Când am aflat că s-a aprobat PNDR-ul şi că agricultorul român mai are puţin şi pune mâna pe teancurile cu euro de la Comunitate, m-am bucurat sincer. Am zis, în sfârşit! Am pus mâna pe telefon, mi-am sunat colegii, prietenii, colaboratorii, să împărtăşim primele impresii.

Ce păcăleală de doi lei! Cu o persistenţă habotnică în a face din nimic un mare  fâs cu iz de minciună cronică, unii dintre mai marii agriculturii s-au grăbit să declare, să se autoproclame, să nu-şi mai încapă în piele de bucurie că, în sfârşit, după atâta amar de vreme de aşteptări şi amânări, au reuşit să încropească ceva coerent, bun de trimis la semnat la Bruxelles.

Din acel minunat moment al aprobării Programului, până în prezent, lucrurile s-au mişcat foarte repede. Mult prea repede! S-au finalizat ghidurile, şi abia a apucat omul să se dezmeticească puţin, că gata… Se încheie prima sesiune de depunere a proiectelor. Până la urmă, bine de cei care n-au mai prins Sapardul, că au rămas cu dosarele aproape finalizate şi le-au putut depune acum. Asta în situaţiile extrem de fericite când au avut norocu’ să dea peste un funcţionar bine intenţionat, care s-a trezit de dimineaţă odihnit şi cu chef de lucru.

Discutam zilele trecute cu un bun prieten, buzoian din Poşta Câlnău, actualmente rezident în Elveţia, despre ce se mai întâmplă în agricultura noastră. Omul ăsta, cu banii munciţi dincolo, face agricultură la distanţă. Îl ajută aici familia. Deşi cunoaşte foarte bine de pe-acum, gustul amar al dezamăgirilor, nu se lasă păgubaş. A încercat de toate în agricultură. Şi-a cumpărat utilaje şi tot ce îi era necesar ca să facă treabă bună. A fost furat, dus cu vorba, ameţit de promisiuni şi câte şi mai câte. Nu renunţă. Îl admir pentru asta.

Mi-a spus că ar avea un set de întrebări – problemă, în care cu siguranţă vă veţi regăsi, când le citiţi. Vom încerca, împreună cu dumneavoastră, să aflăm răspunsurile. În fiecare număr de revistă, prin intermediul scrisorilor pe care le aştept la sediul redacţiei şi la rubrica „Sondaje pe teme agricole” de pe www.agroinfo.ro

Întrebări sunt multe, răspunsuri ba!

Valentin Rădulescu: „Sunt născut în localitatea Poşta Câlnău din judetul Buzău, singura localitate din ţara care, în momentul de faţă, nu are un buget votat şi din asta nu a murit nimeni. Pe lângă buget, toate propunerile şi toată activitatea administrativă sunt în aer, iar motivul este incapaciteatea de guvernare datorată disputelor politice sau a intereselor, condimentată din ambele tabere cu orgolii personale. Nimic mai simplu sau mai complicat decât situaţia generală din agricultură la ora actuală sau, altfel spus, o copie fidelă a situaţiei, la nivel mai “înalt”.

Observ din interes şi pasiune fiecare noutate ce apare prin presă şi asist cu neputinţă la bâlbâiala şi hoţia naţională. Cum sunt plictisit de vorbăria goală, mă adresez, prin intermediul acestei publicaţii, autorităţilor competente, cu o serie de întrebări nesortate după importanţă sau prioritate.

1. De ce se întârzie eliminarea accizelor din preţul motorinei destinată agriculturii, şi care este, pe plan naţional nivelul încasărilor din această taxă?

2. Ce finalizare au avut proiectele tip pentru investiţii în agricultură, care au fost executate de ministerul agriculturii? (de exemplu „Creşterea intensivă a ovinelor de carne” – parcă aşa se numea una din lucrări; îmi cer scuze, dar nu puteau fi folosite în scopul pentru care au fost create şi, în consecinţă, nu-mi amintesc cum se numeau celelalte).

3. Diplomele eliberate de către OJCA până în acest moment sunt acceptate – şi dacă da, în ce condiţii – în dosarele ce se depun pentru finanţare prin PNDR?

