Bătălia mare se dă, bineînţeles, pentru posturile de conducere, în care s-au instalat deja confortabil, în multe judeţe, politicieni de diverse culori şi nuanţe. Şi asta, în condiţiile în care, conform Proiectului de lege din 2008, „Biroul permanent al Camerelor Agricole Judeţene va fi format din 7 membri: 1 preşedinte, 1 vicepreşedinte şi 5 membri, toate persoane cu studii medii sau superioare în domeniile agricol, cu vechime de cel puţin 3 ani în activităţile agricole. Preşedintele va fi obligatoriu agricultor în activitate şi va fi ales de către Adunarea Generală din rândul reprezentanţilor aleşi, prin vot direct şi secret, la fel ca şi ceilalţi membri ai Biroului permanent„.
Atât la nivel judeţean, cât şi naţional, Camerele Agricole vor fi formate din membrii aleşi şi din aparatul tehnic operaţional, alcătuit din personal angajat pe bază de contract, rezultat, iniţial, din preluarea de către Camerele Agricole a resurselor umane, financiare şi de patrimoniu aparţinând Oficiilor Judeţene de Consultanţă Agricolă, urmând ca ulterior, fiecare Cameră Agricolă să-şi stabilească, în funcţie de necesităţi, personalul din aparatul tehnic, ce va fi scos din sistemul bugetar şi va putea fi angajat şi salarizat pe bază de competenţă şi performanţă.
De la proiect la actul normativ propriu-zis, de la modelele europene viabile la modelul românesc total greşit, ce nu poate depăşi sfera grupurilor de interese, Camerele Agricole par să urmeze un curs cu care ne-am obişnuit deja: schimbăm numele, dar păstrăm conţinutul, schimbăm conducerea cu o alta, şi mai uşor de controlat politic, promitem multe şi nu facem mai nimic. Cel puţin la prima vedere, elementul de bază al funcţionării camerelor agricole – agricultorii – par să fi fost săriţi complet din schemă.
De ce? Este suficient să aruncăm o privire peste atribuţiile şi libertatea decizională a acestor structuri ale agricultorilor în statele europene, şi vom înţelege teama funcţionarilor publici de la noi şi, evident, strângerea de inimă şi de buzunar când vine vorba să cedeze „puterea” agricultorilor.
De exemplu, un aspect important se referă la obligativitatea consultării Camerelor Agricole Judeţene de către toate organismele şi instituţiile, inclusiv ale Administraţiei publice locale, prealabil luării deciziilor cu privire la programele de dezvoltare locală, implementare a unor industrii ce ar putea afecta exploataţiile agricole şi spaţiul rural, precum şi pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol.
FNPAR: Această structură nu reprezintă interesele agricultorilor
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) a solicitat anularea prevederilor Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea Camerelor Agricole, considerând că nu „reprezintă interesele agricultorilor, ci doar pe cele ale conducătorilor administraţiei publice locale”.
Aşa cum a fost gândită de la bun început, această structură are un caracter asociativ autonom, cu personalitate juridică şi este finanţată de la bugetul de stat, bugetele judeţene şi prin autofinanţare. Potrivit însă FNPAR, formula agreată de guvern îşi pierde caracterul independent, tocmai prin faptul că administraţia de la nivelul judeţelor este dependentă direct de banii publici.
„Acest tip de abordare nu reprezintă interesele agricultorilor ci doar pe cele ale conducătorilor administraţiei publice locale, care au astfel posibilitatea de a mai nominaliza pe cineva «fidel» la conducerea unei instituţii publice”, susţin reprezentanţii FNPAR, care solicită aparatului politic „să revină asupra HG 1609/30 decembrie 2009 şi să-şi îndrepte atenţia către un proiect care să ducă la apariţia unei instituţii conduse de agricultori şi pentru agricultori”.
