La tractoare suntem cu o gamă destul de largă; avem un tractor – cel mai mic tractor de 75 CP, fără cabină, şi mergem până la tractorul cel mai mare din portofoliul nostru, Worrior de 340 CP, în culoarea specială – negru metalizat. Toate tractoarele sunt fabricate în Germania, beneficiază de o garanţie de 3 ani şi sunt dotate cu motoare Tier 5.
Ca o noutate pentru acest târg, am venit cu un model din seria 6, cu o putere de 265 CP, foarte bine configurat, care are o transmisie robotizată – Powershift robotizat – adică tractorul îşi alege singur regimul optim de lucru, treapta optimă în care să lucreze, pentru a creşte eficienţa şi să reducă şi consumul de motorină. Practic, asigură confortul transmisiei Vario la un preţ de power shift. Este o opţiune bună şi foarte mulţi fermieri sunt interesaţi de acest model.
De asemenea, am adus un nou model de încărcător cu braţ telescopic JCB seria 3, care a fost lansat anul acesta, cu o cabină nouă, mai spaţioasă, mai confortabilă, ergonomică – toate comenzile sunt mult mai simple decât la modele anterioare şi cu capacitate de ridicare mărită la fiecare model şi cu ciclu hidraulic îmbunătăţit, astfel încât să se reducă timpul în care braţul se extinde/se retrage la maxim. Creşte astfel productivitatea şi se reduce consumul de combustibil.
Tot la JCB venim cu un sistem de monitorizare prin satelit JCB link (live link), care a fost anul acesta updatat pentru a putea monitoriza toate utilajele cu motor dintr-o fermă în ceea ce priveşte consumul de combustibil, timpul în care tractorul lucrează la regim optim sau la relanti, momentul în care iese din zona în care îi este permis etc.”, ne-a declarat Florin Neacşu – director general adjunct NHR Agropartners.
Articol publicat în revista Ferma nr. 17/244 (ediţia 1-14 octombrie 2019)