• Recoltarea rapiței pentru ulei. Rapița este prima cultură care aduce în ferma vegetală banii atât de necesari pentru continuarea activității și acoperirea din datorii. Trebuie ales cu atenție momentul declanșării recoltării (când umiditatea semințelor a scăzut la 15-17% și s-au brunificat) și trebuie stabilită durata lucrării (2-3 zile; în caz de întârziere, pierderile de semințe prin scuturare se ridică la 30-40% și chiar până la înjumătățirea recoltei). După recoltare se impune uscarea imediată a semințelor (la 10% umiditate). 

În prezent se practică pe scară largă recoltarea directă cu combina din lan. La combinele mai vechi este necesară reducerea vitezei de rotație a rabatorului la 20 rotații/minut, reducerea numărului de palete, menținerea vitezei de înaintare la 2-3 km/oră, turația tobei la 500-700 rotații/minut și reglarea distanței între bătător și contrabătător.

• Recoltarea orzului destinat furajării se face când umiditatea boabelor scade la 15%. Umiditatea de păstrare a recoltei este de 13-14%.

Durata recoltării trebuie să fie cât mai scurtă, deoarece întârzierea provoacă pierderi mari de recoltă, cauzate de frângerea și căderea spicelor întregi. Pierderile normale la recoltare nu trebuie să depășească 2-4% din recolta totală.

Orzul pentru bere se recoltează la maturitatea deplină. În această fază umiditatea boabelor a scăzut la 14%, energia germinativă este mare, iar conținutul de extractive neazotate este cel mai ridicat.

Orzul furajer se poate recolta și pentru fulguit, când boabele au 30-35% umiditate. Boabele se însilozează imediat. Valoarea furajului este la fel ca cea a orzului recoltat la maturitate. În acest caz recoltarea se face cu 8-12 zile mai devreme, fapt important dând posibilitate pentru înființarea de culturi succesive.

• Recoltarea secarei. Secara ajunge la maturitate cu o săptămână înaintea grâului. Recoltarea este dificilă deoarece boabele nu sunt acoperite în întregime de palee și deci se scutură ușor. Recoltarea prea devreme determină deprecierea boabelor, care se încrețesc, își reduc masa a o mie de boabe și își schimbă culoarea. Majoritatea cultivatorilor recoltează secara cu combina, în faza de pârgă. Raportul boabe – paie este de 1:3-3,5.

După recoltarea cerealelor enumerate, grija fermierilor este de pregătire a combinelor pentru secerișul grâului.

Diminuarea pierderilor în culturile de primăvară 

În culturile de primăvară, pierderile generate de buruieni, boli și dăunători rămân mari (tabelul 1), chiar în condițiile aplicării produselor de protecția plantelor. În tabelul 1 redăm doar câteva date pentru culturile cele mai răspândite în arealul agricol al țării noastre. 

În luna iunie se continuă eliminarea buruienilor, atât prin lucrări mecanice, cât și prin erbicidări postemergente. O mare atenție trebuie acordată alegerii erbicidelor, corelat cu faza de vegetație a culturii din momentul efectuării lucrării și cu compoziția floristică a buruienilor. În funcție de starea terenului și de gradul de îmburuienare, se efectuează încă o prașilă mecanică.

Pentru combaterea eficientă a bolilor și a dăunătorilor, culturile trebuie menținute permanent sub observație și în momentul atingerii PED-ului specific fiecărui agent patogen, se trece la operațiunea de combatere, cu obligativitatea respectării dozelor de substanțe și a tuturor regulilor de protecție a mediului și a muncii.

Înființarea culturilor succesive

După rapiță și orz, culturi care părăsesc terenul devreme, în zonele cu posibilități de irigare, cât și în cele cu soluri cu aport freatic la suprafață, se pot înființa culturi succesive de la care se pot obține recolte motivate economic.

• Porumbul în cultură succesivă poate asigura recolte bune, dacă se respectă câteva condiții esențiale: 

– se cultivă hibrizi extratimpurii și timpurii cu un necesar de temperatură, în funcție de zonă și data semănatului, după cum redăm în tabelul 2. 

– la zonarea culturilor succesive trebuie ca, în paralel cu resursele termice, să se ia în considerare și resursele hidrice. Frecvența anilor în care nu se asigură necesarul de apă pe cale naturală la porumb depășește 90%, motiv pentru care se impune irigarea culturii;

– este de preferat ca însămânțarea să se facă direct în miriște sau în teren lucrat fără întoarcerea brazdei;

– doza de îngrășăminte cu azot nu trebuie să depășească N100, aplicată în două reprize;

– densitatea la semănat va fi de 60-75 mii plante/ha;

– imediat după semănat se aplică o udare de răsărire cu 300-400 mc de apă/ha.

