Întrucât aplicarea unei asemenea strategii în fermă este un subiect extrem de controversat, ne-am propus, în aceste rânduri, să prezentăm argumentele pro- şi contra, pornind de la surse bibliografice respectabile.
De ce se foloseşte inseminarea heterospermică?
Aplicarea acestui procedeu în fermă poate fi luată în considerare exclusiv pentru însămânţarea femelelor ce vor produce generaţia de abator, respectiv se referă la materialul seminal recoltat de le vierii terminali. Trebuie să scoatem din calcul inseminările în rasă pură sau de hibridare, pentru că din acestea rezultă scrofiţele necesare înlocuirilor. Or, acestea trebuie să aibă o origine clară şi cunoscută, pentru a-i putea reconstitui „arborele genealogic”.
Cel mai disputat argument al aplicării inseminărilor heterospermice se referă la fertilitate. Multe studii au scos la iveală că, utilizând doze cu un amestec de material seminal recoltat de la mai mulţi vieri – de regulă 3-5 -, performanţele reproductive ale scroafelor se îmbunătăţesc. Argumentele în favoarea acesui procedeu sunt legate de factori proteici bio-stimulatori care se găsesc în plasma seminală a vierilor. Se pare că între vieri există diferenţe semnificative privitoare la aceşti factori secretaţi de glandele anexe ale aparatului genital, preponderent de către prostată. Astfel, sub influenţa acestor factori are loc o îmbunătăţire a capacităţii fecundante a spermatozoizilor proveniţi de la vieri cu fertilitate sub-optimală. Dar unii autori au sugerat că efectul poate să fie şi în sens negativ, de unde şi multiplele controverse ale aplicării acestui procedeu în ferme. Iar discuţiile în contradictoriu nu se opresc aici. Majoritatea studiilor au avut ca obiectiv observarea efectelor „amestecului” de material seminal de la mai mulţi vieri asupra a doi parametri reproductivi: rata fătării şi numărul de purcei fătaţi. Evident că aceşti parametri depind foarte mult de femelele inseminate, respectiv de starea lor generală de sănătate şi a aparatului său reproductiv. Dar rezultatele mai depind foarte mult şi de om, respectiv de modul în care se procesează acest amestec spermatic. Aici, majoritatea pare să fie de acord: materialul seminal recoltat trebuie analizat şi diluat pentru fiecare vier în parte şi doar după acest moment se va proceda la mixare.
Argumentele pro
Partizanii inseminării heterospermice vin cu o serie de argumente care nu pot fi ignorate. Adoptarea acestui procedeu ar avea următoarele avantaje:
• Creşterea eficienţei activităţilor din laboratoarele de procesare a materialului seminal;
• Reducerea costurilor per doză cu până la 10%;
• Scăderea cheltuielilor cu materialele de unică folosinţă;
• Reducerea acţiunilor de înregistrare a dozelor şi, implicit, mai puţin efort pentru personal;
• Anularea riscului ca la a doua/a treia inseminare să fie folosit greşit un anumit vier;
• Reducerea riscului de utilizare a vierilor cu fertilitate scăzută;
• Îmbunătăţirea ratei fătării şi a numărului de purcei fătaţi vii.
După cum se poate vedea, întreaga listă are conotaţii fie economice – respectiv costul per doză, fie fiziologice, care nu pot fi contestate. Pornind de la aceste rezultate, s-a luat în calcul şi posibilitatea reducerii concentraţiei de spermatozoizi per doză, în majoritatea cazurilor de la 3,5 la 2 miliarde, comparând inseminarea heterospermică (4-6 vieri) cu cea homeospermică (un singur vier). Nici în acest scenariu însă nu s-au putut desprinde concluzii tranşante privind superioritatea uneia dintre metode, din perspectiva rezultatelor.
Argumentele contra
Elementul uitat în această ecuaţie a utilizării inseminărilor heterospermice pare să fie cel genetic, respectiv valoarea caracterelor transmise de un anumit vier descendenţilor săi. Utilizând material seminal de la un singur vier, cu un index ridicat al valorii de ameliorare, avem certitudinea unor performanţe productive ridicate la descendenţi (consum specific, spor mediu zilnic, nivelul mortalităţii). Or, în acest context, pentru a exploata la maxim acest potenţial genetic al vierului terminal X, el ar trebui să fie utilizat cât mai intens în producerea generaţiei destinate abatorizării. În situaţia în care alegem să mixăm materialul seminal al vierului terminal X cu al altora, pentru a capta avantajele inseminărilor heterospermice, va trebui să luăm în calcul şi valoarea genetică a acestora, respectiv indexul lor. Altfel vom obţine generaţii de descendenţi doar cu performanţe medii, nu cele constant îmbunătăţite, pe care ni le-am dori în fermă. Acest argument este cu atât mai valabil cu cât nu există o corelaţie directă între indexul şi fertilitatea unui anumit vier. Adică, nu există nici o garanţie că spermatozoizii vierului terminal X – cu index genetic ridicat – vor fertiliza ovocitele prioritar faţă de spermatozoizii vierilor terminal Y şi Z, care au ajuns să fie amestecaţi în aceeaşi doză de material seminal.
Soluţia, pentru a limita acest risc, este de a folosi numai vieri terminali cu index ridicat atunci când se optează pentru inseminare heterospermică.
CONCLUZII
Evaluând toate argumentele prezentate în articol – dar şi analizând datele din tabel, pare evident că inseminarea heterospermică este încurajatoare atunci când avem în vedere valenţele cantitative, respectiv optimizarea unor costuri în laborator şi relativa îmbunătăţire a prolificităţii. Pe de altă parte, ignorarea impactului potenţialului genetic – respectiv latura calitativă – conduce la posibilitatea anulării acestor aparente avantaje, nefiind luate în calcul elemente de performanţă superioară, cum ar fi valoarea unitară a creşterii sporului zilnic cu 10 g, a scăderii consumului specific cu 100 g sau a mortalităţii până la livrare cu 1%.
TABEL: EVALUAREA COMPRATIVĂ A TIPURILOR DE INSEMINARE
Articol publicat in revista Ferma nr. 10 (193) din 1-15 iunie 2017
