Câştigul tot mai mic obţinut în urma unui ciclu agricol, preţurile în scădere primite la livrarea mărfurilor, lipsa spaţiilor de colectare şi depozitare adecvate, dar mai ales prezenţa „bişniţarilor” şi a concurenţei neloiale a produselor aduse pe piaţa românească de la extern, la preţuri mult mai mici, au îndepărtat producătorii de acest sector agricol.

La toate relele se mai adaugă, în ultimii doi ani, şi vremea capricioasă, apariţia unor boli ce au scăzut producţia la hectar şi legislaţia stufoasă şi greu de aplicat. Cel mai bun exemplu în acest sens este dat de faptul că în România sunt înregistrate până la data de 31 octombrie 2010, conform Regulamentului Comisiei Europene un număr de doar 17 grupuri de producători recunoscute preliminar şi o organizaţie de producători.

De ce s-a ajuns aici? Obţinerea certificării este dificilă, spun conducătorii grupurilor de producători. În plus, efortul financiar este unul destul de mare, ori nu toţi îşi permit să plătească.

La Brezoaiele mana a afectat producţia

De mai multe generaţii, în localitatea Brezoaiele din judeţul Dâmboviţa, pentru mulţi agricultori producţia varză şi cartofi este o tradiţie de familie. Un număr de 33 de producători s-au asociat şi cultivă peste 100 de hectare de teren agricol.

Condiţiile climatice sunt destul de bune, apă este suficientă, deci producţia ar trebui să meargă „Cultura se face exclusiv în câmp, apa este destul de aproape, mai sunt şi numeroase fântâni. Problema a fost în acest an mana. După ce a dat boala, a scăzut foarte mult productivitatea.

Trebuia să obţinem producţii de 60 de tone la hectar şi nu am recoltat mai mult de 25 de tone”, ne-a declarat Dumitru Ionescu, conducătorul grupului de producători din Brezoaiele. Probleme sunt şi cu depozitarea mărfii. „Eu am cifră de afaceri mare, am multă marfă.

Ca să o stochez am închiriat un depozit care este destul de bine dotat. Restul producătorilor se descurcă şi ei cum pot, mai au un mic depozit pe acasă, lasă varza acolo”, adaugă legumicultorul.

Cea mai mare problemă a grupului de producători din Brezoaiele este legată de obţinerea recunoaşterii de către Ministerul Agriculturii. „Am plătit 2000 de euro unei firme de consultanţă care să se ocupe de documentaţie. A luat banii şi dusă a fost.

Era societate de specialitate, acreditată de minister. Acum am găsit altă firmă, dar i-am anunţat din start că primesc banii . Nu mai dau nimic înainte!”, spune hotărât, ca omul păţit, Dumitru Ionescu.

În zona Matca toată lumea face legumicultură

Unul dintre cele mai mari bazine legumicole din România se găseşte în localitatea gălăţeană Matca. „În cadrul asociaţiei avem 387 de membri, aceştia lucrează aproximativ 27 de hectare de solarii şi 267 de hectare în câmp.

Avem noroc de un sol bun, dar dacă nu investeşti, dacă nu aplici tratamentele necesare, nici producţia nu va fi una extraordinară”, ne-a declarat Mircea Croitoru, conducătorul grupului de legumicultori din Matca.

Asociaţia din Matca şi-a făcut bine şi din timp temele şi a reuşit să fie una dintre primele organizaţii recunoscute de minister. „Am sărbătorit un an de zile de când am dobândit acest statut, avem numărul 7”, spune cu mândrie Croitoru.

Cât priveşte irigatul culturilor, una dintre marile probleme ale legumiculturii, fiecare se descurcă aşa cum poate. „Avem instalaţii montate în solarii, fiecare are câte un puţ forat la mare adâncime”, adaugă gălăţeanul.

Productivitatea a fost în creştere în ultimul an. Spre exemplu, la tomate s-a ajuns la 70-80 de tone la hectar, la castraveţi la 100-110 tone la hectar, iar la ardei gras s-au obţinut 35-40 de tone. „E ceva mai bine decât în anii trecuţi, însă avem probleme cu distribuţia, iar prezenţa intermediarilor pe piaţă ne afectează foarte mult”, a mai declarat Mircea Croitoru.

Exploataţia medie în zonă este de 3.000-4.000 de metri pătraţi la solarii şi 0,8-1,5 hectare la culturile în câmp. Sunt şi gospodari cu până la 70 de ari de seră şi trei hectare în aer liber.

În Maramureş, 2010 a venit cu producţii bune

În zona Maramureşului solul e bun, se pretează bine pentru producţia legumicolă, apele Someşului ajută la productivitate, dar cele mai mari probleme sunt legate de organizarea producătorilor. „Noi suntem o asociaţie cu 30 de membri, lucrăm 47 de hectare. Clima este bună, e temperată. Majoritatea fermelor legumicole le avem pe malul Someşului, deci utilizarea sistemelor de irigaţii nu e absolut necesară.

Noi chiar ne bucurăm când este un an mai secetos. Probleme sunt iarna. Aici temperaturile scad mult şi trebuie să ai în solarii sisteme de încălzire”, ne spune Vasile Tinc, preşedintele grupului de producători din localitatea Dăneştii Chiuarului.

Aproximativ 85% din producţie se realizează în câmp deschis, restul de 10-15% sunt solarii. O exploataţie medie are între 1,5 şi 2 hectare, la cultura în câmp deschis, respectiv între 20 de ari şi un hectar la solarii. Se cultivă mai ales varză, dar şi ardei, gogoşari şi vinete. Productivitatea este în creştere, faţă de alţi ani în 2010 a fost mult mai bine.

„Anul acesta am avut mari probleme la gogoşari, dar varza a mers foarte bine”, a subliniat legumicultorul maramureşean. Chiar dacă asociaţia producătorilor nu a intrat pe lista celor recunoscute preliminar, întocmirea dosarului ce va fi depus este în curs.

O asemenea iniţiativă a mai avut loc, dar din cauza problemelor financiare atunci s-a renunţat. „De făcut actele nu-i greu, problema e după, e foarte greu de respectat ceea ce se cere”, a mai spus Vasile Tinc.

Avem producţie, ce facem cu ea?

După 1989, mare parte dintre bazinele legumicole ale României au rămas fără obiectul muncii. Fostele societăţi de stat au devenit obiectul tranzacţiilor, fie ele imobiliare, fie pentru vânzarea la fier vechi a utilajelor agricole din patrimoniu.

O parte din vechile exploataţii au fost preluate de întreprinzători privaţi, unii au avut succes, alţii nu. În ultima perioadă, majoritatea producătorilor din domeniul horticol s-au plâns de influenţa negativă a situaţiei meteo, dar şi de apariţia diferitor boli, cărora cu greu reuşesc să le facă faţă.

Datele oficiale însă vin să contrazică aceste afirmaţii. Informaţiile Institutului Naţional de Statistică arată că la suprafeţe aproximativ egale, productivitatea a crescut. Datele preliminare referitoare la anul în curs arată că în primele zece luni din 2010, de pe aproximativ 141 mii hectare de suprafaţă cultivată în sectorul legumicol, s-a obţinut o producţie totală de 2.042 mii tone.

Accesul legumelor şi fructelor din alte ţări pe piaţa românească se face destul de uşor, mai ales că acestea vin cu preţuri mult mai mici decât marfa autohtonă. Cu tot cu preţul plătit pentru transport sau depozitare, subvenţiile obţinute de agricultori în ţările din care noi importăm, îi fac pe aceştia extrem de profitabili.

Noi nu prea încasăm subvenţii şi ajutoare de la stat, în schimb avem multe lipsuri care ne fac cel puţini vulnerabili pe piaţa comunitară: lipsa banilor, lipsa unui program coerent de promovare a producţiei autohtone, lipsa spaţiilor de depozitare, lipsa pieţelor en-gros şi en-detail accesibile producătorilor, lipsa procesatorilor români de legume-fructe. Şi lista poate continua…

DATE PRIVIND EVOLUŢIA PRODUCŢIEI

STRUCTURA PRODUCŢIEI VEGETALE PE TIPURI DE CULTURI
(la sfârşitul anului 2009, comparativ cu 2008)