Pe Ion Gavril îl știu ca om de cuvânt, bine educat, care știe ce vrea, stăpân pe sine, un adevărat profesionist ce găsește soluțiile tehnice la toate problemele care se mai ivesc în procesul de producție. Nu sunt cuvinte mari, ci o realitate! 

Un agronom coborât din legendă!

Ion Gavril este nemțean, are rădăcini adânci în satul Sabasa, o așezare mai mică din cele șapte ale comunei Borca, de la poalele Munților Stânișoarei. „Ceahlăul literaturii române”, Mihail Sadoveanu, a scris inegalabilul roman „Baltagul” după un fapt real petrecut aici. În apropiere, se află Broștenii, localitate nemuritor redată literaturii universale de marele povestitor Ion Creangă. 

În urmă cu aproape o jumătate de veac, Ion Gavril a plecat în Capitală să devină agronom. Putea să susțină admiterea la Iași, era mai aproape de casă, dar avea un frate în anul patru la Agronomie, la București, care a insistat să-l urmeze în viitoarea profesie. „Am plecat de acasă de la vârsta de 18 ani, am fost ultima promoție de absolvenți ai Liceului teoretic din Borca. La Agronomie au fost cinci pe loc, am intrat printre primii. Cu bursă; altfel nu aveam cum să mă întrețin singur!”, ne-a declarat agronomul. 

Alături de plutașii de pe Bistrița 

„Tata era un simplu muncitor forestier, vara era plutaș pe Bistrița, iarna lucra la pădure; abia dacă avea cu ce să ne țină pe toți cinci frații în școală. Venea deseori cu plutele cu lemne pe Neagra, pârâul ce trece prin comună, apoi le ducea pe Lacul Bicaz până la fabrica de cherestea de la Piatra Neamț. Plutașii coborau pe Siret până la Doaga, în Vrancea, sau până la Galați. Tata a ajuns până aproape de vărsarea Siretului în Dunăre. De multe ori l-am însoțit pe plută. Când am absolvit liceul s-a terminat și cu plutăritul, se construise barajul de la Bicaz”, și-a amintit cu nostalgie Ion Gavril. 

Bornele unei cariere realizate 

Inginerul Ion Gavril va împlini în această toamnă 67 de ani. De șase ani este la pensie. A fost în Promoția de ingineri agronomi ’74. Cu toate că avea media de absolvire destul de mare, aproape de 10, a fost repartizat departe de casă, la CAP Corod, o unitate de producție de gradul întâi, cu o suprafață de 6.500 de hectare și 350 ha de viță-de-vie. Timp de opt ani a fost șef de fermă, vreme de patru ani, inginer șef de CUASC – Consiliul Unic Agroindustrial de Stat și Cooperatist – și încă patru, președinte de CAP. L-au recomandat seriozitatea, felul de a prețui și respecta oamenii cu care lucra, dar și pasiunea consumată în realizarea a peste zece tone de porumb la hectar și aproape 4.000 kg de grâu la hectar, o raritate la acea vreme. 

După Revoluție, a fost ales președinte onorific la Avicola Matca. „Ioane, nu te mai chinui, că nu o să mai duci tu mult timp CAP-ul în spate, rămâi la Avicola”, l-a îndemnat președintele de atunci al Consiliului Județului Galați. L-a ascultat și bine a făcut. În scurt timp, CAP Corod s-a desființat. Ion Gavril a modernizat noua unitate de producție, acum Condor Matca fiind pe locul al doilea între producătorii de ouă ai țării. 

Când a fost seceta cumplită din anul 1987 din Moldova, a avut onoarea să-l primească pe Ceaușescu și să dea mâna cu dictatorul. „Venise într-o vizită de lucru în județul Galați. Dimineața, mi-am sărutat copii – că nu știam dacă mă mai întorceam acasă!? Am ieșit bine, chiar cu seceta aia păcătoasă, aveam un lan frumos de porumb, i-a plăcut lui Ceaușescu. Mi-amintesc că la un moment dat a făcut o remarcă despre faptul că se mai fură produsele din câmp și a întrebat: «Nu-i așa că la voi se cam ciupește?»”, și-a amintit fermierul. 

