Succesul în controlul bolilor infecţioase îl reprezintă întreruperea ciclului de infecţie şi transmitere, acesta fiind rezultatul combinat al măsurilor de biosecuritate, al vaccinărilor şi al programelor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, care trebuie aplicate corect în unităţile de creştere a porcilor.

Evaluările efectuate în toate sistemele de creştere a porcilor, au demonstrat că biosecuritatea este cea mai ieftină modalitate de control a bolilor de animale crescute în diferite sisteme.

Categorii de risc şi elaborarea planului de biosecuritate

Însumând totalitatea porţilor de intrare, programul de biosecuritate trebuie aplicat următoarelor categorii de risc: persoane (angajaţi, personal de întreţinere, echipe de vaccinare, proprietari, vizitatori); intrări de animale noi în efective; echipament (în general, echipament contaminat sau incorect sterilizat); controlul rozătoarelor, păsărilor sălbatice, insectelor; managementul dejecţiilor, al cadavrelor, placente şi al păsărilor bolnave.

Programele de biosecuritate nu sunt programe aplicate „de-a gata”, ci se elaborează în funcţie de particularităţile fiecărei ferme în parte.

Factorii care influenţează elaborarea unui plan de biosecuritate sunt:

• amplasamentul fermei: se ia în considerare densitatea porcilor în zona geografică în care este amplasată ferma şi distanţa dintre ferme;
• circulaţia personalului, deţinerea de către angajaţi de porci în gospodăriile proprii, existenţa filtrelor de acces;

• existenţa stocurilor de furaje şi de echipament în fermă, frecvenţa de intrare a acestora în fermă, locul şi condiţiile de depozitare a acestora;
• tehnologia de creştere „totul plin, totul gol” este de preferat, pentru a distruge potenţialii germeni patogeni;

• trebuie luat în considerare că orice animal nou introdus în efectiv constituie un imens risc, ţinând cont de purtătorii asimptomatici; fiecare animal nou introdus în efectiv trebuie să fi efectuat, în prealabil, perioada de carantină;
• animalele de agrement şi de companie s-au dovedit a fi la baza transmiterii multor boli în efectivele de porcine;

• calitatea apei: este de preferat să existe surse de apă controlate sau surse proprii; adăparea din surse de suprafaţă constituie riscul introducerii de boli grave în efective;
• calificarea personalului este importantă, în special în cursul operaţiunilor de vaccinare, care trebuie să fie efectuate numai în prezenţa unui medic veterinar specialist în probleme de patologie suină;
• prezenţa compartimentelor, cu animale tarate, în adăposturile destinate creşterii;

Având ca obiectiv siguranţa şi bunăstarea animalelor crescute în funcţie de amplasamentul fermei, sistemul de exploatare, circulaţia personalului, controlul vectorilor, controlul apei şi furajelor, circulaţia vehiculelor şi a managementului veterinar în UE, au fost stabilite trei nivele de biosecuritate:

Biosecuritatea cu exigenţă slabă

Acest calificativ este utilizat în genul unităţilor amplasate la distanţe mai mici de 1 km faţă de exploataţii. Sistemul tehnologic utilizat permite creşterea în aceeaşi hală/adăpost a diferitelor categorii de exploatare: reproducători, tineret, grăsuni.

În astfel de unităţi, circulaţia personalului se face utilizând un echipament de protecţie sumar, iar controlul vectorilor se face prin deratizare. Siguranţa alimentară se monitorizează prin controlul periodic al apei şi al furajelor, iar accesul vehiculelor este permis după o prealabilă dezinfecţie.

Managementul veterinar este aplicat în asemenea manieră încât permite prezenţa unui compartiment de animale tarate/bolnave la una din extremităţile adăposturilor.

Un factor important în acordarea unui calificativ de „biosecuritate cu exigenţă slabă” îl reprezintă deţinerea de porcine de către personalul fermei, corelat cu aplicarea superficială a filtrului de intrare-ieşire.

Dacă animalele din gospodării sunt crescute în sistem liber (păşunat sau crescut în jurul pădurilor sau mlaştinilor), atunci gravitatea clasificării se accentuează.

Biosecuritatea cu exigenţă medie

Exigenţa medie de biosecuritate se stabileşte atunci când: amplasarea fermelor este făcută la cel puţin 5 km faţă de alte exploataţii de animale; sistemul tehnologic utilizat este sistemul „totul plin, totul gol”, în efective fiind permisă doar intrarea animalelor de reproducţie; unitatea beneficiază de filtru sanitar, circulaţia personalului fiind posibilă numai cu schimbarea echipamentului şi a încălţămintei; unitatea este perfect izolată, fiind disponibilă aplicarea măsurilor de dezinfecţie şi deratizare, având implementat şi un sistem de evaluare a eficienţei acestor măsuri.

Adăparea şi furajarea animalelor se realizează sub controlul periodic al apei şi al furajelor, şi se face numai cu vehicule special destinate, spălate şi dezinfectate în prealabil.

Managementul veterinar impune aplicarea conduitei de tratament al animalelor bolnave, în spaţii izolate, de către personalul calificat.

Aceste nivele de exigenţă a biosecurităţii nu permit aplicarea unor programe de creştere fără măsuri de profilaxie specifice (mai precis, programele de vaccinare).

Biosecuritatea cu nivel de exigenţă înaltă

Acest calificativ constituie dezideratul major al fiecărei unităţi de creştere intensivă a porcinelor şi se clasifică pe următoarele criterii: amplasamentul fermei trebuie să fie la 10 km distanţă faţă de alte exploataţii; din punct de vedere tehnologic, aplicarea sistemului „totul plin, totul gol” se aplică pentru fiecare categorie tehnologică; sunt strict interzise intrările de animale noi în efective; circulaţia personalului se realizează numai prin filtre sanitare echipate cu duşuri şi spaţii de schimbare a întregului echipament tehnologic; sistemul de control al vectorilor şi aplicarea/controlul programelor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare; controlul permanent al apei şi furajelor; proceduri de dezinfecţie a sistemelor de adăpare; introducerea furajelor se face numai prin transbordare, circulaţia vehiculelor în ferme fiind complet interzisă; managementul veterinar se bazează pe extragerea animalelor bolnave/tarate şi, după caz, eutanasiere/incinerare; limitarea vizitelor în fermă, iar atunci când acestea sunt inevitabile, accesul se face pe circuite strict controlate şi cu toate precauţiile de echipament şi filtru sanitar.

În mod cert, un program de biosecuritate coerent, adaptat fiecărei ferme în parte, poate reprezenta baza aplicării unor programe de non-vaccinare, tot mai mult solicitate de timpurile prezente.

Articol publicat în revista Ferma nr. 10(54)/2007