• Fasolea în cultură succesivă dă bune rezultate în zonele unde necesarul termic asigură ajungerea la maturitate a plantelor până la răcirea vremii în toamnă. Pregătirea terenului este recomandat a fi făcută fără întoarcerea brazdei. Semănatul direct în teren nelucrat, cu semănători speciale, reprezintă varianta ideală. Fertilizarea cu doze moderate de îngrășăminte cu azot este motivată economic. Semănatul și lucrările din cursul vegetației sunt aceleași ca și la cultura principală.

• Soia în cultură succesivă, în sudul țării, în condiții de irigare, asigură obținerea unor recolte normale, cu condiția cultivării soiurilor timpurii. La fel ca și la fasole, semănatul și lucrările de îngrijire sunt ca și cele din cultura principală, cu mențiunea că dacă se folosește sămânță bacterizată, fertilizarea cu 40-50 kg N/ha se va efectua în vegetație, odată cu prașila mecanică sau cu irigarea. 

• Meiul în cultură succesivă, cultivat pentru boabe sau furaj, prezintă importanță pentru zone largi din țară, datorită perioadei scurte de vegetație și a bunei rezistențe la secetă. Semănatul se poate efectua de-a lungul întregii luni. Distanța între rânduri este de 12,5 cm, iar necesarul de sămânță este de circa 25 kg/ha. Cultura reacționează favorabil la irigare.

• Lupinul în cultură succesivă, semănat în miriștea cerealelor, în funcție de specia cultivată și de tehnologia aplicată, asigură până în toamnă obținerea a 25-30 tone masă verde/ha. Acum când efectivele de bovine s-au redus iar cabalinele aproape au dispărut, agricultura dispune de cantități foarte mici de gunoi de grajd, în condițiile în care conținutul de humus a scăzut foarte mult. Folosirea lupinului ca îngrășământ verde este o soluție de îmbunătățire a fertilității solurilor. Semănatul pentru acest scop se face la distanța de 15-20 cm între rânduri, iar cantitatea de sămânță se mărește cu 25-30% față de cea fololsită în culturile pentru boabe.

Eliberarea terenului și efectuarea lucrărilor solului

În paralel cu eliberarea terenului se vor efectua lucrările solului, aplicând una din următoarele variante posibile: dezmiriștit; efectuarea arăturii de vară; lucrarea solului fără întoarcerea brazdei; scarificarea terenului. Varianta tehnologică de lucru va fi decisă de fiecare fermier, în funcție de tipul de sol, de particularitățile climatice ale zonei, de umiditatea solului la data efectuării lucrării, de dotarea tehnică a fermei, de lucrarea anterioară a solului pentru cultura deja recoltată, de planta care se cultivă și de gradul de îmburuienare și de infestare cu boli și dăunători.

TABELUL 1: PROCENTUL PIERDERILOR GENERATE DE BURUIENI, BOLI ȘI DĂUNĂTORI 

TABELUL 2: NECESARUL DE TEMPERATURĂ AL HIBRIZILOR EXTRATIMPURII ȘI TIMPURII

FARMACIA NATURII

Filozoful și istoricul grec Herodot (484-425 î.e.n) menționa priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru vindecarea rănilor și calmarea durerilor. După cucerirea romană, cunoștințele terapeutice ale grecilor și latinilor au completat tezaurul cultural dac. Acum, plantele medicinale din flora spontană bogată a țării pot fi valorificate cu mai multă atenție:

– efectul benefic al acestor plante depinde de perioada de recoltare, de tehnica recoltării și a condiționării acestora;

– în luna iunie începe recoltarea la florile de arnică, nalbă mare, nemțișor, sulfină, tei și trifoi roșu; la frunzele de alun, castan comestibil, laur, măsălariță, mur, nalbă mică și zmeur; iarbă de coada șoricelului, răchitan, sulfină, sunătoare, talpa gâștii, troscot, turiță mare, unguraș și zămoșiță; rizomi de pir; scleroți de cornul secării, codițe de cireș și vișin.

– în această lună se continuă recoltarea petalelor de mac roșu; florilor de salcâm, mesteacăn, frasin, nuc, soc, urzică moartă, păducel; frunzelor de păducel, păpădie, pătlagină, podbal, urzică; iarbă de cimbru, rostopască, urzică, trei frați pătați, volbură; rizomi de ferigă, rădăcini: de ipcărige, săpunariță; coajă de crușin, salcie, stejar și muguri de pin.

Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 – 15 iunie 2016