Cum a luat un tânăr fermier 400 mii de euro de la AFIR - Revista Ferma
2 minute de citit

Cum a luat un tânăr fermier 400 mii de euro de la AFIR

Tânărul Seihisleam Geylan şi-a încercat norocul accesând două proiecte europene în valoare de circa 400 mii de euro. Ambele au fost declarate eligibile la plată. Ce-a făcut cu banii?

Tânărul fermier e Seihisleam Geylan este absolvent al Facultăţii de Agronomie, din cadrul Universităţii Ovidius – Constanţa, urmată de un masterat.

În 2012 a fondat propria sa societate – ECO MST Castelu, unde lucrează în parteneriat cu firma tatălui său, înfiinţată în urmă cu două decenii.

Seihisleam Geylan 01 Cum a luat un tânăr fermier 400 mii de euro de la AFIR

Proiectele eligibile, motorul dezvoltării fermei

Ştiind că fondurile europene sunt motorul dezvoltării fermei, a depus două proiecte la AFIR (din care unul se află în derulare) pentru înzestrarea exploataţiei. Acestea, în valoare de circa 400 mii de euro, au fost declarate eligibile la plată. Astfel, a reuşit să doteze parcul de mecanizare cu maşini şi utilaje moderne: tractor, combină, plug, utilaje de prelucrat solul, semănătoare de precizie etc.

Banii europeni sunt o gură de aer pentru ferma din comuna Castelu, având în vedere producţiile agricole extrem de mici şi preţurile de valorificare falimentare din acest an. Vezi ce recolte a realizat tânărul în acest an şi ce face cu ele!

Reînnoirea parcului tehnic este impusă şi de nevoia de a schimba radical tehnologia de prelucrare a solului şi de semănat în fermă! Ce tehnologii anti secetă adoptă Seihisleam Geylan în ferma de la Castelu?

80 ha în sistem ecologic

Seihisleam Geylan lucrează o suprafaţă de 500 de hectare în zona Medgidia, în partea centrală a judeţului Constanţa, din care 80 ha în sistem ecologic. Pe suprafeţele certificate ecologic produce culturi de câmp, păioase şi prăşitoare, respectând codul de bune practici: ”aplicăm gunoi de grajd şi realizăm tratamente fitosanitare cu produse omologate pe bază de bacterii, de ciuperci, ne-a declarat Seihisleam Geylan.

 

un articol de

MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →