Rasă, casă, masă. Acest trio de bază al creșterii animalelor s-a regăsit și la ediția cu nr. 32 al expoziției Agromalim. În corturile zootehnice au fost prezente cam toate speciile de fermă şi de hobby.
Se ştie deja că un punct forte al târgului de la Arad este sectorul zootehnic. La ediția desfășurată între 7 și 10 septembrie, au fost amenajate, în premieră, două corturi de mari dimensiuni pentru boxele cu animale.
OILE AU FOST CA LA ELE ACASĂ
Unul dintre cele două corturi a fost destinat exclusiv ovinelor și caprinelor aparținând crescătorilor membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Ovine “Păstorul Crişana” Arad, exemplarele aduse fiind atât din rase de lapte, dar şi de carne.
În ringul de prezentare, specialiştii invitaţi au descris rasele de ovine specializate pentru lapte și carne, exemplificând cu valoroasele animale prezente în expoziţie.
În cea de-a doua zi de Agromalim a avut loc prezentarea principalelor populații a rasei Țurcană – varietățile bălă/oacheșă, brează şi bucălaie, fiind invitaţi în ring şi crescătorii care au expus animalele în târg.
DE LA FERMĂ, LA FURCULIȚĂ
Asociația Crescătorilor de Vaci ”Bălțată românească” Tip Simmental a continuat, și la Agromalim, campania națională de promovare a produselor și consumului de produse premium din carne și lapte de Bălțată românească, prezentând practic conceptul integrat ”Farm to Fork”. Vizitatorii au putut savura deja binecunoscuții burgeri cu carne de Bălțată, preparați la fața locului de un chef tocmit de cei de la Asociație.
Nu au lipsit nici animalele – exemplare din rasele BR și Brună – boxele cu animale fiind amenajate de partenerii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Arad și Asociația Crescătorilor de Animale din Arad.
Partea de genetică și ameliorare a lanțului valoric pentru Bălțata românească a fost asigurată de partenerii de la Semtest Craiova.
RASE DE CARNE LA AGROMALIM
Angusul a fost bine reprezentat și la Expo Arad. Asociația Aberdeen Angus România a participat cu un efectiv de 6 taurine Aberdeen Angus, 2 tauri și 4 femele, animale provenite de la ferme din județele Timiș și Bihor.
A fost prezentă cu animale și Asociația Crescătorilor de Bovine din Timiș ”Narcisa”.
PRODUS ÎN ROMÂNIA, DEGUSTAT LA AGROMALIM!
Am întâlnit la Arad reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia care au venit cu bunătăți produse de crescătorii reuniți în această organizație: cașul afumat de munte și brânza maturată din lapte de capră.
De la un alt stand, vizitatorii au putut gusta și cumpăra Telemeaua de Sibiu certificată european IGP – Indicație Geografică Protejată, în urmă cu 4 ani. Am stat de vorbă cu Florin Dragomir, crescător de ovine din Vurpăr, jud. Sibiu, președintele Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu. Despre activitatea celor două organizații citiți detalii în ediția următoare.
În această revistă, la paginile 112-113, am scris povestea iaurtului de oaie de pe Valea Secașelor din jud. Alba, expus în premieră la un târg agricol de familia Bârsan.
AGROMALIM 2023, ÎN CIFRE
Ediţia de anul acesta a expoziției de la Arad a reunit 310 participanţi, 283 din România şi 27 din străinătate, care au expus pe o suprafaţă de 36.500 mp, din care 4.500 interior şi 32.000 exterior.
Peste 16 mii de vizitatori au trecut pragul Agromalim în cele 4 zile ale târgului.
un articol de
NICOLETA DRAGOMIR