Ia-i de unde nu-s! Sunt judeţe unde practic nu există efective din aceste rase. Între timp, cererile pentru purcei gratis se tot adună…

Am mai scris despre anomaliile HG nr. 9/2018 şi despre cât de dificil va fi de implementat un program care din start expune mai multe riscuri decât beneficii. De lăudat iniţiativa, dar toţi cei cu care am vorbit până acum (specialişti, crescători) spun că măsurile de ameliorare şi multiplicare a efectivelor din rasele Bazna şi Mangaliţa ar fi trebuit gândite cu totul altfel.

Neluţu Cleja: „De opt ani promovez Bazna în România şi în străinătate”

Printre cei îndreptăţiţi să ofere răspunsuri la problemele ridicate de acordarea ajutorului de minimis prevăzut în HG 9/2018 este şi Neluţu Cleja din Blaj, crescător privat de Bazna şi membru fondator al Asociaţiei Crescătorilor de porci din rasa Bazna, înregistrată în 7 februarie 2017 la Judecătoria Mediaş.
“Am început să cresc porci Bazna în urmă cu zece ani. După Revoluţie, porcii Bazna au fost încrucişaţi cu vieri de carne, până au ajuns şi aceştia metişi, iar apoi porci de carne. S-a ajuns să nu mai găsim vieri Bazna din această cauză. Am găsit câteva scroafe bătrâne din care am încercat să duc mai departe rasa, urmărind calităţile gustative ale cărnii şi mai puţin caracterele fenotipice. Pentru vieri Bazna a fost o căutare de trei ani în judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara, Braşov, Mureş şi Cluj. Am găsit şi vieri, şi scroafe, dar cu greu. De opt ani promovez Bazna în România (prin net, media, acţiuni culinare cu chef Horia Simon) şi în străinătate prin organizaţia Slow Food, la Tirana şi Torino, precum şi în circuitul Slow Food în 174 de ţări.

Avem un parteneriat cu Asociaţia Crescătorilor de Porci Schwäbisch Hällische din Germania, condusă de Rudolf Bühler, care deţinea un nucleu pentru reproducţie de Bazna luat din România acum 20 de ani pentru a-l infuza cu porcul lor – Schwäbisch Hällische. Calitatea cărnii porcului de Bazna (ca perselare, marmorare, gust, suculenţă, consistenţă, frăgezime) a fost confirmată de analizele făcute de această asociaţie în Germania, dar şi de doi specialişti ai Slow Food Anglia şi Italia, care au catalogat exploataţia mea şi a domnului Scumpu din Boian, judeţul Sibiu, ca fermele cu cei mai tradiţionali porci Bazna şi cu cea mai puţină infuzie de porc de carne din alte rase”, ne-a spus Neluţu Cleja.
În ferma crescătorului din Blaj se află acum 2 vieri, 14 scrofiţe şi 20 de scroafe, de la care obţine până la 300 de purcei, în două fătări/an. Efectivul a fost mai numeros, dar anul acesta a vândut zece scroafe, deoarece ţine scrofiţele de înlocuire ale acestora. Cel mai mare efectiv matcă în ferma lui Neluţu Cleja a fost de 70 de scroafe.
„Vânzarea porcilor am început-o de vreo 7 ani. În toată ţara am vândut spre două mii de exemplare (20% sacrificare, 40% efectiv matcă şi 40% pentru creştere în gospodării). Cu o parte dintre crescători ţin legătura şi facem schimb de vieri o dată la câţiva ani, pentru a nu consangviniza efectivul. Unora dintre crescătorii care au cumpărat porci de la mine şi nu au reuşit să îi vândă, le-am preluat eu produşii ca să-i comercilizez mai departe, scriindu-le totodată originea. De fapt, ţinând cont de numărul purceilor vânduţi de mine în ultimii 7 ani în toată ţara, estimez că momentan în ţară sunt vreo 300-400 de scroafe provenite numai de la mine, plus altele care au descendenţă din scroafele şi vierii din ferma mea”, explică Neluţu Cleja.
Interlocutorul nostru spune că vinde în toată ţara, de la Iaşi, la Bucureşti iar numărul clienţilor consumatori de carne de Bazna e în creştere de la an la an. “La început vindeam zece porci pe an pentru sacrificare, acum am ajuns la peste 120 de capete livrate pe an, la preţul de 12 lei kg (ca să fie rentabil, preţul trebuie să fie dublu faţă de cel al porcului industrial).Purceii îi vând cu 350 lei bucata (faţă de 250 lei cât e sprijinul în HG). Preţul din program devine convenabil atunci când oferta de purcei va fi mare iar preţul/cap va scădea”, ne-a declarat Neluţu Cleja.

Un articol semnat de Olivia FIRI
                                     Nicoleta DRAGOMIR

 Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi articolul din revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)