Claudiu Cojocariu: dacă nu vinzi o mieluţă cu 300 de euro pe an, cu oaia de lapte nu faci profit - Revista Ferma
4 minute de citit

Claudiu Cojocariu: dacă nu vinzi o mieluţă cu 300 de euro pe an, cu oaia de lapte nu faci profit

Claudiu Cojocariu, miei Lacaune

„O oaie matură consumă furaje în valoare de cca. 1500 de lei pe an şi dacă nu vinzi anual cel puțin o mieluță cu 1500 de lei (300 de euro) de la fiecare oaie, nu faci un profit la rasele de lapte”, aşa arată calculele făcute de Claudiu Cojocariu după experienţa acumulată timp mai mulţi ani în creşterea oilor Lacaune.

Pentru că oile din rasele specializate pentru producţia de lapte sunt, de obicei, întreţinut în stabulaţie pe tot parcursul anului, costurile cu furajarea sunt considerabile şi reprezintă cea mai mare parte din totalul cheltuielilor.

Oile trebuie să mănânce mult şi furaje de calitate pentru a avea o producţie bună de lapte, la care se adaugă alte cheltuieli, inclusiv pentru creşterea mieilor şi mai sunt şi pierderi. Tocmai de aceea, Claudiu Cojocariu spune că „trebuie să te gândești foarte bine atunci când te apuci de creşterea oilor de lapte”.

„Sunt mulți care au văzut că oile Lacaune pot face lapte mult şi se gândesc că pot să facă un profit considerabil. Da, dacă procesezi laptele şi vinzi bine produşii, oile Lacaune sunt profitabile”, confirmă fermierul. Dar, „dacă doar vinzi lapte și nu vinzi şi miei pentru reproducţie, atunci nu vreau să descurajez pe nimeni, dar creşterea oilor de lapte nu este o afacere din care să scoţi mulţi bani, poţi avea un trai decent, dar nu faci avere”, consideră Claudiu Cojocariu.

Claudiu Cojocariu, miei Lacaune

Claudiu Cojocariu: am vândut 1,8 miei/oaie fătată

Deşi pare relativ greu de crezut, Claudiu Cojocariu reuşeşte să obţină şi să vândă, în medie, o mieluţă/oaie în fiecare an. De exemplu, în primăvară, fermierul a obţinut în medie 2,1 miei fătaţi/oaie şi a vândut 1,8 miei/oaie, în medie. „La ultima tură de fătări a fost foarte bine, am înţărcat şi vândut 1,8 miei/oaie fătată şi din totalul mieilor peste 50% au fost mieluţe”, ne-a spus fermierul.

Furajele trebuie „socotite” la valoarea de vânzare

În condiţiile dificile de anul acesta, Claudiu Cojocariu a reuşit să producă siloz de secară şi silozul de porumb, dar nu nu în cantitate suficientă. De asemenea şi-a asigurat în cantitate suficientă şi la un preţ relativ bun cerealele de care are nevoie pentru ferma sa. „Restul de nutreţuri necesare pentru o raţie de calitate, fânul deshidrat de lucernă, siloz de porumb înfoliat, şroturi, lapte praf şi premixuri le-am cumpărat”, ne-a spus fermierul.

Indiferent dacă este producţie proprie sau cumpărat, „furajul trebuie evaluat şi calculat la valoarea de piaţă”, consideră Claudiu Cojocariu, dar mai ales „trebuie să fie furaje de calitate”.

Lacaune, Claudiu Cojocariu

În practică, mulţi fermieri iau în calcul doar costurile directe ocazionate de producţia furajelor, respectiv inputurile (seminţe, îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor) şi motorina consumată, fără a mai „socoti” costurile indirecte (amortizarea investiţiilorşi uzura utilajelor) şi manopera/munca lor. Tocmai de aceea, Claudiu Cojocariu consideră că”nu este mare diferenţă între furajele producţie proprie şi cele cumpărate, pentru că oricum trebuie să produci furaje de calitate şi să calculezi nutreţul la prețul de vânzare, nu la prețul de producţie”.

„Trebuie luat în calcul preţul de vânzare al furajului, chiar dacă este producţie proprie, așa trebuie calculată mâncarea oilor”, spune Claudiu Cojocariu.

Claudiu Cojocariu

Mieii nu se cresc uşor

Mai ales mieii proveniţi de la oile aflate la prima fătare au nevoie de mai multă atenţie şi îngrijire. Imediat după fătare mieii trebuie să sugă colostru sau acesta să le fie administrat la biberon sau cu sonda esofagină. În plus, pentru a valorifica laptele de oaie, în ferma lui Claudiu Cojocariu mieii sunt separaţi de mame şi hrăniţi cu înlocuitor de lapte (lapte praf) după 2-3 zile de la naştere.

Pentru a asigura condiţii mai bune de creştere şi pentru a îşi uşura munca Claudiu Cojocariu a proiectat şi construit o „grădiniţă” pentru miei – proiect despre care puteţi afla mai multe informaţii în revista Ferma.

Citeşte şi: Claudiu Cojocariu: genetică franceză pentru o fermă cu 500 de litri de lapte/zi, tot anul

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×