BRGV Buzău răspunde cu NU la solicitarea Norvegiei de a trimite în ”Depozitul Apocalipsei” din Arctica resurse genetice românești. Costel Vînătoru explică de ce România nu a trimis semințe în Seiful Global Svalbard.
Află care sunt motivele refuzului și ce soluții sunt propuse.
Într-o perioadă marcată de schimbări climatice, pierderea biodiversității și instabilitate geopolitică, conservarea resurselor genetice a devenit o prioritate globală. Seiful Global de Semințe Svalbard, cunoscut și ca „Depozitul Apocalipsei”, reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative ale omenirii de a proteja patrimoniul agricol al planetei.
Cu toate acestea, Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) din Buzău, a refuzat să trimită semințe în acest depozit internațional de siguranță. Motivele invocate sunt complexe și dezvăluie probleme structurale în sistemul românesc de conservare genetică.
Ce este Depozitul Apocalipsei din Arctica?
Depozitul Global de Semințe Svalbard, căruia i se mai spune și ”Depozitul Apocalipsei” este situat pe o insulă izolată din Arhipelagul Svalbard, Norvegia, la doar 1.300 km de Polul Nord. Este construit în interiorul unui munte de piatră, fiind protejat împotriva dezastrelor naturale, războaielor și efectelor schimbărilor climatice. A fost inaugurat în 2008 și găzduiește peste 1,2 milioane de eșantioane de semințe din întreaga lume – o „poliță de asigurare” pentru viitorul agriculturii mondiale.
Depozitul din Norvegia este o investiție colosală, gândită pentru scenarii extreme – de la războaie nucleare până la cataclisme climatice. Nu este doar un depozit de semințe, ci o „Arcă a lui Noe” modernă:
„(…) acel depozit a fost conceput pentru a conserva resursele întregului Pământ, este un proiect american de mari dimensiuni și, așa cum scrie pe frontispiciul băncii – ‘Semințe pentru vremea de apoi’ -, practic a fost gândit ca o ‘Arcă a lui Noe’ în care să fie salvate resursele Terrei.”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul BRGV, Costel Vînătoru.
23 de țări au trimis recent loturi de semințe în “Depozitul Apocalipsei” din Arctica! Câte state ale lumii și-au pus la adăpost genetica vegetală?
Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău a primit o solicitare oficială din partea Seifului Svalbard, însă a refuzat să trimită material genetic românesc. Directorul instituției, cercetătorul Costel Vînătoru, a explicat că decizia a fost una diplomatică și motivată de mai mulți factori.
„Am avut solicitare de acolo și chiar a fost insistentă solicitarea, însă am refuzat diplomatic pentru că nu suntem pregătiți pentru a face acest lucru. În primul rând, avem nevoie de un acord în alb, guvernamental, nu îmi permit eu, la nivelul meu, să trimit niște resurse importante ale țării, în afara țării fără a avea un acord guvernamental de nivel înalt ca aceste resurse să fie trimise cu acordul statului român.”, a explicat directorul BRGV.
Această declarație scoate în evidență o problemă esențială: lipsa unui cadru legal național care să reglementeze în mod clar exportul de resurse genetice vegetale pentru conservare internațională.
Standardele internaționale FAO, un alt obstacol major
O altă dificultate întâmpinată de România este lipsa unei instituții care să funcționeze conform standardelor internaționale promovate de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).
„Noi nu avem o instituție care să funcționeze după normele și standardele FAO să avem o relație de schimb, de același nivel. Dacă am fi avut bănci care să funcționeze după standardele FAO, atunci ar fi fost mai ușor.”, a spus Costel Vînătoru
Aceasta înseamnă că, deși avem inițiative locale importante, lipsa omologării internaționale face dificilă integrarea României în rețelele globale de conservare a biodiversității agricole.
Amprentarea genetică – o condiție esențială pentru protejarea autenticității
Un al treilea motiv invocat de BRGV Buzău este lipsa amprentării genetice a semințelor. Trimiterea de material genetic fără o identificare clară ar putea duce la pierderea proprietății asupra acestora sau chiar la imposibilitatea de a le mai recunoaște ca provenind din România în viitor.
„La prima vedere, pare o atracție pentru orice țară să trimită resurse acolo, pentru a fi păstrate și atunci când le solicită, să le primească înapoi, însă tehnologia a avansat și pentru a avea certitudine că aceste resurse sunt ale noastre, ar trebui amprentate genetic, pentru a fi recunoscute că sunt românești.”
Tehnologie avem, dar personalul și infrastructura lipsesc
Paradoxal, România deține echipamente de ultimă generație pentru amprentarea genetică, însă nu are suficient personal specializat și nici capacitate de stocare digitală pentru a crea o bază de date națională solidă.
„Avem posibilitatea de amprentare genetică, avem aparatura necesară (…), ce ne ține puțin pe loc în această problemă este personalul și serverele de mare capacitate. Avem personal redus care nu poate să țină pasul cu numărul mare de resurse pe care noi îl avem și să poată ajungă la zi și avem nevoie de servere pentru stocarea acestor informații”, a declarat, directorul BRGV, Costel Vînătoru
România poate construi propriul sistem de conservare – dar pe domenii
Chiar dacă un seif de proporțiile celui din Svalbard nu este realist în România, BRGV propune dezvoltarea unui sistem național de bănci genetice, specializate pe domenii agricole:
„Ar trebui să facem bănci de resurse genetice pe domenii. Vorbim de cultura mare care ar trebui să beneficieze de o bancă, de legumicultură, viticultură, plantele din flora spontană, pomicultură, creșterea animalelor.”
Instituția din Buzău desfășoară activități de conservare ex situ și in situ, conform cu cerințele internaționale. Dar eforturile sale sunt limitate de lipsa sprijinului strategic și logistic. „Noi nu avem bănci de resurse pe domenii, proiectul nostru este nou, la început de drum, zicem noi important” – Costel Vînătoru
Banca de gene din Suceava a trimis resurse genetice către Svalbard
Pe de altă parte, Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” din Suceava, înființată în 1990, deține o colecție impresionantă de aproximativ 25.000 de varietăți de semințe, provenind din peste 400 de specii de plante, inclusiv soiuri tradiționale românești și forme sălbatice rare .
În 2005, România a ratificat Tratatul Internaţional privind Resursele Genetice Vegetale pentru Alimentaţie şi Agricultură (ITPGRFA), ca instrument global care reglementează accesul şi utilizarea resurselor genetice vegetale, incluse în Sistemul Multilateral, prin intermediul Acordului Standard de Transfer al Materialului (SMTA).
Pentru implementarea prevederilor Tratatului, BRGV Suceava a desemnat şi a inclus în Sistemul Multilateral de Acces o parte din probele aflate în colecţiile sale.
Instituţia suceveană se bucură de o deosebită vizibilitate la nivel european şi mondial, reprezentând România în Comisia de Resurse Genetice Vegetale din cadrul FAO şi fiind punct focal în implementarea prevederilor Tratatului Internaţional de Resurse Genetice Vegetale pentru Agricultură şi Alimentaţie.
