Ploşniţele înţeapă tomatele sau ardeii, fie când sunt aproape coapte sau când sunt încă verzi (gogonele). În locul în care tomatele sau ardeii sunt înţepaţi, ţesuturile se depreciază. Ulterior fructele atacate au valoarea calitativă depreciată, nu mai pot fi păstrate pe o durată mai lungă de timp şi nu mai pot fi valorificate pe piaţă.

O „victorie” aparentă
Cultivatorii de legume au luat imediat măsuri, când au constatat că aceşti „musafiri nepoftiţi” au început să producă pagube şi să le diminueze profitul. Au tratat fie cu insecticide de contact, fie cu cele sistemice, unii au folosit o combinaţie între insecticide sistemice şi cele de contact. La prima vedere, „victoria” a fost de partea legumicultorilor, ploşniţele au dispărut, iar lucrurile păreau că au revenit la normal. Numai că în anii următori, ploşniţele s-au întors, parcă şi mai multe decât la început, pagubele produse au fost şi mai mari. Anul acesta, de exemplu, dăunătorii au apărut un pic mai târziu decât de obicei, undeva pe la început de septembrie, dar parcă din ce în ce mai numeroşi şi mai păgubitori. Ba mai mult, ploşniţele au pătruns şi în solarii, atacând gogonelele, acestea devenind improprii conservării. Odată pătrunse în spaţiile protejate, a fost greu ca legumicultorii să scape de atacul lor.
Probleme nu s-au semnalat numai la noi, ci şi în Europa. De exemplu, în nordul Italiei, pe lângă tomate, ploşniţele verzi au produs pagube la cultura mare, de câmp, cum ar fi soia sau chiar porumbul.

Ce sunt şi cum putem scăpa de aceste ploşniţe?
Cum putem scăpa de aceste insecte, se întreabă, la unison, toţi cei care au avut de-a face cu ele. Voi încerca să răspund în acest articol.
Ploşniţa verde a tomatelor (Nezara viridula) este un dăunător invaziv, originar din Africa (Etiopia). În prezent, această specie s-a răspândit în multe zone tropicale şi subtropicale din Asia, Africa, Australia, America de Sud, America de Nord, dar şi în zone mai calde din Europa. Interesant este că aceste ploşniţe, deşi provin din zone mai calde, s-au adaptat şi în zone cu climat temperat, unde există ierni mai blânde sau mai grele, cum este şi cazul ţării noastre.
• Adulţii se recunosc relativ uşor în câmp, având culoarea verde-mat, cu ochii de culoare roşu-închis (uneori neagră). În literatura de specialitate, au fost semnalate cazuri când coloritul ploşniţelor era gălbui, negricios, roşiatic sau chiar albastru, dar aceste situaţii sunt foarte rare, culoarea de bază fiind verde-mat. Înainte de sosirea sezonului rece, culoarea adulţilor „virează” de la verde mat la brun-verzui (foto 1). Lungimea corpului este de 12-15 mm, iar lăţimea de 7 mm, forma fiind tipică ploşniţelor vegetale (scut).
Femelele sunt caracterizate printr-o prolificitate ridicată, pe parcursul întregii vieţi poate depune până la 260 de ouă, în grupuri de câte 30-130!!! În funcţie de condiţiile climatice (în special evoluţia temperaturii aerului), perioada de incubaţie este cuprinsă între 5 şi 20 de zile.
• Nimfele trec prin cinci stadii de dezvoltare, pe parcursul a 30 de zile (în medie), fiind asemănătoare, ca formă, cu adulţii. Unii horticultori mi-au spus că pe lângă ploşniţele verzi, au văzut nişte ploşniţe mai mici, unele erau mai negricioase, cu puncte albe, verzi sau roşii pe partea dorsală. Nu erau alte specii de insecte, ci larvele ploşniţelor verzi ale tomatelor, aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Ploşniţa verde a tomatelor (Nezara viridula) prezintă două generaţii pe an, iernând în stadiul de adult, fie sub fruzarul lizierelor de pădure, fie sub resturile vegetale, fie în crăpăturile scoarţei copacilor (în cazul livezilor), dar şi în interiorul construcţiilor făcute de către oameni, cum ar fi case, magazii, alte tipuri de adăposturi, la fel ca şi ploşniţa marmorată asiatică (Halyomorpha halys), alt dăunător invaziv, prezent (din păcate) şi la noi în ţară. De fapt, ploşniţa verde a tomatelor coexistă cu ploşniţa marmorată asiatică.
Un ciclu complet de dezvoltare al ploşniţei verzi a tomatelor durează 60-70 de zile. Deocamdată nu am cunoştinţă despre cercetări mai în detaliu privind evoluţia acestui dăunător în condiţiile ţării noastre. Această specie de ploşniţă este foarte polifagă, fiind semnalată la peste 180 de specii de plante gazdă, cum ar fi tomatele, vinetele, cartofii, ardeii, vărzoasele, dovleceii, castraveţii, piersicul, zmeurul, coacăzul etc. De asemenea, insectele au fost semnalate şi pe multe specii de cereale, cum ar fi orez, sorg, porumb sau leguminoase pentru boabe (soia sau fasole).

