Faţă de uscare, păstrarea prin însilozare pe care v-o recomandăm, prezintă o serie de avantaje derivate din aceea că nutreţul murat are o valoare nutritivă ridicată, este suculent, dietetic, cu un conţinut ridicat în vitamine, în general având calităţi apropiate de nutreţul verde din care provine.
Este important şi faptul că prin însilozare pierderile sunt minime, nedepăşind 5-10% din conţinutul furajului verde, mult inferior pierderilor de 40 uneori chiar 50% cât se înregistrează prin uscare. Mai mult, însilozarea poate fi făcută şi pe timp nefavorabil, nu necesită atâta muncă, deci se pregăteşte cu un preţ de cost mult mai redus şi, în plus, se poate păstra uşor, nu numai întreaga iarnă ci şi în anul următor, când poate fi administrat vara, în cazul unui deficit de nutreţ verde.
Metodele de însilozare utilizate în prezent: însilozare la rece (sau obişnuită), însilozare cu adaus de preparate şi însilozare la umiditate scăzută.
Însilozarea la rece (obişnuită) este practicată cu rezultate foarte bune când se însilozează plante bogate în glucide fermentescibile. Când plantele au un conţinut scăzut de astfel de glucide se însilozează în amestec cu plante bogate în ele. La această metodă umiditatea nutreţurilor trebuie să fie cuprinsă între 60-70% şi cel puţin 10% glucide fermentescibile din substanţa uscată.
Însilozarea cu adaus de preparate se practică în cazul plantelor sărace în glucide fermentescibile, adăugându-se acizi organici sau anorganici pentru coborârea pH-ului până la 4,2 şi împiedicarea activităţii bacteriilor nedorite.
Însilozarea la umiditate scăzută este o metodă ce se aplică cu mare succes în însilozarea leguminoaselor dar şi a gramineelor furajere fiind practică, economică şi asigurând pierderi mici de substanţe nutritive. Metoda se bazează pe reducerea umidităţii prin pălire şi însilozarea la 55-65%, obţinându-se semisilozul sau semifânul la 35-55%.
• semisilozul – este tipul de siloz care se obţine după ce materialul a fost lăsat să se ofilească. Cele mai corespunzătoare furaje pentru a fi însilozate printr-o astfel de metodă (numită şi metoda ofilirii) sunt gramineele şi leguminoasele anuale şi perene. Ofilirea se realizează în câteva ore, pe vreme frumoasă, după care materialul este adunat, tocat şi depozitat fiind urmat de o tasare foarte energică. În acest tip de siloz, pH-ul scade la 4,5 (sau sub această valoare) suficient pentru a se păstra. În general, faţă de silozul propriu-zis, pierderile sunt mai mici şi consumabilitatea mai ridicată.
• semifânul – este o metodă în care prima fază de pregătire este identică cu cea a semisilozului. Dar în acest caz furajul se usucă un timp mai îndelungat, ceea ce comportă pierderi mai mari, dacă intervin precipitaţii. Când umiditatea a scăzut la 40-50% se toacă furajul cât mai mărunt, pentru a se putea tasa cât mai bine. Umplerea silozului trebuie făcută repede, tasarea cât mai energică, eliminându-se aerul în totalitate şi acoperirea de asemenea rapidă. În acest caz, nu intervin procese de fermentare caracteristice silozului.
Articol publicat în revista Ferma nr. 4(30)/2004
