La fel cum am obosit să tot aud formulările „avem potenţial să hrănim 80 de milioane de oameni” sau „importăm 70 la sută din alimente”, fără ca cineva să facă ceva concret pentru ca genul acesta de afirmaţii să nu rămână doar la nivel de discurs. Aşa că asistăm, de la un an la altul, doar la amplificarea zgomotului în jurul potenţialului uriaş cu care ne mândrim nevoie mare, şi asta indiferent de cine coordonează, oficial, bunul mers al agriculturii. Cel puţin la nivel de intenţie.
La ce mai suntem buni noi, românii, când vine vorba de agricultură? La pronosticuri. Prognoze. Sondaje. Previziuni. Excelăm în a lansa tot felul de cifre, de procente, care de cele mai multe ori nu fac decât să deregleze nişte mecanisme de piaţă şi aşa ruginite ca vai de ele dar pe care unii le supranumesc politici agricole. Pretenţioşi mai suntem când vine vorba de cuvinte alese. Şi prăpăstioşi când trebuie să le folosim ca să producem eficient…
Agricultură se (mai) face în România dar asta nu mulţumită deciziilor unui guvern sau altuia, ci mulţumită unor conaţionali care se încăpăţânează să-şi cultive terenurile. Unii fac bani frumoşi din culturile agricole şi din creşterea animalelor. Dar discrepanţa dintre cei mai mari şi rentabili, pe de o parte, şi cei mai mici şi mai numeroşi, de cealaltă parte este foarte mare. Între cele două categorii de, să le spunem, forme de organizare a activităţilor agricole, se află şirul lung de „promitem că”, „vom face şi vom drege”, „bani avem şi nu ştim ce să facem cu ei”.
Dar ca să nu zică cineva că nu ne informăm sau că spunem adevărul doar pe jumătate trebuie să recunoaştem că nu toate autorităţile agricole din ţara asta excelează doar la nivel declarativ. Pentru că măsuri avem, proiecte la fel, subvenţii, de bine, de rău, avem şi dintr-astea. Nu ne plângem nici că n-am avea teren, deşi îl lucrăm mai pe sărite. Avem şi agricultori adevăraţi, oameni de primă mână, specialişti pe care vest europenii i-ar importa bucuroşi. Şi atunci, ce ne lipseşte? Unde greşim? Cine nu-şi face treaba sau cine face exces de zel? Am impresia că, până la urmă, totul se reduce la oameni. La calitatea şi la interesele fiecăruia. La funcţie şi la afinităţi faţă de semeni sau de situaţii. Şi dacă aşa înţelegem să facem agricultură, atunci cine se mai miră că AVEM POTENŢIAL? Potenţial semănăm, potenţial culegem! Ca omul gospodar care vara îşi face sanie şi iarna uită la ce-i foloseşte…
Aşa că, revenind la învălmăşeala de gânduri, am vrut să las foaia albă, pe post de editorial. Eventual cu o mâzgălitură în mijlocul paginii. De ce nu? Ar fi la fel ca şi sprijinul pentru agricultură, care este din plin, dar nu se vede mai deloc.
