Așa am aflat o poveste frumoasă, și tristă în același timp, despre… roșii. O lăsăm să se deruleze singură. “Mama s-a născut la țară, dar, pe la 18 ani, când i-a venit vremea să se mărite, s-a dus după bărbat la oraș. Și-au făcut o casă împreună, m-au avut pe mine, singurul copil, născut și crescut la oraș. În vara lui 1988 a primit o hârtie că îi vor demola casa. Cu un an înainte rămăsese singură; acum dădea peste alt necaz. Oricât s-a opus, a fost mutată mai mult cu de-a sila într-o garsonieră. A făcut un șoc, a stat o perioadă în spital. Când și-a mai revenit și am vrut să o duc acasă, m-a privit lung și apăsat și mi-a zis: «Mamă, eu nu pot să stau între patru pereți, du-mă la țară»”, își amintește Valerian Dincă.
Băiatul a ascultat-o, a dus-o în casa unde se născuse, undeva la 12 km de Craiova. A mai trăit aproape 14 ani, dar nu știe dacă a intrat de zece ori în garsonieră, deși venea destul de des în oraș. “O vizitam în aproape fiecare sfârșit de săptămână. Înadins am folosit cuvântul «vizitam», pentru că eram mai mult un musafir și dacă mai făceam câte ceva, mai dregeam și reparam pe ici, pe colo, toamna săpam grădina, primăvara săpam via. Cam la atât se rezuma munca mea în gospodăria de la țară. În rest, mama cu păsările, mama cu animalele, cu grădina, cu via…“, povestește legumicultorul.
Valerian Dincă a continuat: “Când a simțit că i s-a apropiat vremea, m-a privit din nou serios și apăsat și m-a rugat să am grijă de casă, să n-o las «să se părăsească». Și iar am ascultat-o. Și uite așa, încet-încet, eu cel care stătusem o viață pe scaun la birou sau la catedră, am învățat să tai via, să cultiv legume, să țin rostul unei gospodării. La început, mai mult ca să-mi țin promisiunea față de mama, însă mai târziu am constatat că-mi place și că mă simt mai bine acolo decât la oraș între pereții apartamentului”.
“Roșii de la Paulică!”
Printre lucrurile rămase de la mama sa au fost și semințele ei de legume. “Când prindea un soi bun, avea grijă să păstreze semințe de la an la an. Așa se face că a cultivat un soi de roșii mai bine de 40 de ani, mai întâi în grădina de la oraș și mai apoi în grădina de la țară. Un soi Inimă de bou, primit de la Paulică, un văr de-al tatei. Așa le și botezase, «Roșii de la Paulică». În fiecare an alegea cele mai mari și mai frumoase trei-patru exemplare, din care oprea semințe pentru anul următor. Mi-a mai lăsat încă trei soiuri pe care, tot așa, le cultivase an de an, dar mult mai «tinere», abia dacă au 30 de ani vechime. Roșiile astea m-au făcut grădinar. Când mâncam o roșie de la Paulică, simțeam cum gura mi se umple de toate dulcețurile și parfumurile pământului. Mai poți să renunți la o așa plăcere? Nu mai poți!”, e convins cultivatorul de roșii.
Grădinarul e un mic savant
Valerian Dincă a „moștenit” de la mama sa patru soiuri de roșii, pe care ea le-a îngrijit mulți ani. A mai povestit și altora și așa a aflat că mulți gospodari au păstrat în grădini roșii care s-au potrivit cu gustul și placerea lor. Și acest lucru este ceva extraordinar. „Gândiți-vă că în fiecare an grădinarul oprea semințe din cele mai frumoase roșii, cele mai mari, cele mai sănătoase. Operația aceasta, repetată ani în șir, a dus la o excelentă selecție și perfecționare a soiului. Pe drept cuvânt, fiecare astfel de grădinar a fost și este în felul lui un cercetător, un mic savant. În alte țări, oameni cu multă carte sunt plătiți cu bani grei să facă așa ceva”, spune legumicultorul craiovean.
Valerian Dincă explică faptul că el nu este producător. „Eu nu vând roșii sau alte legume. Eu cultiv roșii din pasiune și plăcere. Îmi fac singur răsadurile, așa cum mă pricep și pot, după care mă ocup și îngrijesc plantele mele așa cum știu eu mai bine. Sigur că acopăr și nevoile familiei legate de roșii, alte legume și vegetale, dar în primul rând cultiv soiuri din dorința de a le vedea cum sunt, de a le descoperi calitățile. Mă interesează soiuri pe care le pastrează oamenii de mulți ani. Dacă aud ceva, musai îmi fac o cale să ajung în grădina omului, să stau de vorbă cu el, să-i văd roșia. Nu mă duc și nici nu plec cu mâna goală. Așa mi-am făcut mulți prieteni. Așa am aflat o vorbă mare și înțeleaptă: «Domnule, încă n-am întâlnit grădinar care să nu-mi placă». Prima dată când am auzit vorba asta, a fost spusă mai mult în glumă. Dar dacă stai și te gândești cu toată seriozitatea, îți dai seama că ea definește și rezumă extraordinar calitatea de grădinar”, crede Valerian Dincă.
