Ultimele săptămâni de gestaţie, fătarea şi apoi primele săptămâni de lactaţie sunt  definite ca perioada de „tranziţie”, iar „vaca în tranziţie” reprezintă cea mai importantă categorie de animale într-o fermă de vaci de lapte.

În orice fermă de vaci de lapte rezultatul final, adică producţia de lapte, este rodul unei activităţi complexe care depinde de numeroşi factori. Identificarea factorilor limitativi ai producţiei de lapte specifici fiecărei ferme este deosebit de importantă, dar, cu siguranţă, managementul vacilor în tranziţie, alături de buna gestionare a creşterii viţeilor sunt factorii limitativi esenţiali. Aceste două teme au fost dezbătute pe larg în cadrul seminarului organizat de către Fides Agro România, despre care am relatat şi în numerele anterioare ale Revistei Ferma.

Prof. dr. Robert J. Van Saun (Penn State University, USA), alături de Marius Uicoabă, director Fides Agro România, a făcut un amplu expozeu privind elementele restrictive şi blocajele care pot să apară în managementul vacilor în tranziţie, dar mai ales despre cum aceşti factori limitativi pot fi identificaţi şi corectaţi în funcţie de specificul fiecărei ferme.

Grupele de animale în tranziţie sunt: vaci înţărcate (repaus mamar) cu trei subcategorii: proaspăt înţărcate, close-up (în apropierea fătării) şi juninci; maternitate; proaspăt fătate („just-fresh”).

Identificarea şi evaluarea blocajelor în producţia de lapte

La trecerea de la perioada neproductivă (gestaţie şi repaus mamar) la cea productivă pot să apară numeroase probleme metabolice şi boli, mai mult sau mai puţin vizibile sau grave. „De cele mai multe ori, un obsevator independent, neimplicat în activităţile curente ale unei ferme, poate să identifice într-o mai mare măsură acele elemente care pot să rezolve anumite probleme sau blocaje”, a arătat prof. dr. Robert J. Van Saun.

Numeroase studii arată că cei mai importanţi factori care limitează producţia de lapte sunt, în ordinea redării: calitatea furajelor, apoi confortul animalelor, genetica, managementul vacilor în tranziţie, ingesta de substanţă uscată, cantitatea, consistenţa şi disponibilitatea furajelor, precum și calitatea apei.

Vaca in tranziţie, factor limitativ al producţiei de lapte

Atât specialiştii (nutriţionişti, medici veterinari, etc.), cât şi fermierii sunt de acord că o gestionare necorespunzătoare a vacilor în tranziţie duce la pierderi în producţia de lapte.

„O gestionare necorespunzătoare a vacilor în tranziţie nu duce doar la pierderi de producţie, ci şi la pierderi de animale”, este concluzia mai multor studii efectuate în SUA, Europa şi Canada, a spus prof. Robert J. Van Saun: „Imediat după fătare, peste 50% dintre vaci se confruntă cu una sau mai multe probleme de sănătate ale căror manifestări sunt sau nu vizibile clinic”.

Mai mult, datele statistice arată că „25% din pierderile de animale într-o fermă de vaci de lapte au loc într-un interval imediat următor intrării în lactaţie, adică în perioada de tranziţie” Prof. dr. Robert J. Van Saun, Penn State University, USA

În plus, pierderilor economice cauzate de scăderea producţiei de lapte li se adaugă costurile cu tratamentele sanitar-veterinare, o reproducţie defectuoasă şi, în final, creşterea ratei de reformă/înlocuire.

În perioada de tranziţie, metabolismul se schimbă

Metabolismul animalelor se schimbă imediat după fătare. Aceste modificări metabolice specifice „sunt puternic influenţate de balanţa energetică negativă, care conduce la formarea de acizi graşi neesterificaţi, ceea ce, asociat cu corpi cetonici şi o ingestă redusă de substanţă uscată, este direct corelată cu o incidenţă mare a bolilor”, a explicat Robert J. Van Saun. Iar aceste situaţii apar în principal din cauza pregătirii necorespunzătoare a vacilor în perioada de repaus mamar, ştiut fiind că atunci când ingesta de substanţă uscată scade înainte de fătare, acest apetit redus se păstrează şi după fătare. Prin urmare, creşte incidenţa cetozelor.

Vacile cu o producție mare de lapte au nevoi energetice ridicate, iar dacă aportul energetic din raţie nu este suficient, organismul recurge la arderea grăsimilor corporale pentru a produce energie.

Aceste probleme metabolice pot să apară din cauza pregătirii necorespunzătoare a vacilor în perioada de repaus (sau a junincilor în ultima parte a gestaţiei), precum şi ca urmare a unor raporturi dezechilibrate între carbohidrați, proteine și grăsimi în rația furajeră.

Animalele răspund la stabilitate

Confortul animalelor, condiţiile generale de mediu şi igiena precare pot să altereze nu doar ingesta de furaje, ci şi răspunsul imun specific individual, respectiv consumul de energie, situație care va genera apoi o balanţă energetică negativă. De asemenea, toţi aceşti factori vor afecta fertilitatea animalelor.

