Din punct de vedere calendaristic, a mai trecut un an, însă anul apicol 2011 s-a încheiat mult mai devreme, cu ultimele lucrări apitehnice pentru pregătirea albinelor de iernare.

Probleme la sfârşit de an apicol

Având în vedere seceta neaşteptată din a doua parte a acestui an, în unele zone ale ţării, pregătirea albinelor pentru iernare a început ceva mai din timp. Stuparii conştiincioşi şi-au pregătit cu seriozitate albinele, alţii, din neglijenţă, au creat condiţii favorabile apariţiei diverselor probleme în stup.

Varroa, pacoste tot mai prezentă, ne-a dat bătăi de cap, urgentând efectuarea tratamentelor organice sau convenţionale, pentru a uşura trecerea albinelor de iarnă. Probleme au fost şi cu Nosemoza, iar ici-colo am avut şi cazuri de Loca.

De la început până la sfârşit, anul a fost plin de evenimente, precum târgurile şi expoziţiile de profil, cursurile pentru începători, seminariile şi întrunirile locale ale apicultorilor, toată alergătura pentru pregătirea dosarelor în vederea accesării fondurilor europene, şi veşnica problemă: „Cui şi cum să vindem mierea?” Dar să le luăm pe rând.

În 2011, apicultorii şi-au luat revanşa

2010 n-a fost deloc îngăduitor cu albinele noastre. Condiţiile climatice din perioada principalelor culesuri au dus la o producţie catastrofală, considerată cea mai slabă din ultimii 25-30 de ani. În toamna anului 2010, stuparii au făcut eforturi în plus pentru pregătirea albinelor de iernare şi bine au făcut, pentru că iarna 2010-2011 a fost lungă, cu precipitaţii bogate şi în multe etape, dar şi cu câteva intervale de temperaturi optime pentru efectuarea zborului de curăţire.

Ieşite din iarnă, albinele au avut o dezvoltare primăvăratică bună, stare reflectată la primul cules – cel de rapiţă.

În ceea ce priveşte valorificarea, mierea a rămas şi în 2011 produsul principal al majorităţii stupinelor. Ca în fiecare an, şi în 2011, după un start promiţător în achiziţia mierii (desfacere şi preţuri bune), au apărut probleme. Se pare că „supraproducţia” a blocat din nou piaţa.

Când au scăzut preţurile, totul a revenit la normal. În acest punct, îmi permit să critic doar atitudinea unor „colegi” care au apelat la alte surse, decât cele naturale, pentru a-şi creşte producţia de miere marfă, în ciuda faptului că 2011 s-a încadrat în categoria anilor buni ca producţie.
La ora actuală se simte o uşoară creştere a preţurilor de achiziţie a mierii.

De ce nu mai vor apicultorii fonduri europene?

De 22 de ani suntem martorii unor transformări radicale în economia ţării, simţind pe pielea noastră trecerea de la economia centralizată la cea liberă a capitalismului. Acest şir de transformări a lăsat în urma lui un număr mare de şomeri. Unii dintre aceştia, poate şi impulsionaţi de posibilitatea accesării unor fonduri europene, şi nu numai, s-au apucat de agricultură, în acest caz de apicultură.

Dacă la început alergătura pentru a obţine finanţare europeană era mai mare, la ora actuală, cu toate că pe măsura 141 s-au pus la bătaie sume majorate, se pare că accesarea fondurilor a intrat pe un tărâm mai liniştit, în unele zone înregistrându-se scăderi semnificative ale numărului de dosare depuse la Agenţiile de Plăţi.

Oare s-au săturat apicultorii de bani europeni sau aşteaptă să vadă primele dosare soluţionate cu sumele mărite? Pregătirea dosarului cu necesarul de acte este o mare nebunie. Fiecare sesiune vine cu câteva condiţii noi, menite parcă să limiteze accesul la banii europeni. Asta, cu toate că cei din ministere se plâng şi se tem în continuare că absorbţia acestor fonduri nu se va realiza în totalitate. În rândurile apicultorilor domină sentimentul îngreunării dirijate în obţinerea acestor bani.

Cunosc cazul unui tânăr apicultor profesionist care deţine 200 de stupine, dar fiindcă este înregistrat ca persoană juridică (PFA) de mai mult de 12 luni, el nu poate accesa fonduri europene. Iată o condiţie fără pic de logică.

Pentru beneficiarii norocoşi, accesarea acestor fonduri a însemnat o intensificare a achiziţiei de albine. Dar nu toţi cumpără suficient, pentru a avea numărul de familii necesar în momentul controlului, de aici şi afirmaţia unui preşedinte de asociaţie de profil că „albinele se fură într-o veselie”.

Revenind la bilanţul nostru, nu putem trece peste acţiunile de marketing şi de promovare a produselor stupului. Numărul expoziţiilor din toamnă a fost, ca de obicei, cu mult mai mic decât la începutul sezonului apicol. Oraşe precum Iaşi, Tulcea, Caracal, Galaţi au organizat diferite manifestări apicole de toamnă în 2011.

Acum este momentul oraganizării şi participării la seminarii, întâlniri locale etc.. Cine poate, nu trebuie să rateze aceste ocazii. Schimburile de informaţii şi de experienţă au fost întotdeauna foarte utile în activitatea de creştere a albinelor.

SITUAŢIA CULESULUI LA NIVEL NAŢIONAL

În zona Moldovei, culesul de salcâm şi de tei a fost bun. La fel a fost şi la mierea polifloră, exceptând zona montană. În Ardeal, judeţele Cluj, Bistriţa, Mureş, culesul a fost foarte bun la salcâm, însă nu şi la tei, iar miere polifloră n-a fost aproape deloc. Doar apicultorii care şi-au mutat stupinele în zonele montane au avut parte de un cules bun şi prelungit la flora spontană şi la mană, în luna august. În aceste zone, se strâng şi cantităţi semnificative de polen.

În Banat, începând cu Drobeta Turnu-Severin, Caransebeş şi până la Arad, s-au înregistrat culesuri foarte bune la salcâm, bune la tei (exceptând zona Bocşa din judeţul Caraş-Severin) şi la floarea soarelui, apoi am avut un cules prelungit, până în septembrie, la flora spontană (în unele zone), iar în regiunile de deal s-au obţinut culesuri bune la mana de stejar.

În Oltenia, primul cules, cel de rapiţă, a fost slab în unele locuri, iar în altele, bunicel. În arealele dintre Piteşti şi Craiova s-a înregistrat un cules slab sau chiar deloc la salcâm I, iar cel de salcâm II a fost foarte bun în zonele Drăgăşani şi Târgu Jiu. În schimb, culesul la mierea polifloră a fost bunicel. În sudul Olteniei, la floarea soarelui s-au înregistrat cantităţi şi de 10-15 kg miere/stup, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 3-4 ani.

În zona de sud-est (Ialomiţa, Călăraşi, Dobrogea) au fost culesuri variabile: la rapiţă s-a cules binişor, la salcâm – slab, la floarea soarelui – bine şi foarte bine. În Deltă s-a obţinut şi ceva miere de mentă, iar în Dobrogea, miere de coriandru (7-8 kg/stup).