Recolta le cam scapă fermierilor printre degete - Revista Ferma
7 minute de citit

Recolta le cam scapă fermierilor printre degete

porumb m Recolta le cam scapă fermierilor printre degete

Există şi o veste bună, să spunem, pentru fermierii profilaţi pe porumb şi floarea soarelui: preţurile practicate şi piaţa sunt în favoarea lor

 

GALAŢI
Sistem de irigaţii propriu – singura soluţie

Pentru societatea gălăţeană Agrocov, acest an agricol a fost extrem de păcătos. „Noi nu stăm rău, la noi e dezastru”, spune Andrei Banaga, unul dintre administratorii Agrocov.

Producţiile obţinute în 2012 de abia se ridică la un sfert din cantitatea recoltată anul trecut. „La porumb am recoltat circa 400 kg/ha, iar la floarea soarelui, producţia a fost de 1000 kg/ha. Ne situăm la 25% din recolta anului precedent şi cred că asta spune totul. Şi numai din cauza secetei. Însă la noi, seceta a fost cumplită. Pământul este foarte uscat, ca o cărămidă. Până la doi metri adâncime nu găseşti un strop de apă.

Cum să reziste plantele în aşa condiţii? Ştim cu toţii că în România a fost secetă, numai că noi am fost afectaţi mult mai rău decât alţii, inclusiv decât alţi fermieri din judeţul Galaţi. Am ajuns la concluzia că în zona exploataţiei noastre, undeva la mijlocul judeţului Galaţi, vremea a fost mult mai secetoasă faţă de alte zone. Din această cauză, noi am suferit şi la capitolul calitate, lipsa apei simţindu-se din plin asupra culturilor.

În iarnă, la noi n-a căzut aproape nici un strop de apă. Ninsoarea nu ne-a ajutat deloc, pentru că zăpada a fost rapid spulberată de vânt. În primăvară a plouat foarte, foarte puţin. În perioada dintre sfârşitul lunii mai şi începutul lui iunie au căzut în jur de 50 litri/mp, la care mai putem adăuga 2-3 litri de apă. Însă la temperaturile de 40 ºC…, concluzia o puteţi trage singuri”, ne-a declarat Andrei Banaga.

În ciuda experienţelor neplăcute din 2012, administratorii Agrocov nu s-au descurajat. Dimpotrivă. În opinia lor, singura soluţie viabilă este să amenajeze un sistem de irigaţii, printr-un plan realist şi fezabil, într-un interval de timp rezonabil. „Văzând dificultăţile prin care trecem, am ajuns la concluzia că suntem obligaţi să irigăm. Dar pentru un astfel de proiect noi nu ne putem baza pe stat. Astfel am hotărât să facem ceva pe cont propriu. Din calculele noastre rezultă că vom avea un cost de trei ori mai ieftin decât e la stat”, susţine Andrei Banaga.

„Noi tot în pierdere ieşim”
În condiţiile de faţă, discuţia despre valorificarea producţiei este… delicată. „Deocamdată, recolta se află în depozitul nostru. Nu cred că sunt probleme cu vinderea producţiei. Din păcate însă, chiar dacă pe piaţă se vehiculează preţuri bune, noi tot în pierdere ieşim”, susţine Andrei Banaga.
Agrocov a cultivat în primăvară 1.800 ha cu porumb, respectiv 1.400 ha cu floarea soarelui.

 

DOLJ
„Cine a practicat o agricultură profesionistă n-a pierdut”

„Oamenii se plâng, dar puteţi să-mi arătaţi unul care a abandonat agricultura din cauza pierderilor din 2012? Deoarece şi preţurile au crescut
Luciana Mardale, reprezentant al societăţii agricole Consol Moţăţei, din judeţul Dolj.
 

„În zona noastră, porumbul a dat circa 2.000 kg/ha, în medie. Desigur, faţă de 6.000-7.000 kg/ha cât a fost în 2011, acum avem recolte mult mai mici”, ne-a declarat Luciana Mardale, reprezentant al societăţii agricole Consol Moţăţei, din judeţul Dolj.

