Andrei Rusu, un tânăr de aproape 29 de ani, împreună cu părinții și cu soția, administrează o livadă care se află într-un proces de extindere și modernizare, la Comarna, județul Iași, zonă cu o îndelungată tradiție pomi-viticolă.

„Avem aproximativ 7 hectare cu livadă, atât cireșe, cât și alte specii de fructe care se pot adapta zonei. Dezvoltarea fermei a fost realizată etapizat, în funcție de resursele disponibile și de capacitatea de lucru a familiei. Din surse proprii, chiar în primăvara aceasta am înlocuit aproximativ 2,5 ha de livadă și avem obiectivul ca, peste puțin timp, să ajungem la un total de 10 ha, prin plantări noi”, a explicat Andrei Rusu.

”Lucrăm totul în familie”

Exploatația este una familială, fără angajați permanenți, într-un context în care forța de muncă externă este dificil de găsit. „Lucrăm totul în familie, cu părinții Constantin și Elena Rusu, cu soția Ștefana. Este o organizare internă foarte strictă a muncii. Nu avem angajați permanenți, deoarece este foarte greu să găsești oameni serioși care să vină constant la muncă și să se implice în mod real în activitatea din livadă”, a spus tânărul pomicultor.

Între tradiție, provocări și strategii de dezvoltare fără credite

Povestea livezii a început în urmă cu aproximativ 18 ani, când părinții lui Andrei Rusu s-au întors definitiv din Italia și au decis să investească în pomicultură. Au pornit de la o suprafață redusă, însă au avut o viziune pe termen lung și dorința de a construi ceva durabil, care să le ofere copiilor un viitor în România.

În primii ani, exploatația nu a generat venituri, iar accentul a fost pus exclusiv pe întreținere și pe dezvoltare, fără împrumuturi. „Au fost 5-6, chiar 7 ani foarte grei până la primele producții semnificative.

Am lucrat și eu aproximativ trei ani în străinătate, în domeniul transporturilor, ca șofer. Dar, din 2020, atunci când am cunoscut-o pe soția mea, am revenit acasă și am decis să mă implic complet în pomicultură, alături de părinții mei. Această tranziție nu a fost lipsită de provocări, însă avantajul meu a fost integrarea într-o exploatație deja funcțională, ceea ce a redus perioada de adaptare”, a mărturisit fermierul ieșean.

Valorificare directă

Andrei Rusu s-a ocupat îndeosebi de valorificarea producției. „La început, tatăl meu se ocupa de partea tehnică a livezii, iar eu am învățat cum se vând fructele și cum funcționează piața. Am comercializat inițial în piețele din Iași, începând cu CUG (en-gros), apoi în Alexandru cel Bun, unde vânzarea directă către consumatori s-a dovedit mai avantajoasă și ne-a permis să ne susținem activitatea. Ulterior, am participat la târguri dedicate producătorilor locali, experiență care ne-a încurajat să continuăm în această direcție”, a spus Andrei Rusu.

Lipsa forței de muncă l-a determinat pe Andrei Rusu să învețe și munca în livadă.

Vreme imprevizibilă, recolte nesigure

În ceea ce privește producția, în ultimii ani se resimt tot mai puternic efectele schimbărilor climatice, care nu mai sunt doar o preocupare teoretică, ci o realitate cu impact direct asupra cantității și calității recoltelor. „Vremea a devenit extrem de imprevizibilă, cu diferențe mari de temperatură de la o zi la alta, iar acest lucru afectează direct înflorirea și producția de fructe.

Diferențele mari dintre prețurile din vânzarea directă și cele oferite de retailul modern rămân o problemă, supermarketurile plătind adesea sub costurile de producție, ceea ce limitează investițiile în sustenabilitate – ANDREI RUSU, Tânăr pomicultor din Comarna, județul Iași

În același timp, au devenit mai frecvente episoadele de secetă prelungită, care reduc cantitatea de apă disponibilă pentru plante, afectând dezvoltarea fructelor.

Pe de altă parte, ploile abundente sau grindina pot distruge rapid culturile într-un timp foarte scurt, ceea ce s-a și întâmplat, în anumite zone. Prunul s-a dovedit mai rezistent, însă celelalte specii sunt mult mai sensibile la variațiile climatice”, a punctat tânărul pomicultor.

Mai puține inputuri

Un alt aspect critic este reprezentat de apariția și extinderea dăunătorilor și a bolilor. Creșterea temperaturilor favorizează răspândirea și înmulțirea unor specii care înainte nu puteau supraviețui în această zonă, determinând, în general, intensificarea tratamentelor fitosanitare și creșterea costurilor de producție.

Cu toate acestea, familia Rusu aplică un sistem de management cu inputuri reduse, evitând erbicidele și alte substanțe chimice de sinteză și orientându-se către metode alternative de control.

Soluție: soiuri tolerante la stresul climatic

În acest context, adaptarea tehnologică și alegerea unor soiuri potrivite sunt esențiale. „Analizăm atent soiurile și portaltoii, în funcție de toleranța la stres abiotic (în special temperaturi scăzute), rezistența la boli și longevitatea plantațiilor.

De exemplu, în cazul cireșului, avem în vedere extinderea suprafeței de 1,5 ha cu încă un hectar în această toamnă, din cele 2,5 ha planificate pentru plantări. Vom introduce soiuri tardive și vom folosi un material genetic mai rezistent, adaptat atât condițiilor de mediu, cât și cerințelor pieței”, a explicat Andrei Rusu.

În unele sezoane am avut pierderi de până la 86%, mai ales la cireș și cais, iar în medie vorbim de afectări de aproximativ 70%, ceea ce este foarte mult pentru o exploatație de dimensiunea noastră – ANDREI RUSU

”Investim din resurse proprii”

Investițiile realizate până în prezent în livadă au fost moderate, dar bine direcționate. Au accesat și un proiect dedicat instalării tinerilor fermieri, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, pentru achiziția unor utilaje de bază, precum o pompă de stropit și o freză.

„Nu am continuat cu alte proiecte din cauza birocrației și a timpului îndelungat necesar pentru realizarea documentației. Nici credite bancare nu am accesat, preferând să investim din resurse proprii. Munca în aer liber este imprevizibilă, iar veniturile nu pot fi garantate în fiecare an. În cazul unor pierderi semnificative, susținerea ratelor ar deveni foarte dificilă”, a explicat tânărul pomicultor.

Dezvoltare în etape

Pe termen mediu, obiectivul este consolidarea exploatației și dezvoltarea treptată a activității. „Dorim să investim într-o linie de procesare pentru gemuri și alte produse. Totul va fi făcut gradual, în funcție de resursele disponibile și de prioritățile de cheltuire. Lipsa forței de muncă rămâne o problemă constantă. La lucrările de tăiere și stropit ne descurcăm cu utilaje, însă la recoltare și alte activități manuale avem nevoie de oameni, greu de găsit și care trebuie motivați financiar”, a precizat Andrei Rusu.

LIVADA, O ALEGERE ASUMATĂ

Deși ar putea obține venituri mai mari în alte domenii, alegerea pomiculturii este una asumată și legată de stilul său de viață: „Poate în alt domeniu aș câștiga mai bine, dar faptul că sunt acasă, alături de familie, și fac ceea ce îmi place contează mai mult. Nu am pornit din pasiune de la început, dar în timp m-am format și am ajuns să înțeleg munca din livadă și satisfacția de a vedea rezultatele”, concluziona pomicultorul ieșean.

Experiența lui Andrei Rusu ilustrează realitatea multor exploatații familiale din România, aflate între tradiție și modernizare, dar și între oportunități și constrângeri.