BURSA CEREALELOR - iunie 2018 - Revista Ferma
5 minute de citit

BURSA CEREALELOR – iunie 2018

Tendinţa de scădere a preţurilor a continuat pe piaţa rusească a grâului şi în cursul penultimei săptămâni din luna mai. Preţul de export a închis săptămâna, în medie, cu 2-3 dolari/tonă mai puţin faţă de săptămâna precedentă, ajungând la 210-213 dolari/tona de grâu de panificaţie (12,5% proteină), 201-204 dolari/tonă pentru grâul cu 11,5% proteină şi 198-200 dolari/tonă FOB pentru grâul furajer – preţuri FOB în Portul Novorossiysk, cu livrare în mai-iunie. Şi în porturile mai mici, preţurile de export FOB pentru toate tipurile de grâu au pierdut în medie 2 dolari/tonă, având în vedere scăderea livrărilor către Turcia.
Piaţa de export este acum presată de o încetinire a vânzărilor pentru grâul vechi (din recolta 2017), numărul cumpărătorilor fiind în scădere, pe măsură ce exportatorii au început să tranzacţioneze grâul din viitoarea recoltă 2018, pentru care cererea este în creştere.
Anul trecut, din cauza unei întârzieri în campania de recoltare de la începutul sezonului 2017/18, în perioada mai-iunie 2017 s-a observat o creştere anormală a preţurilor. Practic, noua cultură a fost disponibilă în luna august iar scăderea tradiţională a preţurilor a avut loc în a doua jumătate a lunii august şi nu în iunie-iulie, ca de obicei.
Un proces similar se observă şi în noul sezon 2018/19. Campania de semănat pentru grâul de primăvară a întârziat faţă de anul trecut, înregistrându-se cel mai lent ritm din ultimii cinci ani. În aceste condiţii, exporturile de grâu din Rusia continuă într-un ritm record pentru această perioadă a sezonului. Conform informaţiilor preliminare, până în data de 20 mai, Rusia a exportat peste 36,6 milioane tone de grâu.

UE şi-a dublat importurile de tărâţe de grâu din Ucraina
În paralel cu majorarea exporturilor de făină, continuă să crească şi livrările de tărâţe de grâu din Ucraina către Uniunea Europeană. În perioada iulie 2017 – aprilie 2018, exporturile ucrainene de tărâţe de grâu au crescut cu 9% faţă de anul precedent, ajungând la 553,7 mii tone, faţă de 506,7 mii tone în aceeaşi perioadă a sezonului 2016/2017.
Uniunea Europeană şi-a intensificat brusc importurile de tărâţe de grâu din Ucraina, după ce în sezonul 2016/2017 a cumpărat doar 4,4 mii tone. O creştere similară se înregistrează şi în livrările Ucrainei către Egipt, care a cumpărat în acest sezon 8,1 mii tone de târâţe, faţă de numai 0,6 mii tone în sezonul precedent.
În mod tradiţional, Turcia continuă să fie principalul importator al tărâţelor de grâu ucrainene, absorbind circa 89% din totalul exportat. Reamintim că, în sezonul 2016/2017, Ucraina a livrat la extern 615 mii tone de tărâţe de grâu.

Cereale_b
EGIPTUL a dat liber importurilor de grâu rusesc
Curtea Administrativă Supremă din Egipt s-a pronunţat (26.05.2018) împotriva interdicţiei privind importul de grâu din Rusia care conţine ergot (Cornul secarei). Această decizie coincide cu summit-ul ruso-egiptean de la Moscova, la care s-au discutat probleme tehnice care ar putea reprezenta un obstacol în comerţul agricol dintre cele două state, în special în sectorul grâului şi al cartofilor. Conform declaraţiilor de presă ulterioare summit-ului, la Moscova s-a încheiat un acord de cooperare în domeniul agriculturii, în special privind carantina agricolă şi animală.
Restricţiile vamale dintre cele două state au început în anul 2016, atunci când s-a cerut interzicerea importurilor de grâu rusesc din cauza contaminării acestora cu cornul secarei. Din acel an, Egiptul nu a mai respectat limita de toleranţă internaţională de 0,05 pentru conţinutul de ergot din importurile de grâu, instituind în schimb o politică de toleranţă zero. Totuşi, această interdicţie nu a fost niciodată aplicată în totalitate în porturile egiptene, deoarece Guvernul a continuat să permită un conţinut de până la 0,05% ergot în cereale.
Egiptul este cel mai mare importator de grâu din lume şi primeşte aproape o treime din exporturile de grâu rusesc.

Bulgaria a încheiat campania de semănat
Temperaturile crescute din luna mai au favorizat însămânţarea culturilor de primăvară în Bulgaria. Până la data de 10 mai, erau semănate 382 mii ha cu porumb, cu 1% mai puţin decât la aceeaşi dată în 2017. Şi semănatul orzului de primăvară şi al ovăzului se află într-un stadiu avansat, similar cu cel de anul trecut.
În această perioadă, fermierii continuă lucrările de erbicidare şi de fertilizare a culturilor de iarnă. Conform celor mai recente date oficiale, culturile de iarnă ocupă acum 1263,9 mii ha, din care 1141,3 mii ha grâu de toamnă (în creştere cu 4% faţă de 1096,4 mii ha în 2017), 115,6 mii ha orz de iarnă (cu 11% mai puţin faţă de anul trecut) şi 6,9 mii ha cu secară de iarnă (în creştere cu 10% faţă de 2017).
În această primăvară, au fost însămânţate 643,5 mii hectare cu floarea-soarelui (până la data de 10 mai 2018), comparativ cu 771,1 mii ha cu un an în urmă. O întârziere mai mare a fost semnalată la soia, fiind semănate numai 8,3 mii ha, cu 71,8% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 10/215 (ediţia 1-14 iunie 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →