Pe unele pentru că încă nu am învăţat lecţia, pe altele pentru nu am putut aplica lecţia învăţată. Iar în agricultură este ca şi în viaţă: nu contează că ai vrut, contează ce ai făcut. Bunele intenţii nu valorează prea mult.

Un bun echilibru între creştere şi dezvoltare ajută plantele să depăşească mai uşor (sau cu mai puţine pierderi) momentele mai dificile din parcursul perioadei de vegetaţie. Echilibrul bun între creştere şi dezvoltare se poate obţine prin asigurarea unor condiţii de nutriţie adecvate. Adică să dăm ceea ce trebuie, cum trebuie şi unde trebuie, dar şi să asigurăm condiţii ca plantele să poată valorifica ceea ce am dat. Adică trebuie aplicată o tehnologie agricolă flexibilă, adaptată locului şi momentului. Pentru că dacă, de exemplu, am fertilizat cu îngrăşăminte complexe (energofage, deci scumpe; dar necesare) iar planta nu poate prelua elementele minerale aplicate, tot efortul nostru nu este altceva decât bani aruncaţi în vânt. În teorie sună frumos, din condei am adus-o bine, însă punerea în practică este o chestiune mult mai complexă.

Starea culturii la intrarea şi la ieşirea din iarnă

Din punct de vedere vizual, de multe ori culturile care se seamănă toamna arată mai bine la intrarea în iarnă decât la ieşirea din iarnă. La rapiţă este şi mai evident.
Să vedem câteva situaţii comparative. Cel puţin în zona de vest a ţării iarna care se pregăteşte de ducă nu prea a fost iarnă. Iar după o perioadă de iarnă, toate culturile de rapiţă au simptome de carenţă de nutriţie, în special de fosfor, indiferent dacă au fost fertilizate sau nu, indiferent de fenofaza în care au intrat în iarnă. Însă rapiţa care a intrat în iarnă cu carenţă evidentă de nutriţie (foto 1) a ieşit din iarna blândă cam „şifonată”, cu pierderi de plante şi de masă vegetală, comparativ cu rapiţa care a intrat în iarnă cu plante echilibrate, deşi un pic cam avansate în vegetaţie (foto 2). Cele două situaţii sunt din parcele vecine, pe sol aluvionar.

Cât e pricepere şi cât e noroc la semănat?

Alegerea momentului optim de semănat la rapiţă este o chestiune de pricepere amestecată cu noroc. Semănatul prea devreme duce cel puţin la pierdere masivă de masă vegetală (crescută în câmp pe baza resurselor disponibile, în parte alocate de fermier, dar consumate degeaba) (foto 3). Iar toamna trecută a fost lungă, dar cam secetoasă, urmată de o iarnă blândă. Cum ar fi arătat cultura din foto 3 dacă în toamnă ar mai fi fost două ploi bune şi peste iarnă două nopţi cu -15oC? Deja făinarea era foarte bine instalată în toamnă.

Pentru comparaţie, în foto 4 este o cultură de rapiţă semănată la jumătatea lunii septembrie (un pic cam târziu totuşi), dar stimulată în creştere după răsărit. Pierderile de masă vegetală sunt mult mai mici, plantele sunt în fenofaza potrivită pentru un start bun în vegetaţie.

Semănatul prea târziu nu permite rapiţei să recupereze din decalajul de vegetaţie, chiar dacă plantele trec cu bine peste perioada de iarnă (foto 5). Zona cu plantele mai mici a fost resemănată după o vijelie care a smuls din rădăcini plantele răsărite.

Despre sensibilitatea rapiţei la excesul de apă, situaţia din foto 6 vorbeşte singură.

Îmburuienare scăpată de sub control

Se spune că suntem în epoca „copy-paste”, că toţi se „inspiră” de peste tot. Însă situaţiile ilustrate în foto 7 şi foto 8 arată că lucrurile nu stau chiar aşa. Sunt două parcele vecine, din ferme diferite, ambele cu capital străin. Cazurile ilustrate sunt din aceleaşi două parcele vecine, în doi ani diferiţi.

În 2018 grâul din dreapta, al fermei numită aici generic Ferma 2, a fost îmburuienat încă din iarnă cu graminee şi cu specii de Veronica (foto 8). La recoltare, Apera spica venti se unduia arătând că îşi merită numele (medalion foto 8).

În acest an, până acum parcela Fermei 2 este şi mai îmburuienată (foto 7). Însă fiecare cu talentul lui. Cel de la Ferma 2, mai buzărant din fire, reuşea să-i facă invidioşi pe cei de la Ferma 1, spunându-le că el face producţii mari cu cheltuieli mici.

Ce înţelegem prin „plantele recuperează”?

Auzim frecvent că „plantele recuperează”. Expresia trebuie înţeleasă corect. Sensul corect al expresiei este că plantele vor depăşi un moment de stres şi cultura va fi încă pe rădăcini. Însă în frecvente situaţii mintea îmbracă cu speranţă această expresie, dând senzaţia că plantele vor ajunge să arate ca şi când nu ar fi fost supuse stresului.

Or, aceasta este doar o speranţă, pentru că o cultură supusă unui stres intens sau de lungă durată nu va ajunge la potenţialul unei culturi care nu a fost supusă vreunui stres. Priviţi situaţiile din foto 9 şi foto 10 şi corelaţi cu foto 3 şi foto 4. Care plante vor recupera mai bine stresul de peste iarnă?
Vă dorim vreme şi vremuri bune.

Text şi foto:
Mirela şi Octavian GULER

Articol publicat în revista Ferma nr. 4/253 (ediţia 1-14 martie 2019)