Bilanțul dezastrului din Galați și Vaslui. Peste 2.200 de animale și peste 6.200 de păsări au murit în urma inundațiilor! - Revista Ferma
2 minute de citit

Bilanțul dezastrului din Galați și Vaslui. Peste 2.200 de animale și peste 6.200 de păsări au murit în urma inundațiilor!

inundatii galati 2 Bilanțul dezastrului din Galați și Vaslui. Peste 2.200 de animale și peste 6.200 de păsări au murit în urma inundațiilor!

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a făcut public bilanțul pierderilor în rândul fermelor și gospodăriilor din zonele afectate de inundații.

Situația mortalitaților cunoscute până la acestă dată, conform notificărilor din teren este de: 67 de bovine, 27 de ecvine, 1.885 ovine, 123 caprine, 102 suine și 6.286 de păsări.

Suplimentar au fost raportate ca mortalități și 56 de canide, 10 leporide precum și 120 de familii de albine.

Au fost transmise instrucțiuni Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene (DSVSA) privind implementarea măsurilor de profilaxie generală și specifică, ecarisare și sănătate publică, pentru a preveni și limita efectele inundațiilor asupra sănătății animalelor.

Potrivit monitorizării realizate de Celula de Criză din cadrul ANSVSA, cele mai afectate zone se regăsesc în județele Vaslui și Galați, unde există peste cinci mii de gospodării care dețin animale.

Conform datelor din Baza Națională de Date – Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (BND), în cele 4.347 de exploatații din localitățile afectate de inundații se regăsesc 7.148 de bovine, 2.002 de ecvine, 89.517 de ovine, 22.255 de caprine, 8.672 de suine și 77.479 de păsări.

După secetă, POTOPUL! Cod ROȘU de ploi în Moldova, inundații istorice! În Galați a plouat în 12 ore cât pentru 3 luni! (VIDEO)

În funcție de concluziile comisiilor de inventariere și de analiza de risc, DSVSA va dispune măsuri/restricții sanitar veterinare suplimentare, în vederea asigurării unui status epidemiologic liber de boli infecto-contagioase la nivelul județului.

ANSVSA va suplimenta, din cadrul DSVSA limitrofe, medici veterinari pentru operațiunile complexe de ecarisare, neutralizare și dezinfecție.

Situația mortalităților este în dinamică și, în funcție de datele colectate de la medicii veterinari împuterniciți, vom reveni cu informații actualizate.

APEL pentru sprijinirea fermierilor afectați de inundațiile din județul Galați | Ajutoare aprobate de Guvern ASTĂZI!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →