În ultimul timp, datorită diferitelor programe de finanţare sau cofinanţare pentru viticultură, au fost înfiinţate sau reînfiinţate numeroase suprafeţe plantate cu viţă de vie. Programul de reconversie-restructurare a plantaţiilor viticole este un program foarte avantajos, care acoperă o parte importantă din cheltuielile de înfiinţare a unei plantaţii. Ca urmare a acestui fapt a crescut şi numărul prestatorilor de servicii care pot oferi dorita plantaţie „la cheie”.

Cu toate că această ofertă este tentantă, potenţialii beneficiari trebuie să aibă în vedere numeroase aspecte, pentru ca plantaţia să fie o reuşită. Am văzut în ultimul an numeroase plantaţii de zeci şi sute de hectare predate „la cheie” şi care, în câteva luni, au ajuns la un avansat grad de depreciere.

Calitatea plantaţiilor nou înfiinţate este prioritară

Pentru ca plantaţia să fie o reuşită, beneficiarul, mai ales dacă nu dispune de cunoştinţele de specialitate necesare, trebuie, în primul rând, să aleagă cu mare atenţie furnizorii de materiale şi prestatorii de servicii, deoarece plantaţia viticolă se înfiinţează pentru o perioadă de cel puţin 25-30 de ani.

Viţele destinate plantării trebuie să fie certificate şi să aibă documentele care atestă categoria biologică şi starea fitosanitară. Pe lângă verificarea documentelor, este necesară şi o verificare propriu-zisă a viţelor făcută de către o persoană competentă care examinează sistemul radicular, punctul de altoire, ochiul altoi, umiditatea fiziologică etc.

Sistemul de susţinere trebuie să fie de calitate, cu o durată de exploatare de 20-30 de ani. În funcţie de preferinţe, de condiţiile pedoclimatice şi de tehnologia de întreţinere preconizată se poate opta pentru spalier cu stâlpi metalici, cu stâlpi de lemn sau cu stâlpi din beton precomprimat. Ţinând cont de costul forţei de muncă şi de lipsa acută a muncitorilor calificaţi, sistemul de susţinere ales trebuie să permită un grad cât mai mare de mecanizare a lucrărilor.

De obicei, plantaţia se predă „la cheie” în luna iunie şi trebuie să aibă sistemul de susţinere montat, sârmele întinse, iar viţele trebuie să fie pornite în vegetaţie. Argumentul: „lasă că pornesc ele mai târziu în vegetaţie în urma ploilor din iunie” nu este convingător, deoarece o viţă care porneşte prea târziu în vegetaţie nu are timpul necesar pentru a-şi dezvolta un sistem radicular şi aerian suficient de puternic, pentru a face faţă condiţiilor mai puţin favorabile din timpul iernii.

O viţă pornită târziu în vegetaţie cu organe de dimensiuni reduse are toate şansele să sporească procentul de goluri în anul următor. Pornirea târzie şi neuniformă a viţelor în vegetaţie poate fi consecinţa unui material de plantare de proastă calitate, a unei pregătiri necorespunzătoare a terenului, a unei plantări defectuoase sau a insuficienţei apei.

Întreţinerea viei în primul an de la plantare

După preluarea plantaţiei şi recepţia acesteia de către beneficiar şi după inspecţia organelor competente în vederea decontării cheltuielilor, nu trebuie sub nici o formă să scadă atenţia acordată noii plantaţii, deoarece în lipsa lucrărilor de îngrijire sau dacă acestea de execută  deficitar, o plantaţie iniţială reuşită poate suferi diverse daune sau poate fi chiar compromisă.

Beneficiarul trebuie să aibă în vedere că pe lângă fondurile necesare înfiinţării plantaţiei sunt necesare şi alte fonduri pentru întreţinerea anuală a plantaţiei, acestea ridicându-se la o valoare de 2500-3000 euro/ha/an, în funcţie de tipul plantaţiei, condiţiile pedoclimatice ale zonei şi ale anului.
Spre exemplu, în primul an după plantare lucrările necesare pentru îngrijirea viţelor sunt următoarele.

• Lucrările solului au rolul de a menţine terenul afânat şi curat de buruieni. Imediat după plantare, din cauza tasării solului cu ocazia plantării se execută o lucrare de afânare a solului la 15-16 cm adâncime. În perioada de vegetaţie sunt necesare 3-4 praşile mecanice între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând. După căderea frunzelor se execută arătura de toamnă, cu răsturnarea brazdei spre rândul de viţe, formându-se în lungul rândului un bilon care va uşura astfel lucrarea de muşuroire.