4. Având în vedere că toţi fermierii vor întâlni reprezentaţii APIA pentru reînnoirea declaraţiilor de suprafaţă, de ce nu se face cu acest prilej şi o campanie de informare în masă, la nivel naţional, despre oportunităţile de finanţare?

5. Ce se întâmplă cu fermierii care împlinesc 40 de ani şi pierd oportunitatea preluării unei ferme de la pensionari sau înfiinţarea unei exploataţii noi? Cunosc destule persoane care au acum 38-39 de ani? Putem începe cu pariurile, cine da şi cine nu?

6. Conform Legii 300/2004, fermele au obligaţia să se autorizeze. În caz contrar, vor fi predispuse sancţiunilor. Câte ferme de acest gen sunt înregistrate la nivel naţional?

7. Ce se întâmplă cu pieţele de gros ce urmau a fi înfiinţate pentru a elimina samsarii din pieţe sau cu celelate măsuri pe aceeaşi temă?

8. Ce s-a făcut, concret, pentru promovarea produselor autohtone? Pe această tema erau prevăzute anumite măsuri de implementare a acţiunilor de informare…

9. Ce s-a făcut, concret, cu măsurile de prevenire a secetei, în afara întâlnirilor eşuate sau de tip ? Câţi arbori s-au plantat sau câte canale de irigaţii au fost reabilitate sau construite? Vă rog la răspuns să treceţi cifrele în procente şi comparativ, de la an la an.

10. De ce structurile construite cu fonduri europene şi din taxele tuturor românilor sunt lăsate să boicoteze producţiile autohtone de carne şi lapte?

Sunt multe încă de întrebat, dar cum sper să şi primesc un răspuns la întrebările formulate, nu aş vrea ca vreun funcţionar să îmi dedice (Doamne fereşte!) prea mult timp, ci prefer să lucreze pentru interesul colectiv. Şi mă opresc aici. Cu permisiunea d-voastră, şi amabilitatea şi sprijinul publicatiei care mi-a acordat acest prilej, o să revin.

Multumesc anticipat pentru solicitudine celor care vor răspunde şi, de asemenea, tuturor celor care au avut timpul şi răbdarea să mă urmărească.”

Agricultorul, un fel de Păcălici

Revenind la problema banilor europeni, care există pe hârtie, dar nu se lasă nicicum la atingere, grijile ni s-au mutat acum la veşnica preumblare din uşă-n uşă, la instituţiile statului, menite să ne informeze cum şi până când se depun proiectele pe primele măsuri. Că acum, presaţi de timp, ca să se încadreze forţat în termenele impuse de Uniunea Europeană, mai marii sau mai micii agriculturii, însă toţi cu funcţii de mare răspundere, grăbesc cât pot lucrurile şi dau termene nerealiste, chiar şi pentru cel mai optimist dintre doritorii de fonduri. Informare nu, consultanţă nu prea, dar ignoranţă, cât încape!

Apreciem totuşi osteneala ministrului Cioloş de a se ruga de unul şi de altul să-i dea nişte bani de semănat pentru ţărani. Numai că în agricultură, vorba „mai bine mai târziu decât niciodată”, nu prea ţine!
Şi, indiferent cum întoarcem problema pe toate părţile şi încercăm să ascundem putreziciunea, cineva se face vinovat de toate astea! Am lansat pe agroinfo.ro, la începutul lunii, un sondaj cu întrebarea: „Cine credeţi că se face vinovat de întârzierea distribuirii fondurilor europene către fermieri?” Până la închiderea ediţiei, au răspuns 288 de oameni. 47 la sută (136 de voturi) incriminează Ministerul agriculturii.

Îi urmează îndeaproape Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) cu 40 de procente, apoi fermierii/asociaţiile fermierilor cu 9 la sută şi, în cele din urmă, Comunitatea europeană, cu doar 5 procente. Accentuez cuvântul doar, când vine vorba de Comunitatea Europeană. De ce? Pentru că, în tot timpul ce s-a scurs de la aderarea ţării noastre, cu fiecare ieşire în public, oficialii de la agricultură s-au scuzat timid, invocând UE la fiecare tâmpenie debitată sau la fiecare întârziere nejustificabilă.

„Aşa ne cere Uniunea Europeană… Aşa ne impun normele europene… UE spune că… Nu e chiar aşa! Uniunea Europeană ne-a solicitat să semnăm un Tratat, de bunăvoie, mizând probabil pe nişte oameni capabili să citească măcar conţinutul acestuia. UE ne-a trasat nişte termene, condiţii şi norme pe care ni le-am asumat şi care, la o adică, puteau fi negociate. S-au negociat, dar majoritatea în defavoarea noastră!

Deloc surprinzător este însă votul acordat, ca semn al vinovăţiei, fermierilor şi asociaţiilor care îi reprezintă. Din păcate, nici în ziua de azi, multe dintre asociaţiile constituite nu îşi au reprezentarea la nivel naţional, aşa cum ar trebui. Ori fără asociere, şansele producătorului agricol de a se dezvolta şi de a investi în viitorul exploataţiei sale, sunt extrem de mult diminuate.

În ceea ce priveşte Ministerul agriculturii şi APIA, părerile repodenţilor sunt împărţite. Sigur că Ministerul, forul suprem, este principalul factor de răspundere când vine vorba de luarea deciziilor, de implementarea politicilor agricole sau de atragerea de fonduri europene. Însă din cauza Agenţiei de plăţi, prin dezorganizarea şi lipsa de profesionalism a multora dintre angajaţii instituţiei, prea multe probleme au fost amânate şi sunt încă nerezolvate.

Pentru exemplificare, vă invit să citiţi câteva dintre comentariile unor „păţiţi”, care şi-au postat punctele de vedere online.

Ioana: „Consider că APIA este pricipalul vinovat pentru întârzierea distribuirii fondurilor pe 2007. În acest sistem este un adevarat haos, în special în aparatul central, nu ştiu ce vor, iar angajaţii din centrele locale, care se ocupă în mod direct de înregistrarea fermierilor şi identificarea parcelelor au fost pur şi simplu bulversaţi, au refăcut de trei ori situaţia cererilor, pentru că cei din aparatul central nu sunt documentaţi cum trebuie sau pur şi simplu se vrea această întârziere”.

Dragoş: Anul agricol 2008 a început şi subvenţiile pentru 2007 se lasă aşteptate. Culmea ironiei este faptul că a început campania de depunere a cererilor pentru subvenţii pe 2008. În loc de bani, agricultorii primesc parole să poată să-şi vadă pe internet solele. În atare situaţie, propunem celor din minister să doteze agricultorii cu GPS-uri, laptopuri şi tot ce mai este necesar pentru obţinerea de producţii record la hectar!

Valnord: Prin definiţie, ministerul este responsabil de întreaga ramură ce o are în subordine, inclusiv de relaţiile cu UE pe acest sector, aşa că aş reduce sondajul la două posibilităţi, şi anume, ministerul sau fermierii. Având în vedere că ţăranii nu sunt informaţi tot din cauza disfuncţionalităţii ministerului… Să fim serioşi şi să ne gândim la un singur lucru: unica strategie valabilă a guvernului a fost aceea de a face posibil ca romanii să meargă peste hotare şi să muncească. Vă puteţi imagina că 5 miliarde de euro trimişi, într-un an, de „căpşunari”, înseamnă bani lichizi fără nici un fel de cheltuială din partea statului?

Fermierului i se poate atribui vina că nu învaţă să-şi ceară drepturile. Dar şi de acest lucru e vinovat, până la urmă, tot ministerul, întrucât toţi banii cheltuiţi pe informare s-au aruncat în vânt. Ar fi trebuit ca în momentul în care a plimbat toţi ţăranii la APIA, să le înmâneze broşuri cu tot soiul de informaţii. Dar iarăşi gândirea în sens unic şi fără perspectivă a lovit în plin…

Florică Nedea: Se spune că cea mai grea sarcină a unui păgubit este găsirea vinovatului. Consider totuşi că, în situaţia de faţă (…) observaţiile practice asupra modului de lucru al personalului APIA, au de departe cea mai mare vină pentru această întârziere.

Dacă aceşti stimabili funcţionăraşi publici nu ar primi salariul decât atunci când ar rezolva în timp util problemele pentru care sunt plătiţi, probabil că nu ne-am mai confrunta cu astfel de situaţii. Dar deocamdată am rămas tot la „ziua trece, leafa merge, noi cu drag muncim”. S-auzim de bine!

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008