Prin urmare, profesorul Robert J. Van Saun recomandă ca „managementul furajării să elimine sursele de variabilitate”, adică să se asigure constant furaje de înaltă calitate atât în ceea ce priveşte conţinutul de nutrienţi, cât şi disponibilitatea furajelor în frontul de furajare, o separare minimă (adică vacile să nu consume selectiv), un raport corect substanţă uscată/umiditate şi o disponibilitate constantă a apei.

Practic, în fiecare fermă trebuie făcută o eşantionare constantă a conţinutului de nutrienţi din furaje şi a dimensiunii particulelor, pentru a se verifica exactitatea cu care reţetele formulate sunt respectate în timpul pregătirii şi administrării furajelor.

O atenţie deosebită trebuie acordată furajării restricţionate înaintea fătării şi evitarea suprafurajării animalelor, ştiut fiind că există o relaţie directă între furajarea prepartum şi volumul ingestei postpartum.

Citeşte şi: 150 de mii de euro/an costă GENETICA la ferma de vaci de lapte a Maxagro

Uniformitate în lot, constanţă în nutriţie

Chiar dacă raţia este corect formulată şi pregătită, trebuie ca cel puţin 95% din animale să aibă ingesta dorită. Dacă în aceeaşi boxă sunt amestecate vaci primipare cu vaci multipare, niciodată aceste categorii nu vor avea aceeași ingestă de furaje din cauza ierarhiei sociale care se stabileşte în cadrul grupului.

De exemplu, studiile arată că efectul ingestei variabile se manifestă la cel puţin 15% din efectivul unui grup de vaci în repaus mamar, care va consuma semnificativ mai puţin furaj, ceea ce este suficient pentru a plasa aceste animale într-o balanţă negativă de nutrienţi înainte de fătare.

Astfel că, pentru a asigura necesarul mediu adecvat pentru fiecare animal, este recomandată totuşi o „uşoară supradozare” a raţiei, în special în ceea ce priveşte conţinutul de proteină şi de aminoacizi esenţiali.

Hipocalcemia după fătare

Hipocalcemia este cea mai des întâlnită afecţiune-problemă după fătare. Este important de urmărit atât hipocalcemia clinică, cât şi cea subclinică. Hipocalcemia clinică se manifestă de regulă în cazul unei concentraţii totale de calciu seric de sub 1 mmol/litru, în prezența unor concentrații normale de proteine plasmatice. Un grup semnificativ de animale suferă de o cădere mai puţin agresivă de calciu, stare definită ca hipocalcemie subclinică.

În funcţie de concentraţia de calciu din sânge în perioada peripartum (în preajma fătării) şi de răspunsul subclinic, au fost definite 4 categorii: calcemie normală, hipocalcemie clinică persistentă, hipocalcemie clinică întârziată şi hipocalcemie clinică tranzitorie.

Cum depistăm hipocalcemia subclinică?

Dinamica elementului calciu în perioada de tranziţie este complexă şi presupune pierderi de calciu în perioada de gestaţie avansată şi mai ales postpartum, încă din prima zi după fătare. În cazul hipocalcemiilor subclinice, pentru că hipocalcemiile tranzitorii nu afectează sănătatea şi producţia de lapte, prof. Robert J. Van Saun recomandă „efectuarea unui test de sânge pentru determinarea calcemiei în ziua 4-5 după fătare, atunci când pot fi identificate şi apoi tratate hipocalcemiile persistente. Dacă administrăm calciu imediat după fătare, acesta poate avea un efect negativ asupra producţiei de lapte şi a hemostazei calciului în organismul animalelor aflate la începutul lactaţiei”.

Principiile de bază ale unui adăpost „de producţie” în ferma de vaci de lapte

Pentru ca vacile să fie mai productive, un adăpost trebuie să asigure: o ventilaţie bună, o zonă de odihnă confortabilă şi uscată, un acces bun la furaje şi la apă, precum şi o pardoseală stabilă și sigură în mişcarea animalelor.

Principiul separării animalelor pe categorii fiziologice în perioada de tranziţie trebuie respectat cât mai strict, pentru a asigura confortul minim necesar fiecărui individ.

Prof. Robert J. Van Saun recomandă ca adăposturile pentru animalele în tranziţie să aibă aşternut permanent, păstrat uscat şi un spaţiu de circa 11-12 mp/vacă. În cazul adăposturilor dotate cu cuşete individuale de odihnă, acestea trebuie corect dimensionate, cu o lăţime crescută (de la 122 la 137 cm), cu aşternut moale şi uscat sau aşternut pe saltele. De asemenea, trebuie asigurat un spaţiu de hrănire suficient (cca. 76 cm) pentru fiecare animal.

Citeşte şi: Maxagro are în plan un nou adăpost pentru vacile în tranziţie

 ATENȚIE LA FOSFOR!

Un alt element important în raţia vacilor de lapte, dar căruia nu i se acordă atenţia cuvenită, este fosforul, deoarece studii recente au arătat că raţiile cu un nivel scăzut de fosfor au îmbunătăţită homeostaza calciului. De asemenea, în raţiile furajere ale vacilor de lapte nu trebuie neglijate vitaminele şi microelementele esenţiale.