În data de 12 septembrie a avut loc la Brașov Adunarea Generală a Federației Cultivatorilor de Sfeclă de zahăr din România (FCSZR) cu principal subiect alegerea noului președinte și a consiliului director.
După o activitate îndelungată și prodigioasă în slujba sfeclei de zahăr, dr. ing. Ioan Gherman a renunțat la a mai candidat la conducerea federației.
CONDUCERE NOUĂ LA FCSZR
Astfel, cea mai importantă organizație zonală, cea de pe lângă fabrica Agrana din Roman și-a prezentat candidatul în persoana Florentinei Iacob, specializată în economie, afaceri internaționale și studii europene, având o funcție importantă la o mare companie agricolă din județul Botoșani, cu peste 15 mii ha teren agricol în administrare, din care cca. 800-1000 ha cultivate anual cu sfeclă de zahăr. Candidatul propus a fost ales în unanimitate.
Delegații din cele 4 asociații zonale au hotărât apoi asupra componenței Consiliului Director al FCSZR. Pe lângă președinte au mai fost aleși 6 membri: Bogdan Pantaziu și Vasile Pop-Silaghi de la Roman, Oana Bota și Dorel Istrate de la Luduș, Lucian Gonțea de la Bod și Tibor Alpar Pichler de la Covasna.
PREȚ APROAPE DUBLU ÎN 2023!
Schimbarea conducerii FCSZR vine într-una dintre cele mai favorabile perioade ale sfeclei de zahăr pentru fermierii români și europeni. După cum se poate vedea în tabel, prețul zahărului în 2023 este mai mult decât dublu față de 2018 (cel mai slab an pentru fermierii de sfeclă).
Dacă în România, în 2018, prețul mediu al sfeclei de zahăr era de aprox. 24-25 euro/to, în 2022 s-a ajuns și la un preț de 50-51 euro/to. Speranța cultivatorilor este ca trendul acesta să se mențină, pentru ca fermierii români să-și poată compensa pierderile perene din anii anteriori.
Există însă și motive de îngrijorare. Prin suspendarea restricțiilor de import din Ucraina se așteaptă o infuzie de zahăr ieftin.
ZAHĂRUL ȘI SFECLA ÎN LUME
Din prezentarea amplă a fostului președinte Ioan Gherman am reținut că în anul 2022, din totalul de cca 182,14 milioane tone de zahăr produs pe glob în cele 87 ţări membre ale ISO (International Sugar Organisation), cca 80% este extras din trestie de zahăr iar 20% este extras din sfecla de zahăr.
Prima fabrică de zahăr extras din sfeclă din lume a fost construită în Silezia (Polonia) în 1802. În prezent, zahărul din sfecla de zahăr se produce în 42 de ţări pe glob.
Din suprafaţa totală cultivată cu sfeclă de zahăr:
• 69,5% este cultivată în Europa, în 25 de țări
• 14,0% este cultivată în Asia
• 12% este cultivată în America de Nord
• 3,5% este cultivată în Africa
• 0,5% este cultivată în America de Sud (Chile)
SFECLA DE ZAHĂR ÎN ROMÂNIA
Cultivarea sfeclei de zahăr în ţara noastră a început în anul 1831, an în care a fost construită la noi și prima fabrică de zahăr.
1876 sfecla de zahăr era cultivată la noi în ţară pe suprafaţa de 14.000 ha si procesată în 2 fabrici de zahăr
1920 erau 8 fabrici de zahăr şi 23.000 ha cultivate cu sfeclă
1950 erau tot cele 8 fabrici și suprafața cultivată cu sfeclă a crescut la 71.600 ha
1989 erau 33 de fabrici de zahăr şi 255.900 ha cultivate cu sfeclă
2018 mai erau 3 fabrici de zahăr şi 23.655 ha cultivate cu sfeclă
2022 mai aveam o singură fabrică în funcțiune si 8.500 ha cultivate cu sfeclă în țară!
2023 mai avem 2 fabrici în funcțiune și 15.500 ha cultivate cu sfeclă în țară
În anul 2022 s-au produs în țara noastră 52.500 t zahăr din sfeclă de zahăr.
În acest an, din suprafața totală contractată de 15.494 ha, Agrana va procesa producția de pe 12.236 ha iar fabrica din Luduș a contractat 3.258 ha.
VIITORUL ZAHĂRULUI ÎN ROMÂNIA
Pentru a asigura în viitor reducerea importurilor de zahăr și asigurarea integrală a consumului intern din producția cultivatorilor noștri sunt necesare:
1. Creșterea capacităţilor de procesare din fabrici
2. Îmbunătățirea randamentelor de extracție în fabrici
3. Creșterea suprafețelor cultivate cu sfeclă în irigat
4. Creșterea producțiilor/ha la nivelul celor din UE
5. Dotarea fermelor cu utilaje moderne și performante
Cele 3 fabrici rămase (Agrana România SA, Tereos România SA și Antrepriza Zahăr Bod) îsi vor extinde capacitățile de procesare de la 15.000 tone/24 ore în 2017, la 17.500 tone/24 ore în 2027 și la 26.000 t/24 ore în anul 2040.
Fabricile vor avea campanie de procesare de 120 de zile/an, așa cum se preconizează în toate țările europene.
un articol de
VASILE POP-SILAGHI