Cu fiecare text publicat, revista Ferma duce o amplă și aprigă campanie pentru susținerea și promovarea produselor noastre românești, care de cele mai multe ori s-au dovedit a fi naturale. Un exemplu la îndemână este demersul jurnalistic “Vreau să știu ce mănânc!” – un adevărat manifest pentru sănătatea publică! Consumatorii, ca și producătorii, doresc să găsească în marile lanțuri de magazine legume-medicament: gustoase, aromate, bogate în substanțe nutritive și vitamine, echilibrate în ceea ce privește raportul zahăr/aciditate. Or, tomatele românești cultivate în sistem tradițional îndeplinesc aceste condiții.
“Producem legume și fructe cu gust unic în lume!”
“Românii produc legume și fructe extraordinare, cu gust unic în lume. Avem soiuri excepționale în România și chiar ambasadorul Franței mi-a spus zilele trecute că merele și roșiile românești sunt de neegalat în ceea ce privește gustul”, recunoștea, nu cu mult timp în urmă, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Așa și este. Numai că în comerț se găsesc și adevărate “bombe cu ceas” (potrivit unor aprecieri), cu gust și arome cel puțin îndoielnice.
Pentru a scoate în evidență această realitate, în urmă cu câțiva ani, Costel Vînătoru, șeful Laboratorului de genetică și ameliorare al Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, a făcut un celebru experiment de o simplitate dezarmantă, mediatizat la acea vreme.
Un celebru experiment
Cercetătorul a cumpărat dintr-un supermarket o lădiță de roșii provenite prin import comunitar și una cu tomate produse de legumicultorii buzoieni din semințe românești. Roșiile aduse din străinătate au rezistat timp de mai multe luni fără să dea semne de alterare, semn că în fruct s-au blocat sau încetinit procesele biochimice, în vreme ce probele martor – roșiile legumicultorilor români – s-au depreciat după numai câteva zile. Pentru a arăta ce se întâmplase, omul de știință buzoian a oferit un răspuns de specialitate: “În cazul experimentului am vrut să arăt că din dorința de a crește productivitatea, amelioratorii au introdus gena LSL «long shelf life», care conferă fructului durată mare de păstrare după recoltare. Fructul prezintă un conținut ridicat de substanță uscată, are o pulpă tare, fibroasă și uneori un cep lemnos în interior. De asemenea, prin șlefuirea genetică s-au eliminate genele «U» și «SIGLK2», situată pe cromozomul 10, responsabilă cu formarea cloroplastelor, foarte importante în procesele de fotosinteză și în absorbția zahărului, scăzând, astfel, semnificativ calitățile gustative ale fructului”.
400 de substanțe dau gustul și aroma
Cercetătorul susține că tehnologia de cultură aleasă și programul de nutriție aplicat sunt esențiale în deprecierea gustului și aromei la tomate. “Gustul (în funcție de raportul între zahăr și aciditate) și aroma la tomate sunt imprimate de un complex de peste 400 de substanțe prezente în fruct, dacă s-a folosit o sămânță nemodificată genetic și dacă au fost cultivate pe sol, în tehnologie clasică, pe teren fertilizat cu îngrășământ organic. În cazul în care se utilizează o tehnologie modernă, superintensivă, în care cultura se dezvoltă pe suport inert, plantele fiind hrănite cu «perfuzorul» la rădăcină, cu substanțe chimice de sinteză, cu siguranță că gustul și aroma sunt total modificate”, explică Vînătoru.
Coacerea forțată depreciază calitatea fructului
De asemenea, nu trebuie omisă maturarea forțată a legumelor. „În primul rând, este vorba de folosirea de către cultivatori a unor substanțe de stimulare, de obicei se folosesc erbicide care sunt extrem de periculoase pentru sănătatea omului și a mediului. Dar adesea se folosește un hormon de sinteză, ethefonul, interzis în România. Însă produsul se găsește pe piață, recomandat în pomicultură și în cultivarea cerealelor”, a susținut Costel Vînătoru.
În opinia sa, carența de potasiu, element chimic cu importanță majoră în fructificare, ca și efectele climatice caracterizate prin temperaturi excesiv de ridicate și secetă atmosferică, determină o maturare neuniformă a tomatelor, apariția unor goluri și abundența unui țesut albicios în interiorul fructelor.
Potrivit cercetătorului, stresul termohidric prin comprimarea fenofazelor provoacă maturarea forțată a fructului, scăzând, astfel, calitatea acestuia. De menționat că și recoltarea prematură expune fructele la o maturare forțată.
A consuma sănătos – o nevoie legitimă!
Dincolo de această scurtă incursiune în universul intim al tomatelor, trebuie să spunem că nevoia de a consuma legume naturale, sănătoase, este una legitimă! Or, nu totdeauna ceea ce se găsește pe rafturile magazinelor îndeplinește și condițiile minime de calitate și, de ce nu, de a fi consumat! S-a încetățenit o falsă idee potrivit căreia tot ce vine din străinătate este excepțional! Iar ce este produs în România, nu!
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău are în portofoliu circa 700 de soiuri și hibrizi de tomate, multe dintre acestea pot concura cu succes genetica importată din afara granițelor țării.
CUM RECUNOAȘTEM ROȘIILE NATURALE ȘI SĂNĂTOASE?
Cea mai sigură cale pentru recunoașterea tomatelor naturale, față de cele care au suferit transformări genetice sau de tehnologie, iradiate sau îmbibate cu substanțe chimice stimulatoare, este analiza de laborator. Din păcate, centrele de acest gen sunt destul de puține în țară.
Totuși, sunt unele indicii care conduc la recunoașterea fructelor sănătoase. “Dacă fructul prezintă mucron (acel vârf ascuțit proeminent în zona punctului pistilar) este un indiciu clar că roșia a fost stimulată excesiv cu substanțe chimice. Este drept că acest caracter este dat de prezența genei BECK, dar sunt foarte puține creații biologice comerciale, de serie, omologate, care manifestă acest caracter, iar tomatele românești nu prezintă această însușire. Singura creație de acest gen care circulă la noi este hibridul bulgăresc Precos, dar nici la acesta nu se manifestă întotdeauna atât de vizibil”, a precizat omul de știință al Stațiunii Buzău.
De asemenea, prezența golurilor în interiorul fructelor poate fi o dovadă a faptului că s-au folosit stimulenți de fructificare. “Atunci când fructele sunt foarte ferme și în secțiune apare un cep lemnos excesiv în interior, iar în pericarpul fructului un țesut de culoare verde-albicios, înseamnă că s-a făcut o maturare forțată. Dacă secționăm fructul și descoperim în locul cavităților (lojilor) seminale un țesut de culoare verde gelatinos și lipsesc semințele parțial sau total, se atestă faptul că fructul a fost fie maturat forțat, fie cultivat în sistem tehnologic superintensiv”, a susținut Costel Vînătoru.
Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 – 15 iunie 2016