Analizând imaginea rurală a României, vom constata câteva realităţi care, de cele mai multe ori, nu sunt percepute ca un plus sau un punct de plecare în dezvoltarea sectorului agricol şi a mediului sătesc.

Paradoxuri agro-rurale

• În ţara în care suprafaţa agricolă ocupă două treimi din teritoriul total, peste 3 milioane de ferme au sub 5 hectare.
• Există o cerere semnificativă pentru carne, legume, fructe şi produse lactate, dar necesarul intern nu poate fi acoperit într-o proporţie mare din producţia locală.
• Dispunem de resursă umană specializată, dar care lucrează în ferme din afara ţării, iar ca stat suntem printre ultimii din Uniunea Europeană la productivitatea muncii în agricultură. Avem şi situaţii în care agricultura românească este fruntaşă, dar şi aici apar paradoxurile…
• În sectorul vegetal ne situăm în topul producătorilor de grâu, porumb şi floarea-soarelui, în unele situaţii, izolate, cu recolte chiar peste media europenă. Însă producţiile agricole fac obiectul exportului ca materie brută.
• În zootehnie, sectorul ovin, de câţiva ani, îşi păstrează poziţia printre fruntaşi la numărul de animale, însă are un punctaj mult mai slab la valoarea exportată.

Foto 1: www.canva.com

Putem fi mai performanţi

În ciuda acestor neajunsuri, cu un plan de dezvoltare conectat la realitate şi ţinând cont de experienţa din perioada CoVid-19, putem regândi sectorul agricol pe principii de perfomanţă şi rentabilitate. Iată cinci propuneri de luat în calcul la conturarea unei strategii pentru producătorul local.

1. Organizarea şi încurajarea fermierilor să intre în forme asociative eficiente, cu rol de prestator de servicii, nu de organ de control al membrilor lor. Este important ca aceste structuri să fie ale fermierilor şi să nu devină „accesorii” pentru organizaţiile politice.
Pentru cei care nu sunt organizaţi profesional, este nevoie de stimulare pentru a intra în zona de fiscalizare şi de profesionalizare. Totodată, alături de o politică fiscală, sunt necesare şi reguli de funcţionare a pieţei, de norme sanitar-veterinare adaptate acestora şi de autorităţi care să înţeleagă că producătorii locali au nevoie de susţinere.

2. Valoare adăugată producţiei brute prin majorarea investiţiilor în procesare şi comercializarea agro-alimentară, precum şi simplificarea procedurilor de acces la finanţare pentru investiţii, cu facilităţi particulare pentru fiecare sector prioritar: legume-fructe, carne, lapte etc. Aici trebuie luat în serios faptul că rata de profit, în cele mai multe cazuri, este mai mare în rândul comercianţilor faţă de producător.

3. Încurajarea consumului de produse locale şi a lanţurilor scurte de comercializare. În momentul de faţă, cadrul proiectat şi mult discutat este acela că produsele româneşti sunt în competiţie cu cele din import pe o piaţă liberă. De fapt, strategia noastră trebuie să se concentreze pe produsele locale, care aduc cele mai mari avantaje în ambele tabere: producători – consumatori. Accentul trebuie pus pe producţia locală. Cum să facem acest canal de comercializare simplu şi funcţional am experimentat în perioada pandemiei de CoVid-19.
Este nevoie ca „foodhub-ul” să treacă rapid din faza de concept la soluţie şi să recunoaştem rolul de punte pe care îl au aceste structuri între producător şi consumator, între rural şi urban, precum şi rolul educativ în rândul producătorilor şi al consumatorilor. Ținând cont şi de contextul Uniunii Europene, viziunea noastră trebuie construită în jurul produsului local.

4. Tehnologizarea fermelor şi dezvoltarea sistemului de irigaţii vor contribui la creşterea producţiilor pe unitatea de suprafaţă cu aceleaşi resurse. Aici ajutoarele financiare ar trebui direcţionate prioritar spre cei care fac investiţii în această direcţie.

5. Calitate înainte de cantitate prin conştientizarea producătorilor (excluzând agricultura mare) că scopul lor nu este să realizeze performanţe cantitative, ci calitative. Putem oferi exemple de ferme cu câteva hectare, bine organizate, care din punct de vedere economic sunt mai perfomante decât cele cu zeci sau chiar sute de hectare.

În încheiere, din experienţa dobândită în perioada pandemiei, pot afirma că lozinca „Bruxelles-ul nu ne lasă” este doar un mesaj utilizat de cei care nu vor să facă nimic pentru ca fermele şi fermierii să evolueze.

Foto 2: Facebook – Ferma Căţean

FLOARE DIN BANAT
Producătorii de lapte din Cooperativa TimLact Agro din judeţul Timiş au propriul brand de lactate şi magazin cu produse realizate în propria fabrică de procesare a laptelui.
Click AICI şi vezi cum au reuşit membrii TimLact Agro să se asocieze pentru a ajunge cu produsele lactate din fermă direct pe raft!

un articol de
GEORGE CĂŢEAN
fermier din Rotbav,
judeţul Braşov