Au ratat asocierea! - Revista Ferma
4 minute de citit

Au ratat asocierea!

„De mai bine de patru ani m-am străduit să adun producătorii agricoli din Tudor Vladimirescu, Siliștea, Silistraru, din celelalte comune, dar nu am izbutit. Făcusem toate demersurile, statut, întâlniri de convingere, discuții în timpul cărora am explicat avantajele: discounturi la achiziționarea inputurilor, prețuri mai bune la comercializarea producției obținute. Când am fost aproape de a finaliza inițiativa, a căzut ca un trăsnet întrebarea: «Cine să fie președinte?» De aici s-au blocat lucrurile. Atunci am înțeles că, noi, cel puțin cei de aici, nu putem conviețui împreună într-o structură asociativă de producție, menită, literalmente, a fi numai spre beneficiul nostru, al tuturor”, ne-a declarat omul care a pus destul suflet și s-a consumat pentru a întrupa o idee generoasă.

Recoltă să fie, că silozuri sunt o mie!
Acum nobila întreprindere se pare că a căzut definitiv! Una din rațiunile înființării cooperativei era construirea de silozuri pentru a stoca producția anuală până la așezarea prețurilor pe piața cerealelor. „Acum nu ne mai trebuie cooperativă, nu mai putem investi în capacități de însilozare. S-au trezit alții înaintea noastră; practic, suntem, înconjurați de silozuri. Au crescut ca ciupercile după ploaie. Ne preiau marfa, acum se duc banii la ei!”, a susținut fermierul brăilean Florian Vizireanu.
Și are dreptate. Pe o rază de circa 20 km de Scorțaru, sunt deja spații de depozitare a producției agricole ce însumează mai mult de 50 mii de tone. Un italian a ridicat un siloz de zece mii de tone în apropiere de localitatea Scorțaru Vechi; nu are încă uscător, dar îl va avea în curând. O altă firmă deține o capacitate de însilozare tot de zece mii de tone; compania Prutul – 20 mii tone, alte trei companii au construit silozuri ce însumează încă 20 mii de tone. Dacă mai punem la socoteală și capacitățile Agricover, Bunge, Agrinvest sau Agrimon, poziționate ceva mai departe, atunci concluzia este că în partea de nord-vest a județului Brăila există suficiente capacități de depozitare pentru producția agricolă obținută într-un an de către fermierii brăileni din zonă. Așadar, recoltă să fie, că silozuri sunt o mie!

 

PRIN USCARE, SCADE ENERGIA GERMINATIVĂ A SEMINȚELOR!?
În campania de primăvară a anului precedent, unii agricultori s-au confruntat cu un fenomen mai puțin întâlnit. Un grup de fermieri din jud. Teleorman ne-au sesizat că în primăvara 2016 au semănat porumbul – genetică performantă achiziționată de la companii de top de pe piață – în ferestrele vremii, în condiții de umiditate excesivă. Răsărirea culturilor a întârziat nejustificat, chiar și după aproape trei săptămâni de la încorporarea seminței sub brazdă. Paradoxal, fermieri vecini care au însămânțat mai târziu cu o săptămână hibrizii românești, în speță Olt, s-au bucurat de o răsărire mai devreme cu câteva zile a culturii de porumb.
„Este inexplicabil ca, în condiții similare de umiditate și de temperatură, în același areal de cultură, unele semințe să se comporte diferit, mai ales că am aplicat cerințele tehnologice de erbicidare, de nutriție și de protecție fitosanitară recomandate de specialiști. Din cinci plante pe metru pătrat, două erau debile, slab dezvoltate!”, susține grupul fermierilor din din sudul țării.
Potrivit acestora, o posibilă explicație ar fi energia germinativă scăzută a boabelor. Iar aceasta s-ar diminua în urma uscării porumbului de sămânță – recoltat la umiditatea de 38-40% – prin tratament cu etilenă ca agent de uscare.
Discutând cu multiplicatori de porumb, am aflat că recoltarea loturilor de hibridare se face la o umiditate de până la 40 la sută. Însă, problema supusă atenției comportă o abordate mai complexă. Posibile explicații pot fi legate și de textura solului, de gradul de fitotoxicitate a terenului, de erbicidul folosit, de adâncimea de semănat.
Așadar, o problemă de câmp, de tehnologie, trebuie privită și analizată în complexitatea ei.

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 1 (184) din 1-31 ianuarie 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →