Fermierii producători de cartofi de consum vor primi integral subvenția pentru cartofi pentru acest an. Când încep plățile pentru fermieri!
Guvernul a aprobat, pe 21 noiembrie, alocarea a 3 milioane de lei în plus pentru plata ajutorului de minimis pentru producătorii de cartofi de consum.

Astfel, suma alocată pentru plata ajutorului pentru producătorii de cartofi a crescut de la 11,484 milioane de lei la 14,484 milioane de lei, respectiv de la 2,309 milioane de euro la 2,912 milioane de euro.
Schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024, aprobată prin HG 150/2024 prevede că valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă producătorilor de cartofi este de 200 euro/ha şi se plăteşte în lei la cursul de schimb de 4,9735 lei.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program și în cele două exerciții financiare precedente, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul de minimis în sectorul agricol.
Subvenția pentru cartofi se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată, pentru cartof timpuriu, cartof de vară, cartof de toamnă pentru consum.
Prin HG 150/2024 a fost alocată suma de 11,484 milioane de lei, reprezentând echivalentul a maximum 2,309 milioane de euro, dar aceasta nu ar fi fost de ajuns pentru a plăti ajutorul de minimis pentru toți producătorii de cartofi înscriși în Program și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
Peste 2.700 de fermieri vor primi subvenția pentru cartofi
MADR precizează că, potrivit datelor operative transmise de directiile pentru agricultură judetene, în Programul prin care se acordă subvenția pentru cartofi s-au înscris 2.708 potențiali beneficiari, cu o suprafață estimată de 14.561 ha.
Suma alocată inițial, de 11,484 milioane de lei, ar fi asigurat efectuarea plăților pentru doar 11.545 hectare cultivate cu cartofi de consum.
MADR a motivat că pentru diferența de 3.016 ha se impunea suplimentarea resurselor financiare cu suma de 3 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 603.200 euro (3.014 ha x 200 euro/ha), astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu cartofi de consum în cadrul programului.
Odată cu suplimentarea bugetului schemei, au fost abrogate dispozițiile care prevedeau că subvenția pentru cartofi se reduce proporțional în situația în care valoarea totală a sprijinului care ar trebui plătit către fermierii producători de cartofi depăşeşte bugetul alocat schemei de ajutor de minimis prin HG 150/2024.
Condiții pentru a primi subvenția pentru cartofi
Potrivit HG 150/2024, pentru a fi eligibili să încaseze subvenția pentru cartofi pentru producția de cartof de consum, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
- să solicite ajutorul de minimis;
- să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv, marcată la loc vizibil cu o placă indicator/exploatație, pe care să se găsească inscripția „Program de susținere a producției de cartof de consum, anul, număr beneficiar, Direcția pentru Agricultură Județeană/a Municipiului București“, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
- să transmită la DAJ o notificare scrisă privind identificarea și evaluarea producției;
- să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața cultivată, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha;
- să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2024;
- să facă dovada producției minime realizate, prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.
Valorificarea producției minime se poate face până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere și dovada de vânzare, care poate fi copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, trebuia depusă la direcțiile agricole până la 20 noiembrie pentru a încasa subvenția pentru cartofi pentru acest an.
Potrivit HG 150/2024, subvenția pentru cartofi se plătește producătorilor de cartofi într-o singură tranșă, în perioada 6-27 decembrie 2024.







