Conţinutul de materie organică influențează proprietățile chimice și fizice ale solului, dar mai ales sănătatea generală a acestuia şi capacitatea de reţinere a apei.

MATERIA ORGANICĂ ŞI PROPRIETĂŢILE SOLULUI

Chiar dacă materia organică reprezintă doar o mică parte din stratul de sol util pentru agricultură, aceasta este o sursă esenţială de „hrană” pentru plante, microorganisme şi organismele din sol. În plus, materia organică este implicată în structura solului şi contribuie la reglarea regimului aero-hidric şi termic al solului, implicit pH-ul şi starea de disponibilitate a elementelor. Practic, cu cât conţinutul de materie organică este mai mare, cu atât „sănătatea” generală a solului este mai bună.

Conținutul de materie organică influenţează principalele proprietăți ale solului:

• Structura solului;
• Capacitatea de reținere a apei;
• Diversitatea și activitatea organismelor din sol, atât cele benefice, cât și cele dăunătoare producției vegetale;
• Disponibilitatea nutrienților.
• Eficiența amendamentelor chimice, îngrășămintelor și pesticidelor și erbicidelor.

Citeşte şi: CUM AFLI CÂT AZOT AI ÎN SOL?

SOL PERMEABIL ŞI „ABSORBANT”

În condiţiile climatice ale ultimilor ani, lipsa apei este principalul factor limitativ al productivităţii culturilor agricole. Precipitațiile sunt adesea neregulate sau insuficiente, iar o parte semnificativă din apa de ploaie se pierde prin scurgere şi prin evaporare (evapotranspiraţia). Slaba capacitate a solului de reţinere a apei este parțial rezultatul fenomenelor naturale (relief, pantă, intensitatea precipitațiilor, etc.), dar și al practicilor inadecvate de gestionare a terenurilor, care reduc nivelul de materie organică, distrug structura solului, elimină fauna benefică solului și nu favorizează infiltrarea apei.

3 CĂI DE STOCARE A APEI ÎN SOL

Pentru a „crea un sol rezistent la secetă”, trebuie înţeleşi cei mai importanți factori care influențează capacitatea de reţinere a umidităţii în sol. Pentru a minimiza impactul secetei, solul trebuie să capteze apa de ploaie, să stocheze cât mai mult posibil din acea apă pentru utilizarea viitoare și să permită pătrunderea și proliferarea rădăcinilor plantelor.

Capacitatea solului de a reține și de a elibera apa depinde de o gamă largă de factori, cum ar fi textura şi structura solului, grosimea stratului de sol, conținutul de materie organică și activitatea biologică.

Îmbunătăţirea capacităţii de reţinere a umidităţii în sol se poate face prin trei căi:

1. Mărirea permeabilităţii solului (infiltrarea apei);
2. Limitarea evaporării.
3. Creşterea capacității de stocare a umidității solului.

Deoarece toate cele trei căi sunt legate de nivelul de materie organică, este clar că solul cu mai multă materie organică poate absorbi și păstra mai multă apă.

CUM SE FORMEAZĂ MATERIA ORGANICĂ ÎN SOL?

Există două căi de producere/formare a materiei organice în sol:

• Prin descompunerea microbiană a resturilor vegetale şi animale, care pierd o mare parte din compușii nestructurali încorporați în biomasa microbiană, la viteze ridicate.
• Printr-un transfer fizic al fragmentelor microscopice de gunoi (vegetal sau animal) care se deplasează în sol.

Creşterea conţinutului de materie organică reduce eroziunea solului

Reziduurile de cultură rămase pe suprafața solului îmbunătățesc procesul de agregare și porozitatea solului, cresc numărul de macropori și, prin urmare, duc la rate mai mari de infiltrare a apei.

Cu cât solul este mai puțin acoperit cu vegetație, mulci, reziduuri de cultură etc., cu atât solul este mai expus la „impactul” picăturilor de ploaie care „înfundă” porii de suprafaţă şi pot forma crusta – un strat subțire de sol aproape impermeabil. Această crustă de suprafață împiedică trecerea apei pluviale în profil şi favorizează scurgerea apei.

Prezenţa resturilor vegetale la suprafața terenului protejează solul de formarea crustei, ajutând astfel la infiltrarea apei de ploaie și reducând scurgerea şi pierderea ei. De asemenea, prezenţa resturilor vegetale la suprafaţa solului contribuie indirect la porozitatea solului prin stimularea activităţii macrofaunei, cum ar fi râmele, care „metabolizează”, descompun şi amestecă reziduurile vegetale cu solul.

AGRICULTURA REGENERATIVĂ

Impactul ecologic și economic al creşterii nivelului de materie organică din sol a stârnit interesul pentru sistemele alternative agriculturii convenţionale. În această direcţie, practicile agriculturii regenerative încurajează creșterea nivelului materiei organice în sol prin promovarea și menținerea proceselor biologice din sol, în paralel cu minimizarea aportului de îngrășăminte de sinteză, pesticide și a cultivării mecanice.

Pentru ca un sistem de management al resurselor naturale să fie echilibrat și, prin urmare, durabil, el trebuie să poată rezista la fluctuațiile climatice bruște și să evolueze constant. Cu cât un sistem agricol este mai divers și mai complex, cu atât va fi mai stabil și mai durabil.

Sunt necesare abordări diferite specifice condițiilor particulare de sol și de climă. Totuși, activitățile se vor baza pe același principiu: creșterea producției de biomasă pentru a reface materia organică activă din sol.

Citeşte şi: Cum scapi de buruieni dacă lucrezi terenul în benzi?

SFATURI PRACTICE

• Cultivarea terenului şi rotaţia culturilor.
• Utilizarea de culturi de acoperire/verzi şi culturi furajere perene.
• Adăugarea suplimentară de reziduuri vegetale şi animale (compost, gunoi de grajd solid sau lichide).
• Reducerea prelucrării mecanice a solului.
• Agrosilvicultura – perdele forestiere.

SOLURILE SĂRACE SUNT CEL MAI UŞOR DE ÎMBUNĂTĂŢIT

Solurile cu materie organică mai scăzută prezintă un risc mai mare de eroziune eoliană, în special solurile nisipoase. Creșterea conţinutului de materie organică „va lega” şi consolida stratul superficial de sol, prevenind eroziunea. Eficiența materiei organice este maximă când este administrată pe solurile cu performanțe slabe.

Tranziția către tehnologii inovatoare, cu intervenţii minime de prelucrare a solului şi o bună gestionare a resturilor vegetale este în prezent o modalitate eficientă de conservare și creștere a fertilității terenurilor agricole.

Materia organică din sol este cel mai mare rezervor de carbon terestru şi este rezultatul descompunerii resturilor vegetale şi al mineralizării carbonului anorganic.

ŞTIAŢI CĂ?

• Este nevoie de cantităţi impresionante de biomasă (şi/sau reziduuri animale) care să fie încorporate în pământ pentru a creşte conţinutul de materie organică în sol.
• Humusul este un amestec complex de substanţe organice amorfe rezultate în urma descompunerii naturale, biologice şi chimice a resturilor vegetale şi animale din sol.
• Humusul reprezintă 85-90% din materia organică prezentă în sol, de obicei până la o adâncime de 20-30 cm.
• Humusul asigură substanţele chimice esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor.
• De obicei, evaluarea conţinutului de humus se face pe o adâncime de până la 15 cm în sol.
• Pentru a produce 1 kg de humus este nevoie de aproximativ 5-7 kg de reziduuri de plante sau animale.