O ultimă lucrare a solului prin care se asigură şi protejarea viţelor împotriva gerurilor din timpul iernii este muşuroirea care constă în formarea cu sapa a unui muşuroi de jur împrejurul viţelor care să protejeze baza coardelor sau a cordiţelor.

• Copcitul se execută pentru a evita separarea altoiului de portaltoi şi favorizează dezvoltarea sistemului radicular în profunzimea solului, pentru a fi ferit de secetă şi de îngheţ. Lucrarea constă în efectuarea unei copci cu sapa până sub punctul de altoire, după care cu ajutorul briceagului se îndepărtează rădăcinile pornite din altoi şi de la nodul superior al portaltoiului şi eventualii lăstari porniţi din portaltoi. În acest an, această lucrare se execută de două ori.

• Legatul lăstarilor se execută în acest an de 1-3 ori, în funcţie de intensitatea creşterii. Primul legat se face când lăstarii au 30-40 cm şi constă în legarea acestora în poziţie cât mai verticală de pichet sau tutore. Lucrarea este necesară, deoarece lăstarii au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, nu se pot autosusţine şi se întind la suprafaţa solului împiedicând executarea lucrărilor de întreţinere şi sunt expuşi la atacul de mană. Lucrarea se repetă când lăstarii ating lungimea de 80 cm.

• Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o verigă tehnologică foarte importantă, deoarece viţele tinere sunt foarte sensibile la atacurile bolilor şi dăunătorilor (în special la mană şi la făinare).
Tratamentele împotriva manei se execută săptămânal sau mai rar, în funcţie de condiţiile climatice, începând din a doua jumătate a lunii mai şi până la sfârşitul lunii august.

• Irigarea şi fertilizarea sunt lucrări necesare nu atât datorită consumului viţelor tinere, cât mai ales sistemului radicular în formare. Se recomandă ca în perioadele de secetă să se aplice o udare locală cu 10-15 l apă pentru fiecare viţă. În ceea ce priveşte fertilizarea, pentru a evita pierderile inutile de îngrăşăminte, în primul an se recomandă fertilizarea locală, la groapă, o dată cu plantarea. În cazul unor carenţe se poate interveni cu o fertilizare foliară.

• Completarea golurilor trebuie făcută obligatoriu în primul an. În acest scop, o dată cu plantarea se asigură o rezervă de viţe de 4-6% din totalul viţelor plantate, care vor fi fortificate la ghivece şi vor servi pentru completarea golurilor în luna august.

RECOMANDĂRI LA PLANTAREA MECANIZATĂ

Înfiinţarea plantaţiei prin plantarea mecanizată a viţelor este din ce în ce mai practicată, în ultimii ani aproape generalizată. Această metodă asigură o serie de avantaje (randament de plantare ridicat, comprimarea perioadei de plantare, cost mai scăzut etc.), dar necesită o foarte bună pregătire a terenului.

La plantarea mecanizată, beneficiarul trebuie să aibă în vedere adâncimea de plantare, deoarece tendinţa prestatorului de servicii este de a planta mai la suprafaţă, pentru economie de timp şi combustibil. Argumentul: „la noi aşa se plantează şi avem bune rezultate” nu este plauzibil, deoarece condiţiile pedoclimatice diferă de la o zonă la alta. Plantarea viţelor cu sistemul radicular în profunzime la cel puţin 30-40 cm asigură o protecţie viţelor la ger şi secetă făcând mai suportabile alternanţele de temperatură şi umiditate de la iarnă la vară.

Plantarea viţelor mai la suprafaţă este o greşeală tehnologică care afectează negativ toată durata ciclului biologic al viţei de vie cu influenţe nefaste asupra producţiei şi asupra cheltuielilor de exploatare. În astfel de plantaţii sunt necesare în plus lucrări de bilonare a viţelor toamna şi debilonare în primăvară.

Un alt aspect care trebuie urmărit în cazul plantării mecanizate este asigurarea apei în momentul plantării şi funcţionarea rolelor de tasare după plantare. Acest aspect este foarte important mai ales în cazul plantărilor de primăvară. Lipsa apei sau a tasării determină procente mai reduse a viţelor prinse, care trebuie completate cu cheltuieli suplimentare în anul următor.