De la profesorii mei din țară și din străinătate am învățat că „locomotiva” care propulsează întregul „tren” al agriculturii este zootehnia, iar „combustibilul”, fără de care totul ar stagna, îl constituie pășunile, fânețele și plantele furajere.
Toate țările care au acum o agricultură avansată au dezvoltat mai întâi zootehnia. Exemplul tipic îl constituie Olanda, care a devenit o mare putere economică datorită producției de brânzeturi, celebre în toată lumea. La fel și Țările Scandinave, care trăiesc, practic, din zootehnie, aproape fără a avea agricultură de câmp.
Dacă într-o țară cum este România, unde fiecărui cetățean îi revin 0,42 hectare de teren arabil de foarte bună calitate, s-a ajuns să se importe 70% din consumul de carne și mari cantități de lactate, legume, fructe etc., înseamnă că „trenul” agriculturii românești a deraiat și „locomotiva„ lui, respectiv zootehnia, stă cu roțile în sus. Autoritățile dau vina pe climă, pe orice, numai pe cei care conduc agricultura NU!
Cred că pentru un agricultor din Germania, Anglia sau Olanda, cele spuse anterior ar fi de domeniul absurdului.
Suntem foarte săraci în a realiza potențialul bogat al agriculturii
O țară ca România, cu 9.427.000 hectare de teren arabil, care reprezintă 23% din suprafața arabilă a țărilor central europene și 12,6% din suprafața arabilă a țărilor Uniunii Europene, nu are voie să importe alimente de bază pentru populație, ci ar trebui să exporte. Să știe că potențialul agricol al României ar putea hrăni circa o sută de milioane de locuitori, nu numai 20, câte are țara noastră.
Iată, deci, că suntem foarte bogați sub aspectul potențialului agricol și foarte săraci în realizarea acestui potențial. Mă întreb și vă întreb de ce nu-l realizăm, când aproape jumătate din populația României nu are altă ocupație decât agricultura? Cum se descurcă țări ca Suedia, unde în agricultură lucrează numai 1% din populația activă, sau Anglia cu 1,12%, Germania cu 1,52%, Benelux cu 1,84%, Danemarca cu 2%, Cehia cu 2,89%, Franța cu 3,06%, Ungaria cu 11,02% etc?
Cu micile lor procente de agricultori, în Anglia s-au obținut în medie 7340 kg/ha de grâu în anii 2006-2009, în Germania – 6970 kg/ha, în Danemarca – 6550 kg/ha, în Franța – 6410 kg/ha etc. Noi avem cele mai mici recolte de grâu din Uniunea Europeană, dar cele mai „documentate” motivații: fie că nu a plouat la timp, nu a plouat suficient, a plouat prea mult, a fost prea frig, a fost prea cald etc.
Suntem mari experți în justificarea eșecurilor noastre!
La baza zootehniei stă producția de semințe de plante furajere
Ce s-ar putea face pentru reconstrucția agriculturii românești? Multe, dar în primul rând ar trebui încurajată creșterea animalelor – izvorul prosperității țăranului român din cele mai vechi timpuri. Dacă adoptăm această opțiune, trebuie să ne propunem ca obiectiv central să producem furaje de calitate la un preț de cost cât mai redus. Toată lumea știe că prețul furajului se reflectă direct în produsul final (carne, lapte etc.). Dacă furajul este scump sau de proastă calitate, rău conservat, crescătorul de animale dă faliment.
Rămâne întrebarea cum să producă fermierul furaje ieftine când semințele de plante furajere sunt foarte scumpe și se găsesc numai la firmele străine, din import? Pe piața internă nu prea mai sunt producători autohtoni de semințe de plante furajere.
Or, reconstrucția agriculturii ar trebui să înceapă cu producerea semințelor de plante furajere din soiuri românești, care provin din vechile populații locale, adaptate perfect climatului destul de capricios de la noi.
De fapt, producătorii de semințe de plante furajere n-au fost sprijiniți cu nimic de statul român. În decursul timpului s-au dat subvenții pentru producătorii de semințe de cereale, oleaginoase, legume, cartofi etc., numai pentru lucernă, trifoi și alte plante furajere nu s-au dat subvenții niciodată. Plantele furajere erau considerate fără importanță, pe considerentul că cresc singure pe izlazuri.
Mă întreb dacă cei care conduc agricultura României știu că peste 80% din producția agricolă globală este folosită pentru hrănirea animalelor și numai 20% pentru hrana oamenilor? Și dacă știu, de ce nu înțeleg că agricultura se face, în primul rând, pentru a crește animale, care la rândul lor asigură hrana de bază a oamenilor. Deci, este mult mai importantă zootehnia decât cultura grâului, este mult mai necesar să se acorde subvenții celor care produc semințe de plante furajere și furaje de calitate decât celor care produc grâu.
Dacă s-ar acorda atenția cuvenită creșterii animalelor, zootehnia, pe post de „locomotivă”, ar propulsa „trenul” agriculturii în orice direcție vom dori: spre dezvoltarea industriei alimentare, spre export când prețul este maxim, spre produse ecologice care devin din ce în ce mai căutate, spre conservarea mediului ambiant etc.
Lăsați agricultura pe mâna agricultorilor!
Închei cu propunerea ca Ministerul Agriculturii să se ocupe în viitor numai de problemele legislative, de protecția vamală și de plata subvențiilor, iar toate treburile curente ale agriculturii să treacă în sarcina Asociațiilor de producători agricoli, sub coordonarea Confederației lor.
De pildă, cei din Asociația cultivatorilor de cereale ar putea să stabilească suprafața cultivată, destinația și prețul producției (consum, export, rezerve), soiurile potrivite fiecărei zone climatice, tehnologia de cultură etc. Tot Asociațiile de producători agricoli ar trebui să pună bazele producției interne de îngrășăminte chimice, erbicide și insecto-fungicide.
Totul, în strânsă legătură cu Institutele și Stațiunile Academiei de Științe Agricole și cu profesorii Universităților de Științe Agricole. Ei sunt cei care ar trebui să conducă agricultura României, nu oamenii politici, care în ultimii 20 de ani nu au sprijinit deloc acest sector economic și care sunt răspunzători de starea jalnică în care se află în prezent.
Am convingerea că o dezbatere publică a problemelor din acest articol ar putea aduce multe foloase agriculturii, respectiv fermierilor și țăranilor din România.
