Neonicotinoidele, între „victoria de etapă” a fermierilor și acuzațiile de control discriminatoriu din partea apicultorilor.

Un conflict vechi, reaprins

Recent, după ce publicația Revista Ferma a relatat despre o „victorie de etapă” a fermierilor în instanță privind derogările pentru neonicotinoide, dezbaterea a fost reaprinsă de o scrisoare deschisă semnată de Eco Ruralis și ROMAPIS.

De o parte, agricultorii susțin necesitatea unor soluții eficiente împotriva dăunătorilor și reclamă presiuni economice majore. De cealaltă parte, apicultorii și fermierii ecologici acuză un sistem de control dezechilibrat și lipsa unei verificări reale a utilizării substanțelor interzise.

Însă, dincolo de retorica publică, cifrele oficiale ridică o întrebare esențială: cine este, de fapt, controlat?

Statistica ce schimbă perspectiva

Scrisoarea deschisă analizează Raportul pentru 2025 al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF). Datele arată că, din 4.092 de probe analizate:

• 3.059 au vizat legume (aprox. 75%)
• 914 fructe (22%)
• doar 119 cereale (sub 3%)

În paralel, structura agriculturii românești indică faptul că:

• culturile cerealiere și plantele tehnice ocupă peste 6 milioane de hectare (peste 70% din suprafața arabilă);
• legumele sunt cultivate pe aproximativ 220.000 hectare (sub 3%).

Raportarea controalelor la suprafață produce o discrepanță, spun cei de la Eco Ruralis: un hectar de legume este de aproape 700 de ori mai controlat decât un hectar de cereale.

Această realitate statistică schimbă radical cadrul discuției. Dacă neonicotinoidele au fost utilizate în special la porumb și floarea-soarelui – culturi dominante – de ce monitorizarea este concentrată aproape exclusiv pe sectorul legumicol, întreabă semnatarii scrisorii deschise.

Derogările pentru neonicotinoide și decizia Instanței

Situația juridică a cunoscut un moment important în februarie 2026, când Curtea de Apel Cluj a respins cererea de suspendare a autorizațiilor temporare pentru tratarea semințelor cu neonicotinoide.

Însă scrisoarea deschisă atrage atenția asupra unei contradicții: deși utilizarea neonicotinoidelor a fost limitată strict, raportul ANF nu indică o intensificare a controalelor tocmai în culturile unde aceste substanțe au fost folosite istoric – porumb și floarea-soarelui.

Mai mult, floarea-soarelui nici măcar nu apare explicit în programul de monitorizare pentru 2025, spun reprezentanții apicultorilor.

Conflict real sau confruntare artificială?

În spațiul public, disputa este adesea prezentată ca o luptă între „fermierii mari” și „apicultorii afectați”. Dar această polarizare riscă să simplifice excesiv problema.

Din perspectiva agricultorilor, tratamentele la sămânță sunt o măsură preventivă esențială, care reduce necesitatea aplicării ulterioare de insecticide în vegetație. Ei invocă pierderi economice masive în lipsa unor soluții eficiente și avertizează asupra riscului scăderii competitivității.

Din perspectiva apicultorilor, însă, utilizarea repetată a derogărilor transmite un semnal periculos: protecția polenizatorilor devine secundară în fața interesului economic imediat.

Dar analiza datelor sugerează că adevărata problemă ar putea fi alta: un sistem de control perceput ca dezechilibrat.

Dacă sectorul cerealier este submonitorizat, iar cel legumicol supramonitorizat, se creează o imagine distorsionată a riscului. În mod paradoxal, fermele mici și mijlocii din legumicultură ajung să suporte cea mai mare presiune de control, în timp ce culturile dominante – unde s-au aplicat derogările – sunt rar verificate, susțin cei de la Eco Ruralis.

Această situație poate alimenta suspiciuni din ambele tabere.

Sănătate publică, mediu și trasabilitate

Scrisoarea subliniază un alt aspect sensibil: cerealele și plantele tehnice stau la baza lanțului alimentar – de la panificație la produse din carne și alimente procesate.

Absența unui control statistic robust asupra acestor culturi ridică întrebări privind expunerea populației la reziduuri și privind respectarea principiului evaluării bazate pe risc, prevăzut în legislația europeană.

Mai mult, obligațiile ANF nu se limitează la siguranța alimentară, ci includ și protecția mediului. În lipsa unor verificări sistematice în teren privind contaminarea solului și impactul asupra polenizatorilor, apicultorii susțin că suportă efectele fără ca sursa să fie riguros monitorizată.

În acest context, solicitările formulate de Eco Ruralis și ROMAPIS – revizuirea programului de monitorizare, includerea prioritară a porumbului și florii-soarelui, transparență în publicarea datelor și dezvoltarea unui sistem real de trasabilitate – vizează nu doar o dispută sectorială, ci credibilitatea întregului mecanism de control.

Dincolo de retorică: nevoia de echilibru

Conflictul dintre agricultori și apicultori este adesea descris ca ireconciliabil. În realitate, cele două sectoare sunt interdependente: polenizatorii contribuie la productivitatea agricolă, iar agricultura asigură baza economică și securitatea alimentară.

Problema nu este, poate, existența controalelor, ci distribuția lor. Nu este neapărat dezbaterea despre o substanță, ci despre modul în care statul aplică reguli uniforme și proporționale.

În lipsa unei abordări transparente și echilibrate, fiecare decizie – fie că este o derogare, fie o suspendare în instanță – va fi percepută ca o victorie sau o înfrângere pentru o tabără.

Dar adevărata miză este încrederea: în instituții, în datele oficiale și în faptul că regulile sunt aplicate proporțional, indiferent de mărimea exploatației sau de influența sectorială.

Dacă această încredere nu este reconstruită, conflictul riscă să rămână unul simbolic și politic. Iar între timp, problema de fond – gestionarea durabilă a pesticidelor pe milioane de hectare – va continua să planeze asupra ambelor sectoare.

În final, întrebarea nu este cine a câștigat o etapă în instanță, ci dacă sistemul de control este suficient de robust pentru a proteja, simultan, producția agricolă, sănătatea publică și biodiversitatea.