Dar cel mai trist mi se pare altceva: faptul că atât de mulți români aleg să plece la muncă în alte țări, pustiind satele și holdele autohtone, lăsând fermele fără mână de lucru și copiii fără părinți.
După unele statistici, în ultimii 10 ani au plecat din România 3,4 milioane de persoane, cifră care pentru mine sună fabulos. Aceleași statistici mai spun că România este pe locul 2 în lume în ceea ce privește emigrația, după Siria, țară măcinată de război civil, după cum bine știm. Măi, să fie!
În străinătate pleacă oameni din toate categoriile profesionale, însă, o bună parte dintre aceștia o reprezintă agricultori ori locuitori ai satelor, potențiali agricultori. Dovada cea mai bună, dacă mai e cumva nevoie de așa ceva, este depopularea masivă a satelor și comunelor patriei. Criza enormă de forță de muncă din agricultură, criză care macină încet dar sigur fermele de pretutindeni, de toate felurile, de la cultură mare și viticultură până la creșterea animalelor. Ne lipsesc atât oamenii calificați, cât și cei necalificați. Lipsesc și ingineri, lipsesc și medici veterinari. Lipsesc tractoriști și păstori de animale.
Și dintre cei rămași să practice agricultură, un procent mare sunt la vârsta a doua ori trecuți de vârsta a doua. Atenție că anii trec, iar din urmă vin prea puțini să schimbe ștafeta!
De ce este grav acest lucru? Sigur, ar fi multe de discutat. Fiind vorba de o problemă atât de complexă, trebuie să știm că rezolvarea ei nu se poate face decât cu cap, în timp și cu mari eforturi (disponibilizarea unor resurse importante). Iar dacă noi, la început de 2018, nici măcar nu conștientizăm realitatea, vă cam dați seama care sunt șansele de succes.
Bani de investiții se pot găsi. Legislația poate fi îmbunătățită numai să vrem. Însă oamenii o dată plecați, mai greu îi aduci înapoi, asta ca să nu fiu foarte pesimist. Cât despre cei care apucă să-și întemeieze familii peste hotare nici atât.
Ce s-ar putea oare face? Poate cel mai ușor ar fi să descurajăm continuarea plecării românilor peste hotare. Nu-i vom putea opri pe toți, însă unii vor putea fi convinși să rămână acasă, dacă vor avea la ce. Apoi, stimularea reală a natalității. Și, desigur, nu în ultimul rând, creșterea sprijinului statului (financiar, legislativ etc.) pentru intreprinderile agricole de toate felurile (de la producție până la procesare) atât de mare cât e nevoie.
Să nu mimăm ajutorul! Să arătăm că suntem capabili să alcătuim un plan cinstit. De care să ne ținem.
Dacă nu ne mișcăm acum, peste o sumă de ani, ne vom trezi că trăim într-o Românie fără români, într-o agricultură fără agricultori!
