
Evenimentul s-a circumscris procesului de informare şi de comunicare publică privind pregătirea noului Program multi-anual 2014-2020 şi s-a bucurat de prezenţa ministrului în exerciţiu al Agriculturii, Daniel Constantin, a fostului comisar pe Agricultură al UE – Franz Fischler, a expertului GBI Consulting în consultanţă – Brigitte Mehlmauer – Larcher, precum şi a directorului general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală/Autoritatea de Management pentru PNDR din MADR – Mihai Herciu.
Noul PNDR va fi depus la CE în primul trimestru
Procedural, urmează ca forma finală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 să fie depusă oficial la Comisia Europeană în primul trimestru al acestui an, după care, în semestrul al doilea, vor începe negocierile pe acest document programatic. „Noi ne-am propus să avem draftul de program în luna februarie cu care să intrăm în negociere cu Comisia Europeană.
Dar, aşa cum bine se poate observa, sunt întârzieri la nivelul Comisiei pe reglementări care au provocat întârzieri şi în etapele noastre de pregătire a programelor, nu numai ale României, ci ale tuturor statelor membre. În februarie vrem să transmitem la Comisie acest draft şi să-l depunem oficial în primul trimestru, ca să putem începe discuţiile”, a spus Mihai Herciu.
Primele măsuri operaţionale, în semestrul II
Calendarul paşilor următori a fost schiţat de Daniel Constantin: “Eu sper ca România să transmită PNDR 2014-2020 până la sfârşitul lunii ianuarie. Potrivit calendarului, acesta va fi discutat, negociat, cu CE până undeva în luna iunie-iulie şi, după aceea, în a doua parte a anului, spre sfârşitul anului, vor fi deschise, probabil, primele măsuri”. Ministrul Agriculturii a precizat că ţara noastră şi-a luat angajamentul ca pe măsurile care prezintă continuitate, prevăzute şi în Regulamentul european, cum ar fi investiţiile în exploataţiile agricole şi în partea de procesare, să deschidă sesiuni pentru primirea de proiecte în prima parte a anului 2014.
“2014 – un an pierdut?!”
La întrebarea revistei Ferma dacă pentru noul PNDR, anul 2014 este pierdut, din moment ce există anumite întârzieri şi efectiv programul naţional de dezvoltare rurală va fi funcţional undeva spre sfârşitul anului, fostul comisar european, Franz Fischler, a declarat: “Să sperăm că o să fie chiar şi în a doua jumătate a anului 2014, care va fi un an de tranziţie. Nu aş spune că va fi un an pierdut. Măsurile din programul actual vor putea continua în funcţie de programarea care există deja. Dar nu aş spune că vorbim despre un an pierdut. Este într-adevăr un anumit grad de întârziere, dar pot să înceapă anumite măsuri care nu sunt acoperite de programul prezent”.
INFO
PNDR 2007-2013
1 miliard de euro, în procesare
Potrivit ministrului Agriculturii, proiectul noului PNDR 2014-2020 va cuprinde mai puţine măsuri de accesare a fondurilor europene, însă în sectorul investiţional sumele ce vor fi alocate nu sunt de ajuns faţă de trebuinţele României şi trebuie atent repartizate. „Ca observaţie generală, nu vom mai avea foarte multe măsuri; pentru zona de investiţii, fondurile sunt importante, dar nu suficiente; să le dirijăm exact în zona în care avem nevoie”, a declarat şeful MADR.
Oficialul în exerciţiu a subliniat faptul că în actualul PNDR 2007-2013, partea de procesare s-a dezvoltat foarte bine, sumele alocate depăşind un miliard de euro.
„Din păcate, nu am putut să facem faţă pe fermele de reproducţie. Am fost şi suntem în continuare nevoiţi să importăm, pentru că nu avem ferme de de reproducţie în România şi pentru că preţurile nu sunt competitive. Tehnologia s-a îmbunătăţit vizibil şi datorită fondurilor europene”, a recunoscut Constantin.






