"Suntem nevoiţi să aplicăm o rată de fertilizare moderată" - Revista Ferma
4 minute de citit

„Suntem nevoiţi să aplicăm o rată de fertilizare moderată”

În sezonul agricol trecut „îngrăşămintele au reprezentat cca. 25% din cheltuielile totale/ha. Cheltuielile medii de producţie pentru întreaga suprafaţă au fost anul trecut de cca 2.600 lei/ha, din care îngrăşămintele au fost cca 500 lei/ha”, ne-a declarat ing. Ion Dumitrescu, directorul SDE.

 

„Vom semăna mai multă floarea soarelui”

Pe terenurile SDE, în toamnă au fost însămânţate 1000 ha, din care 600 ha cu grâu, 300 ha cu orz şi 100 ha cu rapiţă, iar în primăvară urmează a fi semănate 810 ha cu floarea soarelui, 475 ha cu porumb şi 40 ha cu lucernă.

Ion Dumitrescu_b

Comparativ cu anii precedenţii, suprafaţa ce urmează a fi cultivată cu floarea soarelui a crescut. „Am crescut suprafaţa planificată a fi cultivată cu floarea soarelui deoarece la această cultură aplicăm cel mult 100 kg azot substanţă activă/ha”, ne-a explicat Ion Dumitrescu. „Vom vedea cum va evolua preţul florii soarelui, deoarece mulţi fermieri vor proceda la fel. Alţii vor alege să reducă din cantităţile de îngrăţăminte aplicate, dar nu cred că aceasta este o soluţie bună. Chiar dacă vor creşte costurile de producţie există un optim tehnologic şi economic pe care trebuie să îl respectăm astfel încât să nu pierdem investiţiile făcute” apreciază Ion Dumitrescu.

 

Creşteri ale preţului de 100% până la 150%

Staţiunea Didactică a USAMVB a achiziţionat în toamnă îngrăşămintele, atunci când preţurile erau încă la un nivel mai scăzut. „Dacă comparăm preţurile de anul trecut al îngrăşămintelor cu cele de acum vom vedea că toate s-au dublat, cel puţin”, ne-a spus Ion Dumitrescu.

Astfel, anul trecut preţul azotatului de amoniu a fost 1.500 lei/tonă acum este 3.600 lei/tonă. Complexele 18-46-0 au fost 1.900 lei/tonă acum sunt 3.600 ron/tonă, iar ureea a fost 1800-1900 lei/tonă şi acum este 4.600 lei/tonă.

SDE a achiziţionat în toamnă îngrăşăminte complexe la preţul de 3.100 lei/tonă, iar acum preţul este de 3.500 lei/tonă, comparativ cu iarna anului trecut, când tona costa cca 1.800-1.900 lei.

 

Fertilizare la nivel moderat

Pe terenurile SDE se aplică un nivel de fertilizare apreciat a fi optim economic pentru valorificarea potenţialului terenului şi a culturilor agricole. În fiecare an se încearcă aplicarea cel puţin a unui nivel minim de fertilizare cu azot-fosfor-potasiu de 120-50-70, respectiv cca 200-250 kg uree/ha, azotat de amoniu 300 kg/ha şi îngrăşăminte complexe.

În ceea ce priveşte culturile de toamnă, acestea „se află într-o bună condiţie de vegetaţie. În zona noastră nu au fost temperaturi foarte scăzute, iar culturile nu sunt afectate de ger”, ne-a declarat Ion Dumitrescu.

fertilizare porumb 01 ghise_b 

 

Pierderile cele mai mari le vor avea crescătorii de animale

Staţiunea Didactică a USAMVB are şi un sector zootehnic, respectiv o fermă de creştere a vacilor de lapte. „Preţul combustibilului, al energiei şi al furajelor, toate au crescut. Dar preţul în viu al animalelor nu s-a modificat prea mult… Din păcate, criza nu s-a finalizat şi este posibil ca preţurile să mai crească în continuare”, apreciază Ion Dumitrescu, astfel că „pierderile cele mai mari le vor avea crescătorii de animale”.

 

Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!


Ce se întâmplă cu criza îngrăşămintelor în Europa? Dar în lume? Care este evoluţia preţurilor la îngrăşăminte? Cum gestionează alţii această problemă majoră pentru agricultură şi cum răspund autorităţile din România? Ce spun fermierii noştri? Ce spun specialiştii agronomi? Care sunt efectele crizei asupra agriculturii şi alimentaţiei pe termen mediu şi lung?

La toate aceste întrebări jurnaliştii FERMA MEDIA GRUP vor încerca să răspundă prin instrumentele specifice pe care le avem la dispoziţie. Vom publica pe site-ul nostru www.revista-ferma.ro informaţii actuale, cu declaraţii oficiale şi ştiri din actualitatea internă şi internaţională, cu puncte de vedere ale fermierilor. Toate acestea, prin CELULA DE CRIZA FERMA, platformă lansată de echipa noastră în 2020, odată cu agravarea epidemiei de Covid-19 şi apariţia primelor efecte negative asupra agriculturii.

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

GHEORGHE GHIŞE

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →