Dezamăgit de rezultatele neaşteptat de mici obţinute la culturile de floare (300 kg/ha) şi rapiţă (1.300 kg), Seihisleam Geylan schimbă radical tehnologia! Dacă n-or creşte producţiile, măcar cheltuielile la hectar să fie mai mici. Cum procedează?
Tânărul fermier lucrează 500 de hectare în comuna Castelu, zona Medgidia, în partea centrală a judeţului Constanţa, din care 80 ha în sistem ecologic.
”Ploile ne-au ocolit sistematic!”
Cauza eşecului care a adus pierdere în exerciţiul financiar al fermei, în opinia agricultorului, a fost seceta pedologică severă şi arşiţa atmosferică.
„Ca peste tot în Dobrogea, uscăciunea a făcut ravagii printre culturile de primăvară, au căzut ceva precipitaţii pe nişte arii foarte restrânse, izolate, unde cred că s-a recoltat ceva floarea soarelui. În zona noastră, de la semănat şi până acum (la recoltat floarea-soarelui – n.r.) avem 50-60 l/mp, fără rezervă acumulată în iarnă. Noi am semănat în epoca optimă, poate puţin devreme, pentru a nu prinde miezul arşiţei dobrogene. Tehnologia aplicată a fost una pentru condiţii de secetă, clasică: cu arătură, cu îngrăşăminte complexe administrate odată cu semănatul, cu două praşile (cum se zicea pe vremuri că două lucrări de prăşit înseamnă o ploaie!), dar, din păcate, precipitaţiile ne-au ocolit sistematic!”, explică fermierul.
”Scoatem plugul la pensie!”
În consecinţă, începând cu acest nou sezon de producţie agricolă, tânărul fermier a hotărât să schimbe tehnologia de prelucrare a solului. Seihisleam Geylan a renunţat la arătură şi seamănă direct în mirişte. „Ne gândim să semănăm direct în mirişte, adică să scoatem plugul din tehnologia de cultură. Promovăm sistemul minim de lucrări pentru a reduce cât putem cheltuiala pe hectar. În condiţiile în care producţiile medii vor rămâne constante, iar veniturile nu pot fi predictibile din cauza preţurilor volatile, măcar să scădem investiţia pentru a obţine o marjă de profit mulţumitoare. Efectiv, nu poţi să-ţi faci un plan de afaceri sigur!”, şi-a dezvăluit cultivatorul dobrogean strategia economică.
Cum a reuşit Seihisleam Geylan să-şi reînnoiască parcul de mecanizare?
un articol de
MARIAN MUŞAT