Cum este afectată rentabilitatea fermei în aceste condiţii? „Este adevărat că în ultima vreme costurile de producţie au crescut. Iar un exemplu bun poate fi cel cu motorina. Însă eu consider că acest lucru nu influenţează semnificativ rentabilitatea producătorilor agricoli profesionişti. Oamenii se plâng, dar şi preţurile au crescut. Per total, cine a practicat o agricultură profesionistă n-a pierdut.

Părerea mea este că pagubele generate de secetă sunt compensate de actualele preţuri la cereale”, explică Luciana Mardale.
Consol Moţăţei Dolj a recoltat în această toamnă 1.500 ha de porumb, respectiv 1.000 hectare de floarea soarelui.


BOTOŞANI
Desfacerea e asigurată, numai să fie producţie!

„Preţurile actuale sunt bune şi ar trebui, în condiţii normale, să acopere costurile de producţie. Numai să fie producţii
Gheorghiţă Delibaş, administrator Cooperativa Unirea, Botoşani
 

Gheorghiţă Delibaş, administrator al Cooperativei Agricole Unirea din localitatea Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani, spune că în 2012, fără apă, producţiile au fost înjumătăţite. „În 2012, producţiile au fost la jumătate din cele de anul trecut din cauza secetei. Astfel, în 2012, am avut 3.000 kilograme de porumb la hectar şi 1.500 kg/ha la floarea soarelui”, afirmă Gheorghiţă Delibaş.

În privinţa desfacerii produselor, acesta spune că valorificarea nu mai este de mult o problemă pentru fermierii de aici. „Noi o să livrăm totul la Comcereal. Acum, vânzarea producţiei nu mai constituie o problemă, cu condiţia să ai ce vinde”, afirmă Gheorghiţă Delibaş.

Cât sunt de profitabile actualele preţuri la cereale pentru producători? „Din sursele noastre, floarea soarelui se vinde la 2,10 lei kilogramul, iar porumbul, la 1 leu kilogramul. Eu nu cred că preţurile vor mai creşte, cum spun unii. Pot însă să afirm că preţurile actuale sunt bune şi ar trebui, în condiţii normale, să acopere costurile de producţie. Numai să fie producţii”, declară Gheorghiţă Delibaş.
Gheorghiţă Delibaş a recoltat în 2012 porumb de pe 40 ha şi floarea soarelui de pe alte 40 ha.


TIMIŞ
Floare recoltată „în verde”, la umiditatea de 5%

Valentin Kovacs, fermier din Lugoj, judeţul Timiş, spune că a recoltat floarea soarelui cu tulpina verde, deşi umiditatea seminţelor era de 5%. „Aşa ceva n-am mai întâlnit niciodată, ca tulpina de floarea soarelui să fie încă verde, la o umiditate de 5%. Şi nici n-am găsit pe careva să-mi explice astfel de fenomene”, declară Valentin Kovacs.

Lipsa precipitaţiilor a făcut ca în 2012 să recolteze cu până la 60% mai puţin faţă de 2011. „La porumb am o medie de 3.000 kg/ha, iar în 2011 am avut 9.000 kilograme la hectar. La floarea soarelui, acum am 1500 kilograme la hectar, pe când în 2011 am avut 2.700 kilograme la hectar. Asta ca să nu mai spun că anul trecut am avut o floare excepţional de frumoasă, de o super calitate”, spune Valentin Kovacs.

Un alt aspect care îl lasă fără explicaţii pe fermierul timişean este faptul că boabele de porumb sunt foarte casante. „Deşi au o umiditate de 16%, boabele de porumb se sparg extrem de uşor. Am început recoltatul cu combina, dar cred că o să mă opresc o perioadă”, afirmă Valentin Kovacs.

Fermierul apreciază că preţul porumbului începe să fie profitabil de la 1,2 lei/kg în sus. „La o medie de 2.500 kilograme de porumb pe hectar, consider că de la 1,2 lei în sus, plus subvenţia, e posibil un profit pentru producător. La acest preţ, fermierii n-ar trebui să lucreze în pierdere. Dar într-un an cu probleme, cum este 2012, este mai dificil să scoţi un profit bun la porumb şi la floarea soarelui”, explică Valentin Kovacs.
Fermierul a cultivat în primăvară 50 hectare cu floarea soarelui şi 50 hectare cu porumb.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →