În toate exploatațiile de creștere a animalelor rumegătoare (taurine, ovine, caprine, cabaline), autonomia furajeră este asigurată, în cea mai mare parte, de pajiște (naturală sau semănată), care reprezintă pivotul principal al sistemului furajer. Acest sistem, inclusiv pentru condițiile din țara noastră, nu poate fi generalizat, mai ales în zonele de câmpie și de deal, unde fluctuația condițiilor climatice determină numeroase greutăți în producerea furajelor verzi pentru animale, în special în perioada secetelor estivale.
Culturile furajere de primăvară, care completează și suplimentează necesarul de furaje în perioadele critice, sunt culturile asociate dintre unele specii cerealiere (ovăzul și orzoaica de primăvară), specii de graminee (raigrasul italian) și specii de culturi proteaginoase și leguminoase (măzărichea și mazărea furajeră de primăvară, trifoiul alexandrin).
Ovăzul are cerințe reduse față de factorii de vegetație și datorită sistemului radicular mult mai dezvoltat decât la celelalte cereale păioase, cât și o mai mare capacitate de valorificare a elementelor nutritive din compușii greu solubili ai solului. În condițiile folosirii ca furaj verde sau pentru însilozare, recoltat la înspicare, ovăzul produce 5-7 tone/ha de substanță uscată și are o valoare nutritivă bună: PB 13-15%, CB 22-24%, ADF 36-40%, NDF 60-62%.
Raigrasul aristat sau italian are cerințe moderate față de temperatură și sol, iar zonele cele mai favorabile sunt cele colinare umede. Această specie are un grad foarte ridicat de consumabilitate (peste 90%) și digestibilitate (70-75%) și o bună valoare nutritivă: PB 15-17%, CB 24-28%, NDF 45-55%, ADF 30-40%, Ca 3,8-4,7%, P 0,22-0,33%.
Măzărichea de primăvară (Vicia sativa) are cerințe relativ scăzute față de factorii climatici, având temperatura minimă de germinație a semințelor de 1-2oC. Furajul verde de măzăriche are o valoare nutritivă ridicată, un conținut de PB de 18-20%, CB de 20-23%, de grăsimi de 2-3%, iar digestibilitatea substanțelor proteice este de peste 75%.
Mazărea furajeră de primăvară (Pisum arvense), cultivată în asociere, stimulează producția de lapte a rumegătoarelor și îmbunătățește calitatea untului. În amestec cu ovăzul realizează o producție de 8-10 t/ha de SU cu un grad ridicat de consumabilitate și digestibilitate.
Trifoiul alexandrin este o specie de leguminoasă anuală, cu port înalt, lăstari de 70-90 cm înălțime, asemănătoare cu modul de creștere a lucernei. Are cerințe mai ridicate față de sol și umiditate. În același timp are o creștere rapidă, rezistă la temperaturi mai ridicate și la secetă.
Avantaje agronomice și valoare furajeră
Culturile asociate sau în amestec cu speciile furajere prezentate în tabel prezintă numeroase avantaje agronomice, dar și pentru alimentația animalelor. Astfel, aceste culturi furajere asociate, semănate în fermele de creșterea animalelor, contribuie la o mai bună gestionare și exploatare a terenurilor agricole, prin:
• diversificarea sistemului de rotație a culturilor agricole;
• protecția apelor freatice și de suprafață împotriva spălării nitraților și a solurilor împotriva eroziunii;
• cantitatea mai mare de biomasă a rădăcinilor din culturile asociate ameliorează și structurează mai bine solul;
• prezintă o mai mare rezistență la atacul unor boli și dăunători, ca urmare a intervenției a trei mecanisme: efectul de premoniție (sporii unei plante bolnave nu pot contamina plantele altor specii din asociație), efectul de barieră (plantele speciilor diferite au un rol de ecran fizic împotriva agenților patogeni), efectul de dispersie (densitatea mai mică a plantelor determină scăderea sensibilității acestora);
• realizează o restituire mai mare a azotului (datorită capacității de fixare a azotului atmosferic de către leguminoasele din amestec) și a altor elemente minerale culturilor care urmează în rotație;
• aportul de materie organică și stimularea activității biologice a solurilor;
• o mai bună competitivitate față de invazia speciilor de buruieni (ca urmare a acoperirii rapide a solului cu vegetația plantelor din amestec).
