Solul este una dintre sursele de aprovizionare cu azot, dar este dificil să se cuantifice cantitățile care ar putea fi eliberate într-o formă disponibilă pentru plante.

Pentru a îmbunătăţi managementul culturilor, respectiv al deciziilor privind utilizarea îngrăşămintelor comerciale, fermierii trebuie să ia în calcul şi rezervele de macro şi microelemente disponibile deja în sol.

Determinarea chimică, în laborator, a conţinutului de substanţe din sol nu este întotdeauna precisă, în sensul că nu tot ceea ce se găseşte fizic în sol este şi disponibil pentru a fi preluat de către plante.

Metoda „zero plots”

O metodă indirectă de evaluare a aprovizionării cu azot a solului este utilizarea aşa-numitelor „zero plots” – parcele de mici dimensiuni pe care nu se aplică fertilizanţi, plantele de cultură urmând a utiliza doar rezervele prezente în sol anterior înfiinţării culturii.

Pentru realizarea acestor determinări, în teren se marchează suprafeţe de mici dimensiuni (câţiva metri pătrați) pe care nu se aplică îngrăşăminte. Practic, terenul este acoperit cu o prelată în timpul fertilizării pentru ca îngrăşămintele să nu ajungă pe sol.

La recoltat, plantele din „zero plots” sunt recoltate separat şi diferenţa de producţie faţă de cultura „normală” este un prim indicator atât al eficienţei programului de fertilizare, cât şi pentru estimarea rezervei anterioare de azot din sol.