Desigur, fără norme n-ar fi prea multe de explicat despre ce şi cum va fi cu noua lege. E bine că totuşi o avem. Dacă ar fi după mine, aceasta este marea realizare a ministrului Tabără. Era nevoie stringentă de un act normativ care să pună lucrurile la punct în avuţia pastorală.

Acum, desigur, au apărut destul de multe voci care atrag atenţia asupra faptului că Legea 214 conţine, de fapt, cam aceleaşi prevederi cu ordinele şi hotărârile anterioare. Doar că acum sunt toate la un loc.

Însă fiecare cu dreptatea lui. Dacă ne gândim la elaborarea amenajamentelor pastorale cadru, a proiectelor naţionale şi locale pentru întreţinerea, ameliorarea şi valorificarea pajiştilor, noua lege propune o structură complexă de specialişti şi instituţii.

Toate astea vor presupune investiţii mari (la cât de degradate sunt pajiştile României!) iar sumele cheltuite vor fi pe măsură. Cine le va plăti? Conform legii şi a contractelor de concesiune dintre crescătorii de animale/asociaţii profesionale şi Consiliile locale, această sarcină aparţine exclusiv… beneficiarului.

Aşadar, în cazul fericit în care domnia sa, Primarul, împreună cu suita de consilieri locali (luăm un caz ipotetic, desigur), se vor lăsa înduplecaţi să concezioneze păşunile, pe lângă taxele inerente achitate administraţiei locale, inclusiv redevenţa (al cărei plafon e nelimitat de lege!), asociaţia de crescători va trebui să achite absolut toate lucrările, de altfel necesare, care se vor face pe pajişti.

După un plan bine pus la punct. Vom face în numerele viitoare câteva calcule, ţinând cont şi de faptul că încă mai există subvenţia pe suprafaţă. Aşteptăm deocamdată primele contracte de concesionare, pe minim 10 ani, cum zice legea.

Până atunci, nu contenesc să mă minunez de tupeul unor edili locali, care anunţă, chiar şi în zilele noastre, când Legea 214 e la un pas de aplicare, că NU vor concesiona păşunile crescătorilor de animale pentru că…

Primăria are nevoie de bani! Adică de subvenţia de la APIA, pentru care va depune cerere, la fel ca şi în anii trecuţi. Ori, atât MADR-ul, Agenţia de plăţi, cât şi regulamentele europene în vigoare şi pentru noi, subliniază foarte clar că PRIORITATEA la păşune şi subvenţie o au asociaţiile crescătorilor de animale.

Dar în teren lucurile nu stau deloc aşa. În numărul din martie vă prezentăm încă un caz, din judeţul Caraş-Severin, care se înscrie cu succes în categoria „În Legea lui Păşunel” sau „Acţiunea Păşunea”, la fel ca multe alte situaţii pe care le-am prezentat în paginile revistei, de când cu subvenţia pe suprafaţă.

Pajiştile României, cu sau fără subvenţii, arată la fel de dezolant. Zeci de mii de hectare au fost împădurite cu forţa numai în ultimii doi ani, prin tot felul de proiecte euro-finanţate, pe motivul, absolut penibil, că erau suprafeţe degradate şi irecuperabile. Alte zeci de mii au fost trecute cu japca în folosul imobiliar şi să nu mai vorbim de păşunile transformate în teren agricol, pe care s-a trecut cu arătura. Cu mare tupeu.

Tocmai de aceea am alocat şi în acest număr spaţiu generos acestui subiect, pentru a afla opinii, atât ale specialiştilor, cât şi ale beneficiarilor direcţi, crescătorii de animale (beneficiari în cazul ideal). Până la ediţia din martie vor fi apărut şi normele, unde avem deja multe semne de întrebare şi chestiuni subliniate cu roşu. Cu linie îngroşată. Dar deocamdată, până la apariţia oficială a normelor, nu le putem face publice.

Cert este că problema principală cu care se confruntă crescătorii de animale rămâne, infiderent de lege: Consiliul local. Întrebările noastre sunt legitime şi, vă asigur, bine documentate. Cine în ţara asta îl poate OBLIGA pe Primar să concesioneze suprafeţele de păşunat? Poate Legea 214? Nu. Poate Ministrul agriculturii? Nu. Poate crescătorul de animale? NUUUU.

Eventual dacă îi roagă frumos pe primar şi pe consilieri, dacă promite să fie cuminte, să nu facă nazuri, să dea partea leului şi, după toate acestea, să voteze aşa cum îi dictează conştiinţa încărcată de subvenţii.

APIA nu verifică destinaţia banilor europeni (?!), o interesează doar să fie lucrată păşunea. Controalele scot la iveală nereguli în cantitate neglijabilă, pentru că, nu-i aşa, sunt stabilite aleatoriu, după vrerea unui soft care n-are simţăminte.

În şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2011, când a fost dezbătut proiectul de lege, deputatul Marian Avram spunea că datele provizorii ale ultimului Recensământ General Agricol arată că România a pierdut, din 2007, aproximativ 400 de mii de hectare de păşuni.

Legea 214 prevede clar că înstrăinarea unor porţiuni dintr-o pajişte se face doar în cazuri de necesităţi de interes public local, de către unitatea administrativ-teritorială locală, cu avizul camerei agricole şi al asociaţiilor locale ale crescătorilor de animale. Să văd eu primarul, din cei certaţi cu păşunea, care va cere avizul Asociaţiei căreia i-a refuzat concesionarea!