Cultura asociată de graminee/cereale și leguminoase anuale furajere asigură o creștere mai mare și regulată a randamentelor de producție, de la un an la altul, față de cultura pură a acestor specii. De asemenea, din punct de vedere nutrițional, culturile furajere asociate realizează o producție echilibrată în energie și proteină față de culturile pure, constituindu-se într-o rație furajeră de bază relativ bine structurată pentru toate categoriile de rumegătoare.
Într-o asociație de diferite specii, aportul de azot complementar, asigurat de speciile de leguminoase, ameliorează și contribuie la dezvoltarea celorlalte specii din amestec. Astfel, amestecurile dintre cereale și leguminoase stochează o cantitate mai mare de azot în plante: dacă, în medie, conținutul de azot în plantele speciilor de cereale/graminee este de 2,5% și în plantele de leguminoase de 3,5%, în cultura acestor specii asociate conținutul total de azot este de 3%.
În cultură asociată, plantele de leguminoase fixează, pe cale biologică, 5-7 kg de azot simbiotic la o producție de o tonă de masă verde. Din cantitatea de azot produsă și stocată în sistemul radicular al plantelor, numai o parte (30-40%) este restituit rapid în sol, diferența rămâne în materia organică a solului ce se va restitui progresiv în anii următori, în funcție de gradul de mineralizare și de raportul Carbon/Azot al resturilor vegetale după încheierea culturii.
Tehnologia de instalare și de îngrijire a culturilor furajere asociate de primăvară este determinată de următoarele lucrări:
• Stabilirea corectă a proporției și densității speciilor componente din amestec, în funcție de particularitățile agrobiologice ale plantelor și de destinația producției de furaj;
• Semănatul în perioada optimă: până la data de 10 aprilie în zonele de câmpie și 20 aprilie în zonele colinare;
• Un pat germinativ bine pregătit, mărunțit, fără denivelări, pentru a asigura buna germinație a semințelor și răsărirea uniformă a plantelor;
• Fertilizarea cu azot nu este necesară decât pe solurile cu grad redus de fertilitate, unde se aplică o doză minimă de N50 kg/ha (substanță activă – s.a.), administrat după răsărire, când plantele de graminee/cereale au 7-8 cm înălțime. La pregătirea patului germinativ se vor aplica îngrășăminte cu fosfor și potasiu, simple sau sub formă de complexe, în doze de P70K100 s.a. Toate aceste îngrășăminte pot fi înlocuite cu aplicarea gunoiului de grajd, bine fermentat, în doză de 20 t/ha (în medie, conține: 30 kg N + 70 kg P + 130 kg K), aplicat înainte de pregătirea solului;
• După amestecarea și omogenizarea semințelor speciilor componente, se efectuează semănatul la distanța de 10-12 cm între rânduri și la adâncimea maximă de 3-4 cm;
• Prin aplicarea corectă a lucrărilor tehnologice de înființare a acestor culturi, se asigură o răsărire uniformă a plantelor și o acoperire rapidă cu vegetație a terenului, fără a aplica alte lucrări specifice de întreținere;
• Recoltarea prin cosire se efectuează în faza de înflorire a speciilor de leguminoase, indiferent de destinația furajului, iar în cazul pășunatului unor culturi asociate (măzăriche + ovăz), acesta se realizează când plantele au atins 18-20 cm înălțime;
• Producții potențiale: 25-35 t/ha masă verde sau 5-7 t/ha de fân.
Articol publicat in revista Ferma nr.5(166) 15 – 31 martie 2016