În căutarea roșiilor de odinioară
Grădinarul pasionat întâlnea des oameni nostalgici după „gustul roșiilor din grădina bunicilor”. Și astfel s-a născut întrebarea: „Chiar așa, unde or fi roșiile alea?” În România se cultivau roșii „la greu”, erau stațiuni de profil legumicol, erau facultăți care creau și ameliorau soiuri. Unde și cum o fi dispărut munca atâtor generații de cercetători? “Dar n-ar fi asta o problemă, ele încă se mai găsesc, chiar dacă nu toate, măcar majoritatea sunt. Ca să folosesc un termen grădinăresc, am făcut și eu unele «săpături» și am descoperit multe soiuri românești lăsate în uitare aici, dar apreciate în altă parte. Sunt în alte țări, universități și bănci de profil care le au. Sunt mulți grădinari care le cultivă pentru că le apreciază. Vă dau numai un exemplu, un grădinar din Anglia susține că n-a mâncat niciodată roșii mai dulci ca cele din soiul românesc Cernetu. Nu știu câtă lume a auzit despre acest soi. Și de multe altele, cum ar fi soiurile din linia Țigănești”, spune grădinarul.
„Roșii din grădină”, pe internet
Așa i-a venit ideea cu site-ul www.rosiidingradina.ro, un site informativ, nu un loc unde oamenii pot învăța cum să facă grădinărit. „Când am început site-ul acesta, mă pricepeam mai mult la astfel de lucruri decât la roșii și alte legume. Acum lucrurile s-au mai nivelat, mai pot îndrăzni să ofer sugestii și sfaturi, dar în principal, acest site este unul informativ, destinat descrierii soiurilor de roșii, în primul rând românești, dar și străine. Prezint aici soiuri pe care le-am cultivat în grădina mea și-mi spun părerea despre ele. Nu este o părere de specialist, e o părere de amator, dar până una-alta, este cam singurul loc în care există descrierea a peste o sută de soiuri de roșii. Și toate au trecut prin mâna mea, nimic nu este scris din auzite. Sunt acolo roșii românești și străine, apoi mai sunt organizate pe culori. Așa m-am gândit eu la început. Anul acesta voi mai adăuga încă 30-40 de descrieri de soiuri și tot așa, pentru că mi-am făcut planul pe o perioadă lungă de timp. Vor fi doar soiuri care există deja, n-am de gând să mă apuc de experimente. Autodidact fiind, nu mai am timp și pentru astfel de lucrări”.
COSTUL PASIUNII LUI VALERIAN DINCĂ SUNT ROȘIILE ÎNSELE
La nivelul grădinii sale, cele mai mari cheltuieli sunt legate de comunicare: internet, poștă, calculator, telefon. Deocamdată sunt suportabile și acoperite de pasiunea pentru roșiile sale. “Un alt beneficiu care amortizează costurile sunt prietenii pe care am reușit să-i fac peste tot în lume. N-aș fi crezut niciodată ca există atâta nebunie pe pământul acesta, mai ales o nebunie atât de frumoasă. Sigur că există și lucruri pe care nu le pot face sau îmi dau seama că nu le-am făcut bine. Dar la nivelul activității mele nu sunt, ca să zic așa, un capăt de țară ca să le pot numi dezamăgiri sau eșecuri. Pot cel mult să le spun tristeți. Cea mai mare ar fi că pe nimeni din famile nu interesează ce fac eu. Dar nici acesta nu este un capăt de țară, deoarece, în urmă cu mulți ani, eram și eu într-o situație asemănătoare. Lucrurile se mai schimbă, uneori într-un mod cu totul neașteptat. Poate că n-a venit încă vremea. Lucrurile trebuie făcute exact atunci când este timpul lor. Asta am învățat eu din grădinarie. Acesta este și marele secret al grădinăriei, dacă nu faci un lucru la timpul lui, atunci degeaba îl mai faci, că nu-ți mai iese, nu se leagă”, e convins Valerian Dincă.
“Dacă nu m-aș fi îndrăgostit de roșii, m-aș fi apucat de trandafiri”
Un alt beneficiu care acoperă costurile pasiunii lui Valerian Dincă sunt roșiile însele. „Nu este pe lume plăcere mai mare decât un platou cu niște roșii feliate alături de o brânză bună și un ardei. Dacă se poate și o palincă, deja s-a atins perfecțiunea. Dar atenție! Și ardeiul, și palinca trebuie să fie iuți bine. În afară de roșii, îmi plac ardeii iuți. Și dovleceii, la fel de mult. Și mai cred, de asemenea, că dacă nu m-aș fi îndrăgostit de roșii, m-aș fi apucat de trandafiri”, încheie grădinarul craiovean.
Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016