Pagube însemnate la tomate şi ardei
Dintre plantele horticole cultivate, cel mai periculos este atacul la tomate (de unde şi numele popular al acestei specii, în limba română) sau ardeiul. Ca orice specie de ploşniţă vegetală, adulţii şi nimfele de Nezara viridula au un aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt, injectând în organele atacate saliva, cu rol de a lichefia ţesuturile acestor organe, pentru a fi apoi consumate de către ploşniţe (prin canalul alimentar). Locul unde tomatele sau ardeii au fost înţepate se pot identifica cu uşurinţă, apărând ca nişte zone decolorate (con salivar). În literatura de specialitate se menţionează că atacul are loc atât la tomatele verzi, cât şi la cele aproape coapte, fapt confirmat şi în urma observaţiilor proprii. Analizând probele de tomate şi de ardei din zona localităţii Fundulea, am constatat că acestea prezintă zeci de locuri unde au fost înţepate. Tomatele atacate devin improprii consumului, sunt depreciate şi nu se pot folosi pentru obţinerea de conserve. Situaţia este similară şi în cazul ardeilor atacaţi. La ora actuală nu am cunoştinţă dacă există o centralizare la nivel de ţară a pagubelor produse de către acest dăunător invaziv culturilor de tomate sau ardei.

DUŞMANI NATURALI LIMITAŢI
Ca şi în cazul ploşniţei marmorate asiatice (Halyomorpha halys), entomofauna utilă locală (paraziţi sau prădători) atacă adulţii, larvele sau ouăle ploşniţei Nezara viridula într-un procent destul de redus. Deci, prolificitatea ridicată a femelelor, adaptabilitatea mare la diferite condiţii climatice şi duşmani naturali limitaţi (în locurile nou invadate) fac din această specie invazivă de ploşniţă un dăunător aproape perfect pentru entomologi şi un posibil dăunător de coşmar pentru fermieri. De asemenea, iernile uşoare din ultimii ani din ţara noastră pot să vină în ajutorul acestor ploşniţe, a căror populaţie poate să crească de la un an la altul. De asemenea, în literatura de specialitate se menţionează că măsurile de combatere chimică au o eficacitate limitată. Degeaba combaţi tu ploşniţele invazive, dacă nu le combat şi vecinii, în anii următori vor fi iar probleme.
În concluzie, ploşniţa verde a tomatelor (Nezara viridula) este un dăunător invaziv extrem de periculos, cu potenţial ridicat de a produce daune economice importante horticultorilor, pomicultorilor şi nu numai, în contextul schimbărilor climatice. Prin urmare, ar fi necesare cercetări urgente privind evoluţia şi biologia acestui dăunător, în condiţiile climatice ale ţării noastre, pentru a nu ne trezi ca în loc de tomate recoltăm… ploşniţe invazive!

Articol publicat în revista Ferma nr. 18/245 (ediţia 15-31 octombrie 2019)