Ai cel puţin 5 motive pentru a semăna culturi asociate. Fermierii din Vest fac asta cu succes! - Revista Ferma
3 minute de citit

Ai cel puţin 5 motive pentru a semăna culturi asociate. Fermierii din Vest fac asta cu succes!

culturi asociate

Practicată intens în producţia de plante furajere şi în legumicultură, tehnologia culturilor asociate ia avânt şi în cultura mare. În ce constă acest concept, ce avantaje financiare are şi ce specii de plante puteţi semăna în asociere?

Printre agronomi este cunoscută strategia de a semăna „în cultură ascunsă” lucernă sau trifoi roşu împreună cu ovăz sau alte cereale. În acest fel, cerealele au rol „de protecţie” şi ajută cultura de leguminoase să „prindă” rădăcini.

Care e diferenţa dintre ”cover crops” şi culturi asociate?

Acum sunt la „modă” culturile de acoperire (”cover crops” sau ”de înverzire”), dar se practică tot mai mult şi asocierea dintre o cultură de bază şi o cultură însoţitoare/companion, care are rolul de a umple golurile dintre plantele culturii de bază şi, totodată, de a oferi suport nutriţional şi protecţie împotriva dăunătorilor şi bolilor. Sistemul este practicat frecvent în legumicultură, dar şi în cultura mare.

Culturile asociate: ce mecanisme sunt implicate?

Asocierea dintre o cultură de bază (cereale, rapiţă, etc.) şi o cultură însoţitoare (leguminoase) poate fi benefică nu doar prin „transferurile” de azot, ci şi prin relaţiile complexe care se stabilesc între plante.

Diferenţa semnificativă înregistrată în dezvoltarea comună atât a culturii de bază, cât şi a culturii însoţitoare se datorează nu doar acumulării de azot (nutrienţi), ci şi ca urmare a unei „supradinamizări” a activităţii biologice din sol, precum şi unei colaborări la nivel „aerian” (protecţie solară, de boli şi dăunători). De fapt, ar fi simplist să credem că relaţia dintre leguminoase şi graminee, spre exemplu grâu şi măzăriche, se limitează la schimburile de azot. Relaţiile dintre plante, microorganismele din sol, boli şi dăunători sunt mult mai complexe şi, chiar dacă nu au fost înţelese (încă) în totalitate, prin observaţii repetate, „căile asocierii” între cereale şi culturile însoţitoare pot fi desluşite.

Culturile asociate: 5 argumente pro

Există numeroase beneficii şi oportunităţi ale asocierii între rapiţă şi leguminoase, dar şi între cereale de toamnă şi leguminoase:

  1. O cultură însoţitoare de leguminoase împreună cu o cultură de bază de cereale ajută la o mai bună acoperire a solului şi asigură mai multă „diversitate” toamna şi iarna.
  2. Asocierea ajută la o mai bună structurare a solului şi gestionarea apei într-o perioadă strategică şi adesea critică.
  3. Se asigură o creştere a fluxurilor de azot şi sporeşte fertilitatea solului.
  4. Strategia poate fi, de asemenea, inversată dacă cerealele sunt semănate pentru protecţia viitoarei culturi de leguminoase, pentru a asigura aceleaşi funcţii în ceea ce priveşte solul, dar şi pentru managementul nutrienţilor.
  5. Această abordare poate face posibilă aplicarea, în anumite cazuri specifice (terenuri umede unde culturile au dificultăţi la iernare), a unei strategii mai bune. Astfel, în toamnă se poate semăna un amestec al celor două culturi, iar în primăvara următoare, în funcţie de rata de supravieţuire, de omogenitatea şi de dezvoltarea vegetativă, precum şi de gradul de acoperire al terenului, se poate decide a păstra drept cultură de bază cerealele sau leguminoasele.

Vezi care sunt beneficiile tehnologiei culturilor asociate asupra rapiţei!

Citeşte şi 10 sfaturi din experienţa practică a fermierului irlandez Thomas Fouhy pentru sistemul ”cover crops” şi culturile companion!

un articol de

GHEORGHE GHIŞE

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×