Un prim bilanţ al culturilor de toamnă - Revista Ferma
6 minute de citit

Un prim bilanţ al culturilor de toamnă

cultura mare m Un prim bilanţ al culturilor de toamnă

Calendaristic, suntem în a doua lună de primăvară, iar culturile de toamnă şi-au reluat procesele de creştere şi de dezvoltare. Dacă pericolul de îngheţ nu mai reprezintă o grijă a fermierilor, în continuare aceştia verifică starea plantaţiilor pentru a depista din timp posibile atacuri de boli şi dăunători şi pentru a combate vegetaţia nedorită.

 

BRĂILA
Dezvoltare corespunzătoare


„Desimea plantelor rămase în vegetaţie asigură producţia de rapiţă programată
Lucian Buzdugan, director general SC TCE 3 Brazi, Brăila

În Insula Mare a Brăilei, păioasele au ieşit bine din iarnă, deci speranţe pentru o dezvoltare corespunzătoare în lunile următoare există.

„Starea de vegetaţie a culturilor de grâu şi orz este foarte bună, iar la cultura de rapiţă este doar bună, deoarece aici s-au înregistrat pierderi de plante, în special la cele crescute luxuriant la intrarea în iarnă, prin asfixierea sub stratul gros de zăpadă, precum şi la cele întârziate în vegetaţie în toamnă şi care au îngheţat la -10°C, după topirea zăpezii”, spune Lucian Buzdugan, director general SC TCE 3 Brazi Brăila.

În ceea ce priveşte activitatea programată pentru intervalul aprilie-mai, lucrările specifice, de sezon, constau în: erbicidarea orzului şi grâului; tratamentul I la grâu şi la orz pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, concomitent cu aplicarea unui regulator de creştere în scopul prevenirii căderii lanului; tratamentul II la rapiţă, prefloral, pentru combaterea dăunătorilor şi aplicarea unui îngrăşământ foliar; tratamentul II la grâu cu insectofungicide şi fertilizarea cu îngrăşăminte foliare.

„Tratamentele pentru combaterea bolilor se fac, de regulă, preventiv, iar pentru dăunători, la apariţia acestora şi când ajung la pragul economic de dăunare (PED). Desigur, dacă situaţia o va impune, vom iriga”, subliniază Lucian Buzdugan.

Societatea TCE 3 Brazi SRL Piatra Neamţ, cu punct de lucru la Brăila, a înfiinţat în toamnă 19.951 ha cu grâu, 6.593 ha cu orz şi 11.009 ha cu rapiţă.


ARAD
Probleme, doar la rapiţă

La Nădlac, culturile înfiinţate în toamnă de societatea Agrovictoria sunt în stare bună. Grâul arată bine. Şi rapiţa, cu câteva excepţii în anumite parcele, arată corespunzător. “La  rapiţă am observat, pe anumite suprafeţe, că vârfurile sunt afectate puţin, din cauza temperaturilor scăzute din lunile de iarnă.

Temperaturile încep să crească, acum în sol fiind circa 1-2°C, iar în atmosferă avem temperaturi cuprinse între 10 şi 15°C”, spune Mihai Kozstka, preşedinte al Agrovictoria Nădlac.

Starea de vegetaţie fiind stabilită, se poate trece la erbicidări şi tratamente. „Vom executa lucrările obişnuite pentru această perioadă. Semnalele pe care le avem în momentul de faţă privind posibile atacuri de boli şi dăunători nu sunt de natură să ne sperie”, spune Mihai Kozstka.
Societatea arădeană deţine 132 ha cu grâu şi 141 ha cu rapiţă.

 

IAŞI
Încălzirea bruscă a vremii este un pericol

Grâul şi orzul au o stare de vegetaţie promiţătoare în majoritatea parcelelor deţinute de societatea Agrocop Unirea, din localitatea Scânteia, jud. Iaşi.

Singura excepţie o consemnăm la rapiţă, care, potrivit directorului societăţii, Constantin Aniculăiesei, a fost afectată pe zece la sută din suprafaţă: „culturile de grâu şi de orz s-au dezvoltat corespunzător, doar la rapiţă, circa 10 la sută din plantaţii au fost afectate de temperaturile scăzute”.

Încălzirea bruscă a vremii îi determină pe specialiştii societăţii moldovene să continue supravegherea permanentă a culturilor.

„În situaţia apariţiei primelor semnale de boli ori de dăunători trebuie să fim pregătiţi să intervenim. Desigur, facem şi tratamente preventive, în special la boli”, a adăugat Constantin Aniculăiesei.
Societatea ieşeană a înfiinţat în toamnă 500 ha cu grâu, 100 ha cu orz şi 150 ha cu rapiţă.

 

GALAŢI
Rapiţa, afectată de variaţiile de temperatură

Ion Bujor, director al SC Agrocov SRL Galaţi, reclamă pierderi semnificative la cultura de rapiţă, fără a avansa vreo cifră a pagubei. „Cu rapiţa am încurcat-o anul acesta, cultura pare compromisă rău de tot.

Din ce cauză? Din primele cercetări, consider că schimbările prea bruşte de temperatură i-au făcut rău, au terminat-o. Mai multe informaţii o să am după ce investigăm mai amănunţit starea culturii, oamenii mei sunt chiar acum pe teren”, ne-a spus Ion Bujor. În schimb, starea de vegetaţie a culturilor de grâu şi de orz este foarte bună.

Agrocov Galaţi deţine 2500 ha de grâu şi 1060 ha de rapiţă.

 

TIMIŞ
Scump şi bun vs. ieftin şi slab


„Anul acesta, m-am hotărât să schimb produsele de protecţia plantelor mai ieftine cu unele mai scumpe şi apărute recent pe piaţă
Furic Iarco, administrator al SC Agromali SRL Butin, jud. Timiş

„Grâul semănat la timp arată mai bine decât cel de pe parcelele cultivate puţin mai târziu. Rapiţa s-a dezvoltat corespunzător, cu excepţia unor mici porţiuni, unde a fost afectată de ger, dar mai mult de schimbările prea bruşte de temperatură, când vremea s-a încălzit dintr-o dată de la -17 °C”, susţine Furic Iarco, administratorul SC Agromali SRL Butin, jud. Timiş.

În privinţa lucrărilor agricole din intervalul aprilie – mai, fermierul spune că anul acesta va acorda o atenţie deosebită mărcii produselor folosite la tratamente, la fertilizări şi la erbicidări. „Anul acesta am hotărât să nu mai cumpăr decât produse scumpe şi de calitate. Practic, vreau să aplic peste tot doar produse noi, ultimele apărute pe piaţă. Anii trecuţi am aplicat o serie de produse ieftine şi n-au fost bune”, spune Furic Iarco.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →