Alegerea speciilor şi modul de aranjare a acestora trebuie să corespundă arhitecturii spaţiului respectiv şi să respecte anumite principii, care permit realizarea unei combinaţii armonioase şi viabile.

Cunoaşterea perioadelor de înflorire

PERIOADE DE ÎNFLORIRE

• Plante cu înflorire de primăvară: părăluţe, panseluţe, nu-mă-uita, degeţel, micşunele, bujor, keria, mac, primula, anemone, ghiocei, lalele, narcise, zambile, liliac, muscari etc;

• Plante cu înflorire de vară: pufuleţi, gura leului, salvia, garoafa, gălbenele, gazania, regina nopţii, crăiţe, cârciumărese, petunia, nalba de grădină, delphinium, coada şoricelului, albăstrele, crini, dalie, gladiolă, tuberoză, cana indica etc.;

• Plante cu înflorire de toamnă: crizantema, crocus, hosta, anemone etc.
Puţine specii au calitatea de a fi decorative pe o perioadă mai mare a anului, aşa cum sunt: levănţica, sedum, trandafirii, petuniile, panselele

Momentul de înflorire al plantelor condiţionează modul de aşezare a acestora în peisaj. Intervalul de succedare a perioadei de înflorire pentru fiecare specie trebuie să fie cât mai scurt, pentru ca plantele să fie decorative cât mai mult timp. Spre exemplu, într-o plantaţie de lalele multicolore puteţi adăuga printre acestea pansele, care au o inflorescenţă mult mai lungă decât lalelele.

Unele plante cu înflorire timpurie (bujorul), sau altele, care înfloresc târziu (anemone), sunt decorative prin habitus sau prin frunze.

Dispunerea florilor în funcţie de talie

GRUPE DE PLANTE, DUPĂ TALIE 

Din punct de vedere al taliei, distingem trei grupe mari de plante:

• plante de talie mică: primula, panseluţe, părăluţe, nu-mă-uita, lăcrimioare, pufuleţi, begonia, portulaca etc.;
• plante cu talie medie: salvia, gura leului, mixandra, petunia, garoafa etc.;
• plante cu talie mare: nalbă, dalia, cârciumăresele, regina nopţii, bujorul, crinii etc.

Materialul floricol se amplasează în ordinea crescândă a taliei plantelor.
Plantele de talie mică şi cu înflorire timpurie se vor pune în primul plan, în mijloc se vor aşeza plantele de talie medie şi cu înflorire medie, iar în spate, pe fundal, se plantează speciile de talie mare, cu înflorire tardivă.

Plantele înalte se pot aranja şi solitar, în grupuri sau în interiorul bordurilor mixte, în timp ce plantele de talie mică şi mijlocie se regăsesc mai bine în pete florale, platbande, ronduri, borduri simple şi mixte, arabescuri, covoare florale, aplinării şi stâncării.

Pentru decorul bazinelor, al lacurilor, al mlaştinilor şi al marginilor acestora veţi folosi plante acvatice şi submerse.

Pentru îmbrăcarea coloanelor, stâlpilor, gardurilor, zidurilor, pergolelor, scărilor şi teraselor, veţi utiliza aşa-numitele „plante agăţătoare” (volubile – Mâna Maicii Domnului, Campsis, glicine, vita Canadiana, iedera).

Combinaţii de culori: armonie şi contrast

Pentru obţinerea unui efect decorativ, la amplasarea florilor vom ţine cont de armonia şi de contrastul culorilor.

Printre cele mai reuşite combinaţii de culori pentru grădină putem menţiona: galben şi violet; alb şi violet; verde şi roşu; alb şi galben; roşu şi galben; albastru şi oranj; alb şi albastru. Astfel, puteţi combina margarete cu Veronica sau cu muscari albastru; lalele roz cu lăcrimioare sau cu irişi galbeni; lalele roşii cu Myosotis albastru; Aster violet cu Tagetes galben; Centaurea albastră cu Gypsophylla albă; Narcise albe cu Forsythia galbenă; trandafiri divers coloraţi.

Culorile deschise amplasate pe o peluză închid perspectiva, dând impresia de apropiere, în timp ce culorile mai închise creează impresia de depărtare, deschizând perspectiva. Aşadar, amplasarea speciilor floricole se va face începând cu nuanţele şi culorile mai închise în primul plan, după care veţi continua cu nuanţe tot mai deschise, iar pe fundal veţi dispune culorile cele mai vii.

Multitudinea de specii, de soiuri şi de varietăţi noi, create în ultimul timp, a făcut posibilă apariţia celor mai variate culori şi nuanţe pentru majoritatea florilor, astfel încât încadrarea unei specii într-o anumită culoare nu mai este de actualitate.

Totuşi, în cadrul fiecărei specii există o culoare dominantă, pe baza căreia putem face o clasificare succintă a acestora şi pe care este bine să o cunoaştem pentru a ne putea axa preferinţele pe speciile cunoscute:

• cu flori albe: tuberoză, mărgăritarul, margaretele, regina nopţii, floarea miresii, crinul regal, Pyretrum, Allium, Ornithogalum;
• cu flori galbene: gălbenele, coada şoricelului, crăiţe, crin galben, rudbeckia, esoltia, crocus;
• cu flori roşii: macul, bujorul, gura leului, garoafa, salvia, cana indica, creasta cocoşului, verbena, degeţelul, moţul curcanului;
• cu flori roz: anemone, Astilbe, hortensia, begonia, mixandra, impatiens, cosmos, silene, colchicum;
• cu flori albastre: nu-ma uita, albăstreaua, pufuleţi, verbena, lobelia, campanula.

Compoziţia coloristică se poate completa cu specii decorative prin frunziş (frunze roşii: Prunus pisardii, Berberis atropurpurea; frunze variegate: Euonimus, iedera etc) sau cu ierburi ornamentale, care se pot amplasa în cadrul peluzelor de gazon, dând uniformitate covorului verde.

EFECTE ALE CULORILOR

– roşul, galbenul şi oranjul sunt considerate culori deschise, calde şi au un efect odihnitor şi recreativ;

– verdele, albastrul şi violetul sunt culori închise, reci şi creează impresia de distanţă şi sobrietate;

– albul şi negrul sunt culori neutre, care măresc prin contrast efectul celorlalte culori. Vecinătatea albului scoate în evidenţă şi armonizează tonuri care în absenţa lui ar fi discordante.