Un om împlinit

Inginerul Ion Gavril ne spune că este un om împlinit: „Tot ce mi-am propus, am realizat; nu am prea avut parte de vreun gust amar în viață și nici de eșecuri! Mulțumesc lui Dumnezeu că am sănătate; am o căsnicie bună, copiii sunt aranjați, toți la locul lor, am nepoți frumoși și sănătoși. Sunt un om împlinit!” 

Fiica lui, Roxana, absolvent al specializării Tehnologia produselor alimentare, are doctoratul în domeniu și este cadru universitar la Facultatea de Zootehnie a USAMV Iași, la catedra de Avicultură. Băiatul, Claudiu, e inginer agronom; încă de pe când era student, tatăl l-a ajutat să înființeze o exploatație agricolă, să se doteze cu utilajele necesare pentru a se obișnui cu activitatea de câmp. Acum ferma lui Claudiu se lucrează peste o mie de hectare, tot în zona Corod. 

„Eu sunt om al muntelui, obișnuit să cresc animalele. Am o pasiune moștenită încă din copilărie, mi-a plăcut să am în jurul meu toate speciile; dar din toate am îndrăgit cel mai mult oile. Bunicii mei au fost mocani nemțeni, creșteau rasa Țurcană. Nu am părăsit nicicând această străveche îndeletnicire. Le cresc nu numai pentru a ostoi o plăcere, dar am trei nepoți și vreau să mănânce cât mai natural!”, ne-a mărturisit fermierul. 

O parte din muntele de acasă 

Undeva, spre ieșirea din comuna Corod, acolo unde locuiește, Ion Gavril și-a amenajat microferma. Și-a adus o parte din muntele său drag! E oaza lui de verdeață, e spațiul în care se exprimă autentic, e o parte din copilăria lui, o parte din… muntele de acasă! Dimineața, înainte de a pleca la fabrica de ouă, trece pe aici și vorbește cu animalele sale dragi! Aici se încarcă de energie pură pentru o nouă zi de muncă, una care de cele mai multe ori se dovedește a fi stresantă! „Am început cu câteva exemplare de Merinos. Mai apoi am cumpărat de la Bistrița Năsăud un nucleu de 20 de oi Țurcane, le-am înmulțit de am ajuns la 130. Vara le trimit în… transhumanță la munte, la Neamț. Acolo apa este lacrimă, iarba-i curată, fără a cunoaște strop de erbicid. La munte fac brânză; nu se compară cu ceea ce este aici, e cașcaval curat. În fermă mai cresc patru-cinci porci pe an, îi sacrific când și când, 10-15 găini, mai am cinci capre, vaci cu lapte… Vrem să mâncăm sănătos noi și copiii noștri cu familiile lor!”, susține Ion Gavril.

„Când o să mă retrag cu adevărat din activitate, mă voi împărți între acasă, munte și Corod, să stau cu oițele mele!”, a dat glas unui tainic gând Ion Gavril. 

„AM REFUZAT SĂ FIU… BOIER!”

Înainte de Revoluție, Ion Gavril ar fi putut să promoveze în cariera profesională, însă a refuzat șansa de a fi… boier! „Mi s-a propus să plec la Buftea, la o fermă a partidului unic. Au început să plângă toți în curte: soacră-mea, nevasta, copiii… Am refuzat. S-a dus un coleg de-al meu de facultate, care acum este… boier! A cumpărat conacul unde era sediul de fermă și tot pământul care a fost în arendă. M-am găsit cu el la întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea facultății. «Măi Ioane, zic bogdaproste că nu ai venit tu aicea!» A fost norocul vieții lui!”, remarcă Ion Gavril.

Articol publicat in revista Ferma nr.8(169) 1 – 14 mai 2016