Într-un an când seceta a dat noi conotații fenomenelor meteo extreme, bunele intenții, puține la număr și slab susținute financiar, pălesc oricum în fața neputinței iminente. Și parcă mai mulți ca niciodată sunt cei care se resemnează și se mulțumesc cu din ce în ce mai puțin sau pur și simplu renunță la tot ce-au construit.
De la trecutele cuponiade la prezentele SAPS-uri, PNDC-uri și măsuri cu finanțări nerambursabile și cofinanțări, lumea agricolă românească s-a schimbat într-o oarecare măsură. Fermele mari au devenit și mai mari, cele mici rămân la fel de mici și beneficiază în continuare de sprijinul politicilor agricole comunitare iar fermele mijlocii, majoritare ca efective și suprafețe totale, își duc pe mai departe traiul, oarecum chinuit, în permanenta așteptare a subvențiilor promise, cuvenite și veșnic întârziate.
Așadar, greul cel mare i-a lovit pe agricultori din noiembrie 2011, când seceta a compromis considerabil viitoarea recoltă. Au urmat precipitațiile abundente de la sfârșitul iernii și, implicit, emoțiile pentru culturile de primăvară. Din nefericire, acestea s-au dovedit întemeiate.
Între timp, speranța într-o subvenție mai mare pe suprafață a mai diminuat din necazurile celor care și-au văzut investițiile la pământ. La propriu. Doar că speranța s-a surpat și ea odată cu certitudinea unei subvenții bine dijmuite, precum producțiile la hectar.
Oarecum predictibil, au urmat la drămuire tainurile animalelor. Joienele și mioarele multor crescători au fost supuse unei diete severe, care le-a redus considerabil mărimea ugerelor. Urmarea acestei operații inestetice, laptele a devenit insuficient și de-o calitate care cu greu și-ar mai putea justifica denumirea. Râmătorii nu s-au lăsat nici ei mai prejos.
Râtanii de prin gospodării, cei care duceau greul numeric al populației porcine din țara noastră, s-au vorbit între ei și au decis să intre în greva foamei taman înainte de sărbători. Strategie porcină cu dublu avantaj: scapă și de cuțitul gospodarului și, de ce nu, și de abator.
Pentru că, precum bine se știe, de la 1 decembrie, autoritatea veterinară a dat cale liberă porcilor de la țară spre abatoarele autorizate. Nerentabilă afacere pentru micii crescători, care ar trebui să vândă grohăitorii cu cel puțin 7 lei kilogramul în viu, ca să le renteze, cu mult peste ceea ce oferă azi abatoarele.
Oricum, industria porcului în România pare că a mai prins curaj în ultima vreme. Deși din cele 3 milioane de porci sacrificați în abatoarele noastre în 2011, aproape o treime sunt de fapt purcei cumpărați din vest și finisați la noi. Stăm rău de tot la partea de reproducție. De fapt, avem mult mai multe abatoare decât ferme de porci și mult mai multe locuri de finisare decât capacitatea efectivului matcă autohton de a produce purcei.
Așa spun specialiștii. Adică o altă confirmare a faptului că, facem ce facem, și ce nu facem, și ne trezim dimineața în aceeași patrie a paradoxurilor. Convenabil pentru unii, sumbru pentru ceilalți. Adică pentru cei mulți, mai conștienți probabil dar, paradoxal, mult mai neputincioși. Că deh, cu grevă de Ignat sau fără, și porcul până la urmă tot la cuțit ajunge…
