
„Am primit astăzi rapoarte operative, la un număr de 6 UAT-uri pentru o suprafață totală de 4.075 de hectare afectate de inundații, din care 2.497 teren arabil și 1.578 pășuni și fânețe. Evident că în ceea ce privește terenul arabil este vorba de cultură de rapiță semănată în această toamnă.
Noi mai așteptăm să mai vină și alte situații operative și de la alte UAT-uri din județ și vom trimite echipe pe teren să constate și evalueze pierderile provocate producătorilor agricoli”, ne-a declarat ing. Gigel Crudu, directorul executiv al DAJ Vaslui.
Potrivit acestuia, „sunt câteva comune unde a plouat până la 200 litri pe mp în două trei reprize, deci ploaie torențială cât plouă jumătate de an în județul Vaslui.”
În aceste condiții, cu sigurantă că vor fi înregistrate pierderi la cei care au semănat rapiță și prin urmare o să fie nevoiți să reînsămânțeze terenurile.
Florin Pârgariu, fermier care a semănat rapiță de 1.000 de hectare, susține că 10% din suprafață a fost afectată de apă.
De asemenea, în județul Vaslui pășunile și fânețele au fost inundate și acoperite cu aluviuni care au dus la degradarea lor.
GALAȚI: Apa aproape că a acoperit stâlpii de înaltă tensiune!
Solarii prăbușite, culturi de legume și rapiță distruse, animale moarte
La nivelul Direcției pentru Agricultură Județeană Galați există până la această oră o singură situație operativă.
„Este vorba de comuna Valea Mărului unde sunt afectate în jur de 5 hectare de solarii, 41 de hectare cultivate cu legume și 180 de hectare însămânțate cu rapiță”, aflăm de la ing. Doina Ragea, directorul executiv DAJ Galați.
Bilanțul dezastrului din Galați și Vaslui. Peste 2.200 de animale și peste 6.200 de păsări au murit în urma inundațiilor!
De asemenea, Ferma de vaci cu lapte Adrilact de la Cudalbi, cu 226 de capete, are 16 viței morți, iar animalele sunt împrăștiate care pe unde.
Baza furajeră amplasată pe vale, ca și exploatația, a fost luată de puhoiul înalt de 2 metri, baloții de lucernă, stivele de coceni fiind distruși.
„Ceea ce mai știu e că o fermă din Costache Negri care a avut depozitul de cereale inundat a înregistrat importante pagube: 420 de tone de semințe de floarea soarelui, 350 t de orz și 480 tone de grâu”, a susținut șefa DAJ Galați.
În comuna Suhurlui, crescătorilor le-au murit înecate animalele: caii, vacile, porcii, iepurii și păsările fără număr, iar 80 de hectare de imaș au fost mâlite, ne-a informat primarul Gigi Țuțu.
„Sunt niște stâlpi de înaltă tensiune, abia li se vedeau vârfurile, vă închipuiți câtă apă a venit!”, ne-a declarat acesta.
Stare de alertă în județele Vaslui și Galați
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seara, solicitarea autorităţilor locale de instituire a stării de alertă în judeţele Galaţi şi Vaslui.
ULTIMA ORĂ: INUNDAȚII ÎN CUCA
După ce a fost ocolită de puhoaiele dezlănțuite, iată că s-au dezlănțuit apele și în comuna gălățeană Cuca.
„După ce am fost cu un grup de oameni la Pechea și am oferit ajutoare, iată că, din păcate, și la noi la Cuca a venit această nenorocire. Nu știu ce este în sat, dar în spatele școlii este dezastru!”, a postat fostul viceprimar Cezar Căruceru.