Din păcate, această conjunctură favorabilă creşterii porcilor i-a găsit nepregătiţi pe foarte mulţi fermieri. Motivul îl constituie decimarea în decursul anului trecut a peste 50% din efectivul de scroafe. Ca urmare, tendinţa unora de refacere a efectivului matcă este de înţeles şi, totodată, binevenită.
Totuşi, trebuie spus că dorinţa de refacere rapidă a efectivului de scroafe nu trebuie să ducă la compromisuri în alegerea şi pregătirea scrofiţelor pentru reproducţie, compromisuri ce pot avea repercursiuni grave asupra performanţelor viitoarelor scroafe.
Una dintre greşelile cele mai frecvente în alegerea scrofiţelor este să nu se ţină seama de provenienţa lor. Este greşită presupunerea că toate scrofiţele au aceleaşi performanţe reproductive indiferent de rasă. Genetica diferitelor rase influenţează în mod covârşitor prolificitatea, capacitatea de alăptare, capacitatea de ingestie a furajelor, viteza de creştere, rezistenţa la îmbolnăviri, longevitatea productivă, etc.
Cele mai bune rezultate se obţin de la hibrizii de primă generaţie (F1) dintre rasele Landrace şi Marele Alb, dar şi alte combinaţii de rase pot da rezultate bune. Rasa Pietrain şi hibrizii acestei rase dau o producţie foarte bună de carne, dar au performanţe reproductive reduse (capacitate de alăptare scăzută, prolificitate mică, etc.) şi, ca urmare, nu se opresc pentru reproducţie scrofiţe din această rasă.
Totuşi, simplul fapt că o scrofiţă are o provenienţă bună nu înseamnă că va intra automat în lotul de reproducţie. Se vor elimina de la reproducţie scrofiţele au defecte de conformaţie, cu picioare subţiri, cu defecte de aplomb, cu mai puţin de 13-14 sfârcuri, cu şunci foarte mari (sunt predispuse la distocii) etc.
O altă greşeală comisă adesea este introducerea la montă a unor scrofiţe subponderale, considerându-se că „au vreme să crească”. Greutatea optimă a unei scrofiţe la prima montă este de 125-130 kg şi orice rabat de la această regulă atrage după sine consecinţe grave. Astfel, cu cât scrofiţa este mai mică faţă de această greutate, cu atât performanţele ei vor fi mai slabe (va rezulta o scroafă de mici dimensiuni, cu prolificitate mică, cu o capacitate de alăptare slabă şi care nu va putea duce până la capăt nici o lactaţie).
După montă, scrofiţele au un apetit mai mare iar crescătorii sunt tentaţi să le furajeze la discreţie (mai ales dacă au fost montate prea devreme). Aceasta este o altă greşeală pentru că o furajare în exces în prima lună de gestaţie duce la creşterea numărului de embrioni care se pierd în această perioadă.
Totodată, o furajare în exces în perioada de gestaţie are drept consecinţă o reducere a apetitului în perioada de lactaţie, cu efect direct asupra capacităţii de alăptare.
Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004
