Pe parcursul lui 2017 am participat la un mare număr de consfătuiri, adunări generale ale asociaţiilor de oieri, expoziţii de ovine, mai cu seamă în Banat şi Transilvania, şi consider că avem o imagine destul de clară a situaţiei sectorului de creştere a oilor din România.

Meseria de oier nu este una uşoară şi foarte profitabilă, dar, în agricultura românească, contribuţia sectorului de creştere a ovinelor este meritorie. Cu toate acestea, unele persoane tratează oierii ca pe nişte “coate goale” şi îi plasează la marginea societăţii ca oameni de rang inferior şi fără căpătâi. Pentru mine şi mulţi cetăţeni onorabili ai României, a fost surprinzătoare atitudinea unor parlamentari care îi consideră pe toţi ciobanii oameni rudimentari, lipsiţi de personalitate, care se înghesuie ca oile speriate. Este clar că aceste persoane habar nu au de importanţa naţională a acestui sector şi de profesionalismul şi pasiunea oierilor. Suntem de acord că unii dintre ciobanii ocazionali luaţi de prin gări şi care se angajează la stâne, de regulă, pe durate scurte mai fac scandaluri prin birturi şi uneori au un comportament indecent, dar a generaliza acest aspect pentru toţi oierii, mai ales pentru cei care duc această meserie de la bunici la părinţi şi la copii este o mare greşeală şi lipsă de respect.

Ei fac cinste României şi susţin economia ţării
Mă întreb şi eu, oare cunosc aceşti clevetitori care este contribuţia sectorului ovin românesc la economia naţională? Nu cred. Dar să aducem câteva argumente. În Uniunea Europeană (UE), România, cu un efectiv de 10 milioane de oi mame, ocupă locul 3 (sursa: Eurostat 2017), iar la producţia de lapte, locurile I sau II, fiind totodată al doilea cel mai important exportator de carne de ovine. Anual sectorul ovin aduce din export o sumă considerabilă de aproximativ 400 milioane euro şi se importă pentru acest sector, în principal, medicamente, furaje şi alte utilităţi în valoare de doar 20-30 milioane de euro. Deci balanţa comercială este pozitivă, cum rar întâlnim la alte sectoare ale agriculturii româneşti.
Specialiştii străini care au vizitat satele tradiţionale de oieri din zona Luncani, judeţul Hunedoara, localităţile Purcăreţ, Loman, Şugag din judeţul Alba şi mai ales Poiana Sibiului, Jina, Tilişca, Răşinari şi Rod din judeţul Sibiu, Bran din judeţul Braşov, Novaci din judeţul Gorj, Vaideeni din judeţul Vâlcea şi alte localităţi din zonele Maramureşului, Bistriţei şi Bucovinei etc. au rămas plăcut impresionaţi că din piatră seacă aceşti oieri au întemeiat, in zona montană, localităţi prospere, cu case mari şi frumoase cum rar se văd în zona de şes a României. În toate aceste localităţi şi în multe altele în care locuiesc în majoritate oieri, credinţa, omenia, bunacuviinţă, spiritul de întrajutorare şi folclorul autentic sunt la mare cinste.
De ceva timp, tot mai mulţi oieri au terminat studii liceale, universitare sau cursuri de perfecţionare organizate de camerele agricole şi au competenţe tehnice pentru a gestiona ferme de oi performante.
O caracteristică a crescătorilor de oi români este pasiunea şi dăruirea pentru ovine transmisă din generaţie în generaţie. Aceşti oameni merită stimaţi, respectaţi şi ajutaţi pentru că fac cinste României.

O analiză la rece a oieritului la moment de bilanţ
Oierii şi-au pus mari speranţe şi în anul 2017, dar aceste aşteptări au fost onorate parţial. În cursul acestui an deficitul de forţă de muncă s-a accentuat şi tot mai greu s-au găsit ciobani profesionişti, care să accepte să lucreze zi şi noapte pe salarii mai modeste dar ceva mai ridicate faţă de anul anterior. Pe de altă parte, veniturile la majoritatea oierilor au scăzut considerabil anul trecut comparativ cu anii anteriori.
Obiectivul principal al crescătorilor de oi români în anul 2017 a fost desfacerea profitabilă a produselor obţinute de la ovine şi a ovinelor vândute pentru prăsilă.
• Valorificarea oilor pentru carne, activitate care deţine ponderea în structura veniturilor anuale, s-a înscris în tendinţa din anul 2016, adică de scădere uşoară a preţurilor. Astfel, de Paşti, mieii au fost vânduţi cu 8-9,5 lei/kg în viu, dar apoi, într-o perioadă scurtă, a scăzut la 6-7 lei/kg sau chiar mai mult în unele zone. Doar mieii fătaţi în perioada de toamnă, proveniţi de la oi Merinos sau Ţigaie, s-au vândut în luna decembrie la preţuri mai mari, cu 11-12 lei /kg în viu. Un preţ mai bun l-au obţinut oierii care au realizat hibrizi între rasele autohtone şi rasele specializate pentru carne. Crescătorul Nicu Cioran, de lângă Arad, a realizat hibrizi între Ţurcană şi Germana de carne cu capul negru şi i-a întreţinut în sistem intensiv în saivan pe toată perioada. La începutul lunii august a vândut 600 de miei grei finisaţi (43 kg mieluţele, 47 kg berbecuţii) cu 9,5 lei/kg în viu.
• Laptele de oaie a fost şi în anul 2017 foarte căutat iar preţul de achiziţie s-a încadrat între 2,4 şi 2,8 lei/litru. Unităţile de procesare fac de pe acum oferte pentru preluarea unor cantităţi mai mari de lapte în anul 2018, ca urmare a cererii crescânde la export pentru brânzeturi. Unitatea Lactitalia din judeţul Timiş a procesat 6,5 milioane litri de lapte de oaie în anul 2017 şi se pregăteşte să achiziţioneze în acest an aproximativ 8 milioane de litri. Pentru acest produs piaţa internă şi externă este foarte favorabilă.
• Lâna, deşi este considerată a fibră naturală de calitate, a ajuns să fie vândută în anul 2017 la preţuri extrem de mici cu 0,2-1 leu/kg. Iniţiativa ministrului Agriculturii Petre Daea de a acorda un ajutor de 1 leu/kg lână, predată cu acte la un centru de colectare, este lăudabilă. Colectorii de lână ocazionali însă dau acte de achiziţie foarte rar şi, atunci când o fac, oferă un preţ derizoriu 0,1-0,5 lei/kg la lâna grosieră. Încurajator este că s-a început organizarea unor centre de colectare a lânii în mai multe zone ale României.
• Pentru pieile de ovine nu s-a găsit încă o soluţie fezabilă şi, în lipsă de cumpărători, sunt îngropate la grămadă.

Finanţare, între mulţumire şi dezamăgire
Ajutorul naţional tranzitoriu pentru zootehnie (ANTZ) accesat de crescătorii care deţin peste 50 de oi s-a redus în anul 2017 cu 5% (circa 25 de lei/ovină,) comparativ cu anul 2016 (26 lei/ovină).
O analiză pertinentă a acestui sector trebuie să scoată în evidenţă şi faptul că sprijinul cuplat în zootehnie (SCZ), în valoare de 25 de euro/ovină, l-au primit anul trecut o parte din oierii români pentru circa 2 milioane ovine, dar cea mai mare parte dintre oieri, care deţine 8 milioane de ovine, nu au avut acces la această formă stimulativă de finanţare. Ba mai mult, acum ca niciodată, au apărut numeroase divergenţe între cei care au beneficiat de SCZ şi de ajutorul de minimis (cumpărare berbeci) şi cei care au rămas în aşteptare. Este regretabil că reclamaţiile au ajuns până la Bruxelles şi este posibil ca sectorul ovin din România să primească fonduri europene tot mai reduse.
Anul 2017 a adus şi o veste bună, de mult aşteptată de oieri. În şedinţa de guvern din 20 decembrie/2017 prin ordonanţă de urgenţă s-a modificat articolul 23 aliniatul 1 din legea 407/2006 prin care se precizează că în perioada de stabulaţie, dacă proprietarul oilor deţine teren sau orice titlu pe teren sau are acord scris de la deţinătorul de teren poate păşuna oile şi în perioada 6 decembrie – 25 aprilie.
Este corect să menţionăm că o parte dintre oierii care au accesat SCZ-ul pentru ovine şi au vândut berbeci cu acte de provenienţă şi înscrişi în COP au fost mulţumiţi de veniturile realizate anul trecut, dar mai sunt încă mulţi crescători de oi care caută prin fundul sacului şi aşteaptă un miracol.
Cu forţa de muncă mai scumpă şi mai greu de găsit, cu venituri anuale pe oaie mai scăzute în anul 2017 şi cu politici restrictive privind finanţarea investiţiilor în ferme moderne, sectorul de creştere a oilor în România se află la răscruce!

SLABE ŞANSE DE ELIGIBILITATE PENTRU MĂSURA 4.1
Deşi România este o ţară cu un puternic potenţial agricol, importăm mai multe produse agricole şi balanţa comercială este negativă. Pentru a echilibra această balanţă, la începutul anului trecut s-au luat câteva măsuri. Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru proiecte pe Măsura 4.1 “Investiţii în exploataţii agricole”, a favorizat prin punctaj speciile taurine, păsări, porci şi a defavorizat specia ovină, care nu este considerată prioritară. Pe de altă parte, oile trebuiau ţinute în stabulaţie tot anul, condiţie de neacceptat pentru rasele noastre rustice ca Ţurcană şi Ţigaie, care deţin o pondere de rasă de 95%. Efectul? Majoritatea proiectelor pentru ferme de ovine nu a obţinut punctajul necesar pentru a fi finanţate.
Personal consider că pentru a echilibra o balanţă deficitară trebuie stimulate sectoarele deficitare, dar şi cele care pot aduce mai multă valută din export, aşa cum este oieritul.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)