De cel puțin 20 de ani încoace, în fiecare an, în lunile de vară aflăm, invariabil, că debitul Dunării la intrarea în țară şi, de cele mai multe ori, pe întreg sectorul românesc se află sub media multianuală. Care medie a fost stabilită la 4.300 metri cubi/secundă.
CE NE „SPUNE” DUNĂREA?
De la an la an, la informația cu debitul scăzut se mai adaugă și sintagma „minim istoric”. Mai pe scurt, nu numai că debitul scade, dar scade din ce în ce mai mult. Dacă în august 2021 debitul mediu la Baziaș, la intrarea în țară, era de 3.800 m.c./s, anul acesta, la sfârșitul lunii, era de doar 2.200. Și asta după ce ajunsese și sub 2.000!
Alte „minime istorice” s-au înregistrat și în 2003 și în 2018.
În concluzie, un lucru este cert: de la an la an debitul Dunării scade! Desigur că nu este cazul să devenim panicarzi și să ne speriem că seacă Dunărea. Ar fi de-a dreptul absurd și penibil.
Dar, la fel de penibil este ca, odată devenită certă scăderea debitelor pe timp de vară, să nu ne regândim modul de a gestiona lucrurile.
AGRICULTURA ŞI COMERŢUL SUNT AFECTATE MAJOR!
Pentru a vedea ce avem de făcut ar trebui să pornim de la efectul pe care îl are scăderea debitelor.
Mai întâi, trebuie să facem precizarea că în România se folosesc anual, conform datelor oficiale, cel mult 9-9,5 miliarde mc de apă dulce. Dunărea singură, așa scăzută, aduce 20 de miliarde. Alte 13,6 miliarde se găsesc în râurile și lacurile de pe întreg teritoriul țării. Deci nu este cazul să ne temem de o criză de apă. Dar asta nu înseamnă că nu există zone unde rețelele de apă sunt prost gândite, prost exploatate sau lipsesc cu desăvârșire. Ba dimpotrivă!
Să revenim, însă, la Dunăre! Scăderea debitelor, pe timpul verii, se materializează prin scăderea nivelului și prin îngustarea zonei de albie acoperită de apă. Și de aici, două dintre efectele cele mai nefaste pentru economie:
1. îngreunarea, până la oprirea totală a transporturilor navale
2. îngreunarea, până la oprire, a irigațiilor
Și un aspect, și celălalt, au implicații majore asupra fermierilor români!
VARA, ÎN OLTENIA NU SE MAI VINDE GRÂU!
Un fenomen economic este binecunoscut în zonele agricole situate în Oltenia și Teleorman. În timpul campaniei de recoltare din vară, comerțul cu cereale se desfășoară foarte bine. Apoi, pe măsură ce începe să scadă nivelul fluviului iar silozurile din porturi s-au umplut, activitatea scade, până la zero, de multe ori. În toamnă, când se reia navigația, lucrurile încep din nou să se miște.
Explicația este foarte simplă: transportul grânelor se face, cel mai eficient, pe șlepuri. Or, dacă acestea nu pot naviga, din cauza adâncimii mici, s-a zis și cu comerțul.
Desigur că soluții există. Dragarea fundului Dunării, astfel încât să fie menținute canale navigabile tot timpul anului, este una dintre ele, folosită decenii de-a rândul. Numai că, în ultimele două decenii nici noi și, din păcate, nici vecinii noștri bulgari, nu ne-am mai bătut capul cu asta. Iar Dunărea face ce știe: cară nisip şi mâl, pe care le depune în albie. Iar noi, ne lăsăm în grija naturii… Despre pierderile cauzate de întreruperea comerțului, lasă-i să-și bată capul pe cei care n-au la ce se gândi!
SĂ FIE APĂ, DAR CU CE PREŢ?
În ceea ce privește irigațiile, în ultimii 30 de ani s-au făcut tot felul de studii de fezabilitate, de către diferite firme sau instituții, românești ori străine. Rezultatele au fost diferite. Ceea ce au toate în comun, însă, este că pornesc de la vechiul sistem de irigații care folosește apa Dunării, gândit prin anii 60 și construit în anii 70-80.
Practic, este vorba despre 3 niveluri (terase) de irigare. Apa este trasă din fluviu în acumulări, la nivelul fiecărei terase și, apoi, condusă acolo unde este nevoie prin canale care urmăresc curbele de nivel. Pentru toate stațiile de captare a apei este nevoie de pompe care să ridice apa până la nivelul acumulărilor de pe terase. Așadar, de un consum de energie, care la nivelul terasei a treia, care ajunge până la 85 de metri este însemnat.
Indiferent de cadrul legislativ și de subvențiile acordate, cineva trebuie să plătească energia aceasta. Or, calculele arată că aducerea apei la o astfel de înălțime și pe distanțe destul de mari aduce rentabilitatea la pragul de jos. Sau, mai simplu, este prea scumpă!
Fără a critica pe nimeni, trebuie să spunem că aceasta este situația în majoritatea sistemelor de irigații din zona Olteniei și a Teleormanului, precum și în unele părți din Giurgiu, Călărași și Ialomița.
De ce IRIGAŢIILE MODERNE ÎNSEAMNĂ PLANIFICAREA APEI şi ce presupune UN SISTEM PE TERMEN LUNG aflaţi din Revista FERMA, ediţia 15-30 septembrie 2022!
Vrancea este judeţul cel mai afectat de seceta din vara aceasta. Fermierii din zonă dau vina pe sistemul antigrindină, care ar alunga ploaia.
Click AICI şi află cum stau vrâncenii cu sistemul de irigații?
un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV
