Pentru început, trebuie să precizăm că, în România, această oaie a fost
neglijată, deoarece în literatura de specialitate ea a fost practic
doar menţionată ca fiind răspândită în sud-vestul Banatului. Ciobanii
profesionişti români nu o agreează şi nu o cresc, în principal, din
cauza coarnelor lungi, ţepoase şi răsucite în formă de tirbuşon, care
îngreunează contenţia şi mulsul.

S-a observat că, ţinute împreună cu oile Ţurcană, pe timp de ploaie şi
la temperaturi scăzute, oile Raţca intră în adăpost, pe când Ţurcana
rămâne afară, ceea ce indică o sensibilitate mai mare a acestor oi la
frig.

Obiectivul creşterii si sistemul de exploatare

Crescătorii exploatează aceste oi în primul rând pentru lapte, dar şi pentru carnea de miel (8-10 kg carne la sacrificare), apoi pentru lână. În ceea ce priveşte lâna, producţia de 1,8 kg este inferioară, comparativ cu cea a rasei Ţurcane, pe când la lapte, producţia este superioară Ţurcanei, realizând, în condiţii extensive, circa 60-80 litri lapte muls/an, ceea ce corespunde cu circa 15 kg de brânză.

Producţia de lapte este favorizată, oarecum, şi datorită unei lactaţii mai lungi, ca o consecinţă a climatului mai cald al zonei.

S-a semnalat că mulsul începe din aprilie şi se termină la mijlocul lunii octombrie, durând chiar şi după montă (1-30 septembrie).

Creşterea oilor este de tip extensiv, fiind o anexă la gospodăria mică, ţărănească, fiecare crescător deţinând 1-20 oi. Ei se asociază pentru păşunatul de primăvară, vară şi toamnă, formând turme de 150-250 oi, întreţinute pe terenurile marginale ale satului. Frecvent, oile sunt aduse pentru muls, pe rând, la casele proprietarilor.

Berbecii păşunează cu oile, fiind pregătiţi separat pentru montă, în intervalul 15 august – 1 septembrie, după care începe perioada de împerechere.

Aspecte ale ameliorării

Cei mai buni crescători, din satele din sud-vestul Banatului, îşi asigură berbecii, de regulă, din prăsila proprie şi nu se asociază la păşunat şi pentru sezonul de montă decât cu alţi crescători, care au în efectiv doar berbeci Raţca.

Ei selectează berbecii pe baza producţiei de lapte a mamelor şi pe baza unor caractere de exterior, printre care poziţia în V şi forma în tirbuşon a coarnelor, şi lungimea cozii, acestea fiind cele mai importante.

Un interes aparte îl prezintă ereditatea formei coarnelor în încrucişarea cu rasa Ţurcană (coarne în spirală laterale). Sesizăm că la hibrizii din zona de răspândire a rasei există diferite forme ale coarnelor, printre care şi tirbuşon lateral, aşa cum se observă şi în vechile desene egiptene.

O particularitate de luat în seamă este faptul că mieii negri se pot naşte mai rar, chiar şi din încrucişarea oilor şi a berbecilor de culoare albă, ceea ce demonstrează recesivitatea culorii negre, fenomen neîntâlnit la rasa Ţurcană.

Stadiul de risc al rasei

După lichidarea CAP-urilor, a început o adevărată înlocuire a oilor Raţca cu rasa Ţurcană. Unii crescători se străduiesc să o păstreze în rasă pură. Pericolul vine însă de la faptul că cei mai mulţi crescători au observat că Ţurcana este mai eficientă decât Raţca, prin urmare, se întâmplă ca turmele asociate să cuprindă, în perioada de montă, berbeci din ambele rase.

În momentul de faţă, creşterea oilor Raţca este subvenţionată prin programul de resurse genetice iniţiat de ANARZ Bucureşti. Fără susţinere financiară, aceste oi riscă să dispară în următorii 20-30 ani, odată cu stingerea generaţiei actuale de crescători de rasă pură, mulţi dintre ei nemaiavând moştenitori care să le continue munca.

CARACTERE SPECIFICE

Oile Raţca din sud-vestul Banatului au următoarele trăsături: capul fin acoperit cu un păr de culoare cafenie, coarne drepte, răsucite în tirbuşon şi plasate pe cap în forma literei „V” şi lână grosieră, dar mai fină, comparativ cu cea a oilor Ţurcane, şi cu ondulaţii largi, adesea cu şuviţe răsucite.

RAŢCA, LA NOI ÎN ŢARĂ ŞI ÎN LUME

• Răspândire. În România, oile Raţca se cresc doar în gospodăriile crescătorilor din zona Munţilor Dognecei, plasaţi în extremitatea sud-vestică a ţării, în apropiere de graniţa cu Serbia.

Munţii Dognecei sunt practic o zonă de dealuri înalte, accidentate, în jurul cărora sunt plasate vechi sate româneşti, iar efective de oi Raţca s-au identificat în cinci dintre acestea: Biniş, Doclin, Brezon, Forotic şi Comorâşte.

Animalele de rasă pură se găsesc în număr mare la Forotic, de unde crescătorii din celelalte sate îşi cumpără berbeci. Este cert că pentru locuitorii acestor sate, creşterea oilor Raţca a fost o ocupaţie tradiţională moştenită din tată în fiu, din timpuri străvechi, la care nu au renunţat nici când s-au făcut presiuni asupra lor, între anii 1950-1989, pentru introducerea altor rase.

Numărul oilor de rasă pură este în descreştere. Conform estimărilor actuale, în cele cinci sate mai există circa 4000 de oi, din care numai 500 sunt de rasă pură.

• Migrări si emigrări. Deocamdată, nu s-a dovedit, prin date istorice sau mărturii, introducerea de reproducători Raţca în zona de creştere din Banat. Este însă cunoscut faptul că în anii 1960 s-au exportat berbeci şi oi de reproducţie din sudul Banatului în Ungaria.

Oaia Raţca era o rasă aparte, cu două varietăţi: albă (jarul de pe faţă cafeniu şi lâna albă) şi neagră, dar actualmente, din cauza efectivului foarte mic, a fost asimilată ca varietate a rasei Ţurcană.
Rasa se creşte în efective mici (câteva mii) în Ungaria, Albania şi, ocazional, în celelalte ţări balcanice.

Provenienţa oii Raţca este incertă, pentru aceasta existând două variante. Pe de o parte, se vehiculează că ar fi originară din zona Mongoliei, de unde ar fi fost adusă de popoarele migratoare. Pe de altă parte, se presupune că a fost adusă de romani din Egipt în zona Balcanilor.