Sommet de l’Élevage 2011 - Revista Ferma
4 minute de citit

Sommet de l’Élevage 2011

bruna sommet m Sommet de l’Élevage 2011

„Acesta este un record şi suntem foarte mulţumiţi”, a declarat Roger White, preşedintele Sommet. Delegaţii numeroase, în special din ţările mediteraneene – Maroc, Algeria, Turcia, Tunisia şi Egipt, au venit la târg pentru a se întâlni cu specialiştii francezi. S-au făcut remarcaţi cumpărătorii din Turcia, în căutare de tineret bovin, dar au fost şi numeroşi vizitatori din state mai îndepărtate, cum ar China şi Columbia.

În total au fost expuse peste două mii de animale, din principalele specii, cele mai numeroase fiind bovinele (1.200 capete), ovinele (400 capete) şi cabalinele (300 capete).

 

Rasa Limousine

Cele 420 de animale înscrise în concursul ce s-a desfăşurat timp de o zi şi jumătate, au dovedit profesionalismul crescătorilor de animale din regiune şi au cucerit publicul. Cei 200 de fermieri, proprietarii animalelor, au venit din 48 de departamente ale Franţei.

Licitaţia desfăşurată a fost un succes, toate cel 21 de animale înscrise s-au vândut, dintre care 16 la export. Preţul mediu per animal vândut a fost de aproape 5.552 Euro, valoare egală cu cea înregistrată anul trecut.

 

EuroBrune

Din 1996, Brune Genetique Services organizează Concursul European al rasei Brună (Brown Swiss), numit EuroBrune. Ca şi în 2009, EuroBrune a avut loc la Sommet de l’Élevage.

La această a 15-a ediţie a EuroBrune au participat 5 ţări (Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Franţa), cu un total de 74 de animale (50 vaci din Franţa şi 20 juninci) şi 13 animale la licitaţia OptiBrune. Elveţia a câştigat din nou concursul internaţional EuroBrune, cu un grup de patru juninci excelente, iar Franţa a terminat pe locul al doilea, devansând Italia.

Cele 54 de vaci multipare, de la 40 de ferme, din 13 departamente ale Franţei, au atras numeroşi spectatori. La multipare, campioană a fost aleasă vaca Brune (fiică a lui Zeus, SUA) aparţinând GAEC Matignon (departamentul Maine-et-Loire), care s-a remarcat prin frumuseţea ugerului.

Brune este în lactaţia a treia şi a avut la lactaţia a II-a o producţie de 9.103 kg lapte (305 zile). De la acelaşi proprietar a fost aleasă vicecampioana, vaca Uzel (fiică a lui Camelot), aflată în lactaţia a 6-a.

La licitaţia OptiBrune organizată, preţul mediu de vânzare a fost de 2.630 de euro, cu 624 de euro mai mult decât în 2010. Cu preţul cel mai mare, 3.800 de euro, s-a vândut juninca Estelle, fiica de Agio de Urgell de la BGS Création. Al doilea preţ de vânzare l-a înregistrat juninca Garsia (fiică de Nesta), cu 3.000 de euro.

Rasa Brună este cea de-a doua rasă de vaci de lapte, ca şi efectiv. Acum sunt înregistrate oficial, în controlul producţiei, în Europa, circa 600 de mii de vaci şi peste 350 de tauri sunt testaţi în fiecare an.

 

Caii – pasiunea merge înainte

Peste 300 de cai, reprezentând nouă rase, au reuşit să atragă, la fel ca şi în anii trecuţi, foarte mulţi vizitatori. În ritmul specific, de-a lungul celor trei zile ale Summit-ului, au fost oferite publicului vizitator mai multe activităţi: competiţii, dresaj şi echitaţie, dar şi prezentări şi demonstraţii ale raselor de cai de muncă.

În ciuda contextului economic dificil, s-au purtat numeroase negocieri pentru vânzarea de animale, mai ales pentru export. Cu această ocazie, 40 de cai au fost vânduţi către Kazahstan.

În perioada târgului au fost organizate seminarii şi vizite ale delegaţiilor străine în ferme şi unităţi tehnologice agroindustriale (abatoare, centre de însămânţări artificiale şi reproducţie, ferme de Limousine etc